Nu mă prezint ca fiind un mare microbist, dar îmi amintesc cu plăcere de perioada în care urlam în centrul orașului cât mă țineau plămânii victoria unui meci câștigat de „ai noștri”. Urmăream cu maxim interes poveștile golănești ale fotbaliștilor care cucereau fără să facă mare efort orice prezență feminină, care conduceau ultimul tip de mașină și care puteau pleca în orice vacanță exotică fără prea mare efort. Hmmm … Îmi dau seama că acest lucru se datora unui singur „gol”. Mi se părea atât de ușor: alergi după o minge, o bagi în poartă, iar mai apoi o bagi și o tot bagi în poarta dantelată a domnișoarelor care își prezintă gazonul frumos pregătit pentru campionate incendiare. Mă gândesc la acea perioadă în care fotbaliștii erau sex-simboluri masculine și farmecul lor era irezistibil.
Acum câteva zile mă uitam la TV, urmărind un interviu oferit de un fotbalist care activează în prezent, un interviu rostit de un tânăr ușor arogant, fără experiență, fără rezultate, fără talent, dar cu pretenții cât casa … Poporului. Iubita lui nu era precum Cristina Rus când se iubea cu Cristi Chivu, era mai degrabă o tânără care activase multe campionate manelistice până să aleagă junele prim cu formă, dar fără fond. Lista iubiților ei depăsea cu mult numărul jucătorilor activi într-un campionat. Și atunci m-am gândit. Cum el o dă atât de des … în gol, cum domne să șuteze spre poartă și să mai dea gol? Și așa noi, ăștia microbiști (și nu numai), mai așteptăm niște ani până dăm gol … în campionat!
Surse foto: gherlainfo.ro, corteconti.usb.it, hazlii.net
Comentează