Când am ales să renunț la tine nu am simțit niciun moment de triumf. Nu a fost ca o minune care mi-a schimbat viața și la care întreg universul a conspirat. Nu a fost niciun conflict, niciun tumult și nicio lupta. Niciun conflict interior. Nicio cântărire a argumentelor pro și contra. Nicio decizie care să fie analizată până la moarte, nici măcar de mine care nu pot lua o decizie decât după nopți întregi de nesomn și analize.
Când am ales să renunț la tine a fost doar un cuvânt:
Ajunge.
Nu am să îmi mai măsor valoarea în funcție de vorbele tale. Nu am să mai simt presiunea șabloanelor pe care le-ai creat tu pentru mine. Nu am să îi mai spun inimii mele să încetinească ritmul, rușinată de bătăile ei. Nu am să mai bat la uși închise.
Nu am să mă mai chinui pentru toate momentele în care nu m-ai înțeles. Nu am să mai caut justificare pentru sentimentele mele. Nu am să te mai implor să mă vezi, așa cum sunt în realitate, să mă cunoști, să mă iubești.
Nu am să mai trăiesc pentru tine.
Când am ales să te las să pleci, nu a fost un moment sfânt. Stelele nu s-au prăbușit de pe cer și au căzut în ocean. Nu exista nici un vânt feroce care să zgâlțâie zidurile sau un foc aprins care să mistuie totul în calea lui.
Nu era decît o rezolvare liniștită, moartea tăcută a frunzelor căzute, pe care înghețul le va distruge în curând.
Și acolo m-am descoperit pe mine, în locul acela pustiu unde ai stat tu odată; am înțeles că trebuie să fie iarnă.
Iarnă, cu toate pierderile, durerile și eliberările.
Trebuie să fie un moment, pentru fiecare dintre noi, în care toate lucrurile din trecut să dispară, pentru ca altele noi să își facă apariția.
Când am decis să te las să pleci, am făcut-o pentru mine.
Am învățat să mă iubesc chiar și atunci când m-ai făcut să cred că nu merit să fiu iubită. Să îmi onorez propriile nevoi, sentimente și potențial. Să merg pe drumul meu, nu al tău. Să nu mă tragă înapoi limetele tale, în timp ce spiritul meu dorea să fie liber.
Când am decis să te las să pleci, mi-am făcut o cafea, mi-am pregătit micul dejun și mi-am strâns hainele. Am mers la yoga, mi-am citit mail-urile și mi-am plătit facturile. Nu era nimic altceva decât viața mea obișnuită – nicio schimbare vizibilă, nimic nou sau diferit.
A fost doar renunțare.
Un moment.
O respirație.
Am ales să te las să pleci.
Și făcând lucrul acesta, m-am ales pe mine.
Sursa: lessonslearnedinlife.com
Comentează