Sexul tare? Ori cel slab? Putere sau fragilitate? Ai spune că lupta pentru matriarhate sau patriarhate se desfășoara undeva, prin Evul Mediu, uitând complet că...
Autor: Narcis Avădănei
Sunt o filă nescrisă din cea mai bună variantă a mea. S-ar putea să nu mă placi și-ai putea, la fel de bine, să-mi acorzi credit și să citești, așa printre rânduri, câteva din constatările mele, cu și despre femeile de 10, cele pe care le-am descris și aprofundat întotdeauna.
La bază jurnalist și PR freelancer, am știut mereu să mă joc. Și așa îmi place mie să mă joc. Să pierd clipele, fără ca măcar să-mi pese de trecerea lor. Să încerc, știind uneori că pariu-mi va fi fără izbândă, să găsesc acele sensuri existențiale. Ce-i drept, că nu le găsesc! Dar știu că joaca aceasta ajută, mă ajută și deschide lumi ale frazei! O, și câte vorbe pot îmbrăca lumea aceasta ! Și nu, n-am scris în joacă, în schimb m-am jucat scriind, cu responsabilitatea gândului matur.
Apropo, eu scriu. Asta mi-e activitatea. În cele mai multe situații prost, deși nu știu cum se face, că toată lumea mă contrazice. Aș vrea, n-aș vrea. Astea-s limitele bucuriilor mele. O balanță între putință și realizare, între dorință și incapacitatea de a drumul focului.
Partea pecuniară, viața, concretul, paradoxul – simple bătăi de cap. Un fel de capitole în caietul de pontaj, pe care le bifezi doar dacă stai bine cu mansarda. Acum, normal, mansardat complet nu cred că sunt. Refulările astea existențiale le-am avut de mic, dar mi-am cultivat un soi de sistem de autoapărare. Luciditatea e principala armă. Mai apoi conștientizarea faptelor, a putințelor, a libertății și a felului în care ea mă poate răni.
Dilema. Se agață cu nerușinarea gândului nedeslușit de orice himeră și trage, fără să conștientizeze că durerea unei nesiguranțe, unei letargii prelungite...
Umor sau hilar? Întrebări sau răspunsuri certe? Adevăr sau cosmetizate situații? La un loc, toate astea fac lumea din jur o scenă cu o pleiadă de personaje, cu...
Se știe că oamenii au nebunii frumoase și că ar face opriri continue în stațiile vieții pentru a mai descoperi cât costă biletul lor de călătorie și ce-au...
Românul e specie rară, e un fel de ceva, venit parcă dintr-o emisferă separată, dominată de contraste. Despre el n-ai putea scrie mai pitoresc. E atat de...
Se închide. Treptat. Câte-o ușă te lovește în nas și la fel de bine, câte-o alta se deschide măreață, ca o poezie fără sfârșit, pentru a fi tu povestitorul ce...



