Bărbații nu ne merită lacrimile

„-M-am săturat de lacrimile voastre! La voi totul e circ, nu vreți decât sa impresionați! ” – a făcut un bărbat imprudența de a mă provoca. Tocmai îl extrăsesem dintr-un scandal cu soția. Motivul era unul străveziu : ea tocmai aflase că e însărcinată și , de unde el se declarase mereu dornic de cât mai mulți plozi ( iar ea întârzia să rămână gravidă) , acum , când minunea se întâmplase, în sfârșit, omul nostru se luase cu mâinile de cap. Exista și un motiv concret : tocmai câștigase un contract în străinătate, și urma să se prezinte la post tot atunci când urma ea să nască. Era o complicație pe care, evident, nu și-ar fi dorit-o nimeni, dar…asta e viața, te duce unde vrea ea, nu unde vrei tu. Prin urmare, ca să recapitulăm, el se luase cu mâinile în cap, iar ea coborâse din al nouălea cer, unde o cocoțaseră cele două liniuțe de pe testul de sarcină, direct în oala cu lacrimi. Evident, scandal, evident, schimb de vorbe complicate, de reproșuri. În astfel de momente, stiți și voi, tot ce mocnea înainte în sufletele noastre, iese la suprafață și nu întotdeauna în cele mai elegante haine. S-a întâmplat să nimeresc chiar în craterul vulcanului și, cum mi-am câștigat renumele de „mediator” ( nu doar moderator! ) în astfel de conflicte conjugale, am încercat mai întâi să opresc robinetul de lacrimi. Văzând că sunt neputincioasă, m-am retras în bucătărie, împreună cu soțul în cauză. Aici a și avut loc declarația lui din începutul editorialului meu.
Acu’, prelegeri despre lacrimile femeilor nu avea rost să-i țin. Omul era disperat, căci în loc de biroul elegant dintr-un zgârie-nor asiatic, pe care îl tot visase în ultimele săptămâni, probabil vedea acum un munte de pamperși , scăldat într-o mare de țipete ascuțite, doritoare de lapte matern. Cred că și în suflet simțea colici, așa că am încercat doar să-i reamintesc cât de mult și-a dorit un copil și că, în general, copiii nu vin pe lume pentru a fractura visele părinților săi, ci dimpotrivă, pentru a da un nou sens vieții lor.
Am mai simțit însă nevoia să mă agăț puțin, cu obidă și revoltă, de jignirea adusă lacrimilor noastre. Nu spun nu, există și femei ale căror lacrimi sunt circ, care, dând teatral apă la șoareci, nu încearcă decât să obțină de la bărbați compasiune și beneficii ; femei care plâng cu lacrimi de crocodil, pentru ca, în secunda următoare , să râdă în hohote, la telefon, cu colegele de ” suferință”. Am și cunoscut astfel de femei și le-am, în gând, pus notă maximă la Actorie.
Adevăratele lacrimi pe care le varsă femeile sunt însă cele nevăzute. Cele care sunt ținute ascunse de ochii bărbaților și, în general, de ochii lumii. Sunt lacrimile care curg prin interior și rareori se preling în afară. Lacrimile femeilor nu sunt un semn de slăbiciune. Sunt doar un semnal de alarmă că realitatea s-a depărtat prea mult de visele lor. Sunt semne ale neputinței lor de a face lucrurile să meargă bine, sunt reacția lor la trădările celor apropiați.
Lacrimile femeilor se consumă în camere pustii, cu privirile aruncate pe fereastră. Ele nu sunt pentru „show”, ele nu vor să stârnească milă și nici nu vor să schimbe decizii deja luate de celălalt. Lacrimile femeii sunt o eliberare a unor tensiuni pe care numai o femeie le poate duce în suflet. Cântecul acela, ” Și bărbații plâng câteodată” nu face decât să confirme că rareori bărbații vor ajunge să fie atât de supărați pe lume, încât să-si înghesuie tristețea în lacrimi. ” Noi suntem mai puternici!” – vor spune ei. Nu, le răspund eu, voi puteți trece mai ușor peste hurducăturile vieții. Iar pe noi ne macină cam totul : cuvintele pe care ni le spuneți sau NU ni le spuneți, răscrucile la care ajung iubirile noastre, frământările celor dragi, de la copiii noștri, la părinții noștri, apoi neajunsurile – de la cele din suflet, până la cele din frigider – și nu în ultimul râdn, „gap”-ul care ajunge să se formeze între visele noastre și „oferta” pe care o primim de la viață.
Nu, dragii noștri bărbați, nu întotdeauna lacrimile femeilor înseamnă „circ”. De fapt, adevăratele lacrimi nu le veți vedea niciodată. Pentru că adevăratele femei nu plâng niciodată pentru voi, ci pentru ele. Iar mulți dintre bărbați nu merită nici măcar să vadă lacrimile noastre. Pentru că nu le vor putea înțelege niciodată cu adevărat.
Sunteți de acord cu mine?…