Bombănelile Marinei Editoriale

Azi m-am uitat mai atent în oglindă. Cu ochelarii pe nas

Azi m-am uitat mai atentă în oglindă. M-am plictisit de scris și de cam toate îndeletnicirile pe care le fac în pauzele dintre doua capitole. În oglindă încă nu mă uitasem astăzi decat fugitiv, în timp ce mă spălam pe dinți.  Așa că  mi-am zis : ce-ar fi să zăbovesc o clipă mai mult cu ochii pe mine?!?

…De obicei mă uit fugitiv și țintit : spre buze – cât le rujez, spre  ochi – cât îi rimelez, spre păr – cât îl fac să pară mai mult. Apoi părăsesc oglinda și reintru în viața reală, să mi-o trăiesc cât pot de bine.

Astăzi însă am zăbovit ceva mai mult față-n față cu  mine însămi. 

M-am privit, când cu blândețe, când cu năduf. Mi-am zis la început, așa, de încurajare, că nu arăt chiar rău, pentru câți ani de pudră s-au așezat pe chipul meu și câte tone de fixativ mi-au fost deversate pe creștet. Mi-am redescoperit chiar și luminița din priviri, deși mult mai palidă decât o știam odinioară. Nu cred că mi-ar mai ajunge acum  nici măcar ca să-mi luminez masa de lucru. Înainte șuvoaiele de lumină reușeau să însuflețească un studiou întreg ( ori, se știe, TVR-ul are cele mai mai studiouri de filmare din țară!)

M-am apucat apoi să-mi număr ridurile. Sunt economist la origini și statistica face parte din mine….Am luat chiar și o lupă ( ridurile mele nu sunt încă , din fericire, din cale-afară de adânci), însă odată ce apropiam lupa de cate-un rid – minune mare! –  îmi apărea în fața ochilor povestea acestuia. Cum l-am dobândit, cine a săpat în chipul meu tranșeea cu pricina. Altfel spus, cui se datoreaza acel rid….

Pe frunte, bunăoară,  mi-am descoperit “ridurile înțelepciunii”. Așa  le-am numit eu, după cum am citit într-o revistă . Sunt ridurile datorate statului cu burta pe carte, poziție pe care am experimentat-o copios la viața mea. Uite – ridul de la examenul de capacitate! … uite-l și pe cel de la admitere!… astea multe și mărunte sunt de prin sesiunile de examene, …ia te uită!  astea două sunt, țin minte,  de la examenul pentru titlul de cercetător științific!…Desi ar trebui să mă mândresc cu ele, am preferat să le maschez bine de tot, cu ajutorul bretonului stufos. Sincer, chiar nu cred că trebuie să mă împaunez cu ele,  căci nu prea mi-a servit la nimic toată cazna asta profesională! ….Ca să nu mai vorbim de faptul că până și bărbaților le plac femeile prostuțe. Adică alea cu fruntea netedă…

Am părăsit fruntea si lupa mea și-a continuat drumul, împiedicându-se de ridurile profesiei. Offff! TVR-ul ăsta a lăsat urme adânci pe chipul meu! …Uite – în fiecare rid se reflectă chipul cate unui personaj malefic, care mi-a făcut viața amară. Cei care s-au interpus între mine și telespectatori n-au fost puțini. Buni, nici atât. În ultimii ani am observat chiar o avalanșă de riduri venind dinspre locul de muncă. De ce oare?…

….Dar iată și ridurile datorate oamenilor din viața mea. Uite, ăsta adânc si plin de lacrimi nevăzute, este ridul trădării. Trădarea unui bărbat în care ți-ai investit toata iubirea și visurile, îți face armonică sufletul, dar lasă și urme adânci pe chipul tău…Niște riduri mai mărunte, destule însă, ocupă, încet-încet,  locurile rămase vacante, de pe chipul meu : sunt cele provocate de copii, pe principiul : “copii mici – griji mici,  copii mari – griji mari”. Acestea sunt însă mai ușor de dus : sunt riduri care chiar dacă dor pe moment, nu provoacă regrete. Și mai au un avantaj : se estompează ori de câte ori îmi privesc copiii și sunt mândră de ei..

…În rest, lupa mea devine neputincioasă : văd greu ridurile firave, izvorâte din munții mai mărunți pe care i-am avut de urcat : nu se zăresc, oricât de tare m-aș apropia de oglindă! Iar cu timpul, vederea îmi va slăbi , probabil, într-atât, încât lupa nu-mi va mai fi de folos defel : mă voi uita în oglindă și voi vedea ….doar un chip, frumos și neted, îndărătul căruia se ascunde o viața plină de amintiri. 

…Din fiecare rid am avut câteva ceva de învățat. Fiecare rid este unul din romanele tumultoase ale vieții mele. Însă  cum nu vreau să concurez Biblioteca din Alexandria, declar închis  procesului de acumulare de noi riduri! M-am decis să-mi încep viața aceea fără griji, la care cu toții visăm  și să-mi transform viitorul – cât o mai fi rămas din el – într-o eficientă crema anti-rid!

 

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA :GENERA INTIMO

 

Publicitate