De ce ajung bărbații sub papuc? Cu siguranță, pentru că la umbra papucului le e cald și bine!
Greșit crede lumea că nouă, femeilor, ne plac bărbații sub papuc! Papucii noștri se sprijină foarte bine pe dușumele, n-au nevoie să simtă sub talpă profilul unui papă-lapte! Și..cum arată, de fapt, un bărbat sub papuc? Exteriorul nu-l de de gol : e la fel de buros sau filiform, scund sau nesfârșit, îmbujorat sau palid ca o lumânare. Poate doar privirea să-l deosebească de cei “adevărați”: privirea tâmpă și docilă este a lor!
Cum au ajuns bărbații sub papuc? În niciun caz din dorința femeii! Ce femeie nu-și dorește alături un mascul feroce, care nu numai s-o iubească , ca la carte, dar să și preia asupra sa bobârnacele sau bombele atomice ale Sorții? Povestea cu “femeia puternică” este o scorneală a feministelor deraiate total! Da, suntem puternice în sensul că nu ne doboară chiar orice boare a Destinului, că ne ducem cu stoicism “crucea”, iar de ea atârnă bărbați, copii, cariere, apartamente sau case întregi. Dar nici nu știți cât suntem , de fapt, de fragile și de vulnerabile, pe dinăuntru! Și cât de fericite suntem când avem alături bărbați puternici, care să ne ia de pe umeri crucea și să o pună și pe umerii lor, prin rotație măcar.
Dar, din păcate, “puternicii” nu se găsesc chiar pe toate drumurile. Mai sunt și “papagalii”, “cârligele de rufe”, “anexele”, “bibelourile” etc. Și da, aceștia sfârșesc prin a nimeri “sub papucul nevestelor”! Căsnicia nu e un vapor în veșnică derivă : în momentul în care mările devin învolburate și situația cenușie, cineva trebuie să preia controlul. Vaporul nu poate fi lăsat de izbeliște, să se sfărâme de stânci sau să piară înfulecat de Groapa Marianelor, în timp ce bărbatul de la cârmă s-a ascuns în cabina lui și si-a îndesat perna pe cap. De aceea, responsabile și hotarâte, intervin în aceste cazuri, tovarășele de viață. Ele iau deciziile, ele comandă traseul, ele hotărăsc pentru echipaj. Inclusiv pentru barbații lor care ies din cabina protectoare și se transferă “sub papuc”.
Poziția “sub papuc” este una asumată. Niciun bărbat n-ar sta sub papuc, dacă nu s-ar simți confortabil, nu-i așa? ( adică n-or fi chiar atât de proști, bărbații ăștia ai noștri! ) Dar ce poate fi mai frumos decât să arunci de pe umeri balastul grijilor de zi cu zi, împovărandu-ți cu el consoarta? Nu-i mai simplu să execuți, decât să conduci? Dacă ceva nu iese bine, te-ai scos: EA e de vină, tu ai stat cuminte, sub papucul tău și ai făcut ce ți s-a spus!
Asadar, nu-i mai compătimiți pe așa-zișii “bărbați sub papuc”! Viața lor este liniștită și frumoasă, mai cu seamă dacă și-au dezvoltat un mecanism de apărare împotriva ironiilor din jur! Și-apoi, vă mai spun ceva ( ca un avertisment pentru nevestele care-și cred bărbații suficient de dresați!) : să știți că majoritatea bărbaților supuși duc o viață dublă si undeva, poate nu foarte departe de casă, există pentru fiecare, o preafrumoasă secretă, pentru care EL, bărbatul de sub papucul vostru, este Regele Junglei!
Notă: Astăzi, la “Femei de 10, Bărbați de 10” vom răsuci pe toate părțile expresia “Bărbați sub papuc”! Fiți alături de noi!
Comentează