Despre multe din lucrurile complicate ale vieții noastre nu poți vorbi decât atunci când ai acumulat suficientă experiență de viață. De regulă, această “acumulare“ o faci, cum se spune, pe pielea ta , însă dacă ești o persoană comunicativă, un umăr bun de plâns pe el, poți acumula experiență de viață și din dramele altora. Iar dacă mai ești și jurnalist pe deasupra, și nu faci programe culinare sau despre sex, ci emisiuni despre viața noastră de zi cu zi, atunci se presupune că ai de acumulat și de aici destulă experiență. Și deci, ai fi îndreptățit să deschizi gura și să-ți dai cu părerea..
Așa mă simt și eu, pe deplin îndreptățită, când e să emit judecăți de valoare ( valoare…mă rog, mă răsfăț!) legate de despărțirile dintre oameni. Am trăit destule, am văzut destule, pot vorbi destule, dar cum sunt un om organizat și o structură matematică, am să enumer mai jos, scurt și cuprinzător, care sunt semnele care ne avertizează, cu certitudine, că relațiile noastre – fie ele căsnicii betonate prin acte în regulă, sau concubinaje în care ne complacem din varii motive – se apropie de obștescul sfârșit…
Multe nu ar fi de făcut, în consecință; viața își urmează cursul ei, iar ciorbele reîncălzite nu au niciun farmec, așa că rândurile de mai jos nu vă vor învăța ce să faceți ( Doamne, dacă eu aș fi știut, probabil că aș fi și făcut! ) , ci doar să conștientizați că vă aflați pe marginea prăpastiei. În care oricum veți cadea. Dar, dacă va fi o cădere anticipată, poate bușitura n-o să fie atât de dureroasă..
…și încă ceva: fiecare din punctele de mai jos, luat separat, nu este dramatic : sincope există, se știe, în fiecare căsnicie. Dacă însă sub acoperișul vostru se adună toate laolaltă, atunci e de rău..
ați început să vă mințiți sau măcar să vă tăinuiți din ce în ce mai multe lucruri? ( cel mai adesea, legate de bani). E clar, încrederea în celălalt e compromisă și, în plus, antecedentele vă arată, probabil, că nu puteți aștepta întelegere și toleranță de la jumătatea de viață. Deci, relația voastră e cam pe butuci…
Simțiți nevoia să fiți singure? Să vă retrageți în camera de alături, între gândurile voastre, între lucrurile voastre, între planurile voastre pentru mâine și secolul viitor? Sau, mai rău, vă splitați total, când e vorba de vacanțe și fiecare se simte fericit în alt colț de lume? Sau, și mai grav: el se uită, cu orele, la talk-show-ul preferat, iar tu ești pe Facebook, la distanță de doar câțiva centimetri, care însă valorează cât niște ani-lumină? E nașpa! Înseamnă că s-a ales praful de comunicarea dintre voi și dacă ați apucat să vă simțiți fericiți fiecare pe seama lui, greu de crezut că va mai fi vreodată altfel.
Sexul…a ajuns o dulce amintire? Nu vă mai atrage celalalt?…Mai degrabă va bucură poveștile picante ale prietenelor voastre sau scenele erotice de prin filme? Distanța dintre voi, în așternut, dobândește, gradat, câte un centimetru în plus, la fiecare anotimp? Uneori indiferența ( ba chiar, Doamne! uneori și sila!) vă aruncă în dormitoare separate? E începtul Sfârșitului, credeți-mă…
Dialogurile dintre voi sunt rare, precum umbrelele care să nu fie întoarse de vânt? Și ele ( dialogurile, nu umbrelele!) se rezumă doar la : “ Duci tu azi copilul la grădiniță?” , “A venit factura la gaze!”, “Vezi că nu mai avem detergent!” Etc? . E clar, nu mai aveți niciun interes comun, iar vremurile acelea, în care povesteați despre ceea ce a făcut fiecare la serviciu, vorbeați despre o carte sau un film prin care ați “trecut” împreună, sau făceați planuri de vacanță, sunt demult istorie…
Turnați venin unul în sufletul celuilalt? Dialogurile voastre nu mai au nimic cald si prietenesc în ele? Vă acuzați reciproc, vă jigniți, înjurăturile și vorbele grele au înlocuit demult declarațiile de dragoste de odinioară? “Iubita mea!” a devenit “Fă, proasto! “ iar “Dragul meu!” s-a trasformat în “ Ești un idiot!” ? E clar că nimic nu vă mai leagă afectiv, unul de celălalt. Punțile au fost luate de apele neiubirii…
Ați început să vă neglijați fizicul? Nu vă mai pasă niciunuia, nici celuilalt de felul cum arătați? Certificatul de căsătorie a topit orice dorință de arăta bine pentru celălalt : “ E al meu/a mea, nu mai are importanță cum arăt! Nu mai trebuie să-l /o cuceresc! “ ? Din oglindă au început să vă privească un burtos cu chelie și o femeie șleampătă, în capot și cu bigudiuri pe cap? Rutina s-a instalat confortabil între voi, greu să mai treziți interesul, unul în celalalt…
V-ați izolat de cei din jur? Mai țineți minte serile acelea vesele, în care ieșeați în oraș, cu alte cupluri din cercul vostru de prieteni? Dar de vacanțele petrecute împreună cu aceștia? Dar de grătarele la iarbă verde, de zilele de naștere care vă adunau în jurul sărbătoritului, alături de o mulțime de prieteni? Sunt istorie. Nefericirea conjugală v-a făcut să vă izolați. Pe de o parte, v-ați pierdut cheful de viață, iar pe de alta – nici n-ați vrea ca prietenii , care vă cunosc foarte bine, să observe semnele nefericirii voastre. Găsiți pretexte pentru a lipsi de la orice întâlnire cu aceștia. Până când vor înceta chiar ei să vă mai invite, pe la diferite evenimente…
Sunt rare cuplurile ai căror parteneri se privesc unul pe celălalt cu aceeași dragoste și pasiune, cu care o făceau cu decenii în urmă. Cu siguranță, dacă cele de mai sus fac parte din viața voastră, nu vă este dat să vă numărați printre ele. Iar dacă tot v-ați autodiagnosticat și ați ajuns la concluzia că matrimoniul vostru suferă de o maladie incurabilă, dacă ați încercat, fără succes, toate tratamentele posibile, vă dau un sfat : fugiți cât vedeți cu ochii! Nu vă complaceți în relații sortite pierzaniei! Aveți o singură viață de trăit și o obligație supremă față de voi înșivă : aceea de a fi fericiți!
Comentează