Am voie să fiu siderată?
Firește că da!
Sunt un om liber si siderarea este una din stările ce-mi sunt îngăduite.
Despre tragedia de la Caracal mi-am exprimat, în două rânduri, punctul de vedere. Odată, revolta față de cele întâmplate într-o țară în care ar trebui să trăim în siguranță și să fim apărați, apoi revolta față de transformarea dramaticului subiect într-un foileton tabloid, îmbrățișat de media angajata în vânătoare de rating. După care am tăcut. Ba chiar am evitat să fiu părtașă la …e mult dacă-i spun “circ mediatic”? …Butonând însă teleccomanda în căutarea știrilor-știri, din care să aflu ce mai face țara mea și către ce se îndreaptă, m-am tot ciocnit de subiectul “Caracal”, pe care l-am ocolit însă cu eleganță. Îmi place să cred că lucrurile se pot descâlci și pedepsi, și în afara gălăgiei făcute în jurul acestei întâmplări terifiante.
Dar astăzi sunt siderată de-a dreptul : am auzit o știre halucinantă, dată de însuși protagonistul său : Alexandru ( azi e Sfântul Alexandru, cică! ) Cumpănașu înclină să se înscrie în cursa pentru prezindențiale!!! După ce m-am frecat la ochi și la urechi, după ce am vazut știrea reluată pe toate canalele posibile și imposibile, am lăsat siderarea să pună stăpânire pe mine…
În principiu, trăim într-o țară liberă, în care orice cetățean poate visa, peste noapte, că-i devine președinte. Iar dacă se mai adună câteva sute de mii, care să-i acorde autograful lor pe hârtiile oficiale, cetățeanul poate intra în cursă.
…De Cumpănașu, mărturisesc că nu auzisem îniante de tragedia de la Caracal. E vina mea, poate. Nu sunt foarte atentă la fenomenul politic, decât în nuanțele sale majore. Chiar dacă unii și alții îi amendau prezența sufocantă pe micile ecrane, m-am înscris în rândul celorlalți, care considerau benefică reacția lui : era, la urma urmei, implicat direct în tragedie ( deși au existat momente în care – să mă ierte Dumnezeu – mi s-a părut destul de puțin empatic față de nepoata sa…Parcă juca un rol autoimpus,de justițiar ..) . În plus, cu siguranță, dacă acest Cumpănașu nu ar fi făcut gălăgia de rigoare, cu o tenacitate și un civism demne de toată admirația, probabil că povestea sărmanelor fete ar fi rămas împachetată în niște dosare adunătoare de colb al vremii. Bref! Cumpănașu a devenit un soi de erou național, iar rezolvarea cazului ar fi trebuit să reprezinte medalia cu care societatea i-ar fi premiat buna credință și curajul. Punct.
Dar iată că domnul Cumpănașu nu s-a mulțumit cu așteptarea medaliei de mai sus și nici cu sentimentul datoriei împlinite, față de familia sa si față de români și țara sa, în general. Mai mult ca sigur că, luat de valul popularității și de îndemnurile binevoitorilor care, de regulă, se nasc în astfel de contexte, “eroul” nostru a cutezat să viseze la mai mult. Să se viseze Președintele țării. Ca vis, spuneam, ne este permis oricui. Însă îl păstrăm fiecare între hotarele pernei pe care ne asezăm capul, la căderea nopții.
Iată însă că visul lui Cumpanașu e exprimat public. E un soi de paranoia, care îl impinge ca, trăgându-și seva din nenorocirea abătută asupra familiei sale, să încerce să obțină și un “profit”, de pe urma agitației ultimelor săptămâni. Desigur că, după foiletoanele inițiate de mai toate televiziunile de știri, Cumpănașu a devenit un soi de personaj de telenovelă : s-a instalat confortabil pe buzele tuturor și pe căscatele lor retine și a început să cocheteze cu ideea de a-și folosi popularitatea într-o direcție mult mai pragmatică și cel puțin surprinzătoare.
Nu știu dacă “mintea cea de pe urmă” sau sfaturile unor oameni de bună credință, nu ale unor papagali, îl vor ajuta pe Cumpănașu să-și revină din beția popularității. Dacă da, atunci vom continua să-l stimăm pentru curajul lui, pentru tenacitate, pentru dorința de a pune umărul la repararea țării. Dacă însă îl voi regăsi pe listele de candidați ( e un moment emoțional perfect, pentru a aduna semnăturile necesare) îmi permit o sugestie : să opteze, ca și semn electoral, pentru un fragment osos, presupus a-i fi aparținut nefericitei sale nepoate..
rubrică oferită de :
Comentează