Trag după mine o amintire din adolescență. Mă împrietenisem, printr-a unșpea, cu un flăcău de toată isprava, de la o școală din cartier. Era olimpic la fizică, scria poezii și patina excelent. Ne adusese împreună patinuarul Floreasca și m-am bucurat să găsesc în el un companion excelent pentru micile mele „vacanțe pe gheață”. Aveam ce povesti, găsisem o groază de subiecte în comun. Avea, țin minte, niște patine ponosite, de parcă încăpuseră în ele câteva generații succesive. Venea îmbrăcat invariabil cu același pulover, tricotat probabil de vreo bunică, cu mâini tremurânde. Mâinile îi erau înghețate, pentru că nu purta niciodată mănuși…Țin minte că , în clasă, colegele nu conteneau să râdă de mine : ” Ce naiba cauți tu lângă sărântocul ăla? Nu vezi că nu are nici după ce să bea apă?”. Învățam la un liceu de fițe – trebuie să fac această precizare – dar nu pentru că ai mei erau cineva, ci pentru că liceul se afla la câteva străzi de blocul nostru… Nu m-a deranjat niciodată starea materială a prietenului meu și nici aprecierile răutăcioase ale colegelor. ..Au trecut doi ani. Am dat la facultăți diferite și viața ne-a separat. Nicidecum situația materială. De atunci nu mai știu nimic de el..
Zilele trecute am citit undeva o poveste drăguță. Încerc s-o reproduc din memorie. Cică a fost odată ca niciodată un flăcău minunat, care s-a îndrăgostit de o tânără provenind dintr-o familie înstărită. Aceasta a refuzat brutal încercarea băiatului de a se apropia de ea : ce să facă ea cu un sărântoc, ea, care visa la un mariaj de poveste, cu un om avut, care să-i poată oferi în continuare bunăstarea cu care fusese obișnuită?..
Peste 10 ani, plimbându-se prin-un mall, femeia a dat nas în nas cu băiatul din adolescența sa, devenit acum bărbat în toată firea. Era însă la fel de modest îmbrăcat și avea privirea la fel de tristă și rușinoasă. ” – Ce mai faci? Uite, eu o duc foarte bine! m-am măritat cu un om de afaceri care lucrază la o mare companie, unde e plătit cu 5000 de Euro pe lună! Dar tu…cu ce te lauzi?” – i s-a adresat femeia. Auzind spusele celei pe care cândva a iubit-o atât de mult, bărbatul s-a întristat și mai tare și nu a mai putut să articuleze niciun cuvânt. Deodată, dintr-un magazin alăturat, a ieșit un alt bărbat, bine îmbrăcat și sigur pe el, care s-a apropiat de femeia noastră și a luat-o de braț. ” L-a văzut apoi pe necunoscutul cu care aceasta stătea se vorbă și a exclamat : ” – Vai, domnule C.! Ce onoare să vă întâlnesc aici! Văd că ați făcut cunoștință cu soția mea! ( apoi, întorcându-se spre ea:) – Draga mea, dânsul este șeful meu!”. Bărbatul îi intinse mâna femeii, după care își ceru scuze și se evaporă.
Mult timp după aceea, femeia nu putu să-și revină. „- Și acela chiar era șeful tău?” – își întrebă, la un moment dat, soțul. „- Da, draga mea, el este directorul general al companiei noastre. Este unul din cei mai bogați oameni din Europa. Este un om minunat, extrem de modest, dar care a avut o viață foarte nefericită. Se spune că , în tinerețe, a iubit nebunește o femeie, care l-a refuzat pentru că era sărac. Și de atunci, a făcut tot posibilul să-și construiască o carieră de succes și să devină cineva. Mă gândesc ce viață ar fi dus femeia aceea, dacă ar fi devenit atunci soția lui!”. Cea de lângă el era în stare de șoc și nu a mai putut să articuleze niciun cuvânt…
Dacă e să existe și o morală, cred că ați sesizat-o : niciodată să nu judecăm un om la modul superficial. În viață, totul se schimbă și atitudinea noastră greșită față de cineva, va avea, cu siguranță, efecte în timp. În același timp, trebuie să învățăm să primim cu demnitate orice refuz și să-l trasformăm într-o forță care să ne împingă spre a răsturna munții ridicați în calea noastră.
Când refuzi un om, pe motiv că n-are bani…

Comentează