Ea și El Ultimul romantic

Comedia lumii

Umor sau hilar? Întrebări sau răspunsuri certe? Adevăr sau cosmetizate situații? La un loc, toate astea fac lumea din jur o scenă cu o pleiadă de personaje, cu morți anunțate, cu iertări, cu trăiri care nu-și găsesc alinarea în fraze simple și care pun pe tapet o comedie cu replici dure, din care, asta-i viața, scapă cine poate. Jungla nu-i acolo, în Africa, e în felul bolnav, contagios, cu aspect de cangrenă, de-a vedea lucrurile și de-a trata totul. A scrie despre ceva, despre orice, nu e doar o joacă în a arunca cuvinte pe-o tablă de șah, cu regi și regine imaginare, cu nebuni închipuiți și cu măști diverse.

E o responsabilitate, o luptă pentru a scoate la iveală corectul. Chiar acela de care mulți s-au dezis, încercând să se lepede, mai ceva ca Petru din Biblie, de asumări și reguli deloc clare, dar care fac o distincă și clară diferență între noțiunea de primată și cea de om. Prea vrem să impresionăm, prea ne dăm în stambă cu toate, în ideea că vom fi băgați în seamă și vom putea impresiona, prin actul artistic ieftin. Cool e să te ții tare, să crezi în ideiile tale și să nu fii, fără discriminare asupra vreunei meserii, în turmă, nici ca cioban, nici ca mioară plouată, gata-gata să accepte fiecare bucățică rumegată de alții.

Show-ul acesta, tip parodie, e realitate, e o palmă dată valorilor, e un fel uimitor de a da la o parte frumosul și-a îmbrățișa grotescul, ca pe-un firesc năucitor. Boemia nu rimează cu proasta creștere și niciodată, dar niciodată comedia umană nu va ține locul și nu va suplini deplinătatea unui caracter, unui echilibru! Nici iubirea nu se cere și oricât ar fi ea de împrăștiată, n-are nevoie de confirmări, pentru că acestea de pe urmă își găsesc mereu loc în fapte.

Își mai pune în funcțiune spiritul de fugă și o ia la goană, dar totuși rămâne, vrând să mai salveze, cu emoțiile ei, o fărâmă din puterea lumii de a ne face pe toți mai buni. Iar fericirea, de oriunde ar veni ea, se muncește, se trudește și poate căpăta simple valori atunci când nu o cauți cu disperare și când lași loc liber pentru instalarea ei, prin simpla modalitate de fi tu. Dar un TU complex, deplin, educat, cu bun simț la purtător și perfect conștient că roata nu se inventează cu venirea ta!
Eu unul știu că meu locul meu e aici, între zbucium și uitări, între infantilități și sclipiri, între cei simpli și cei imorali. Pot fi, la un loc, sincer și liber, limitat și claustrat, atât de imoral încât decența conduitei mele se poate înclina. Imoral în a spune NU! Nu scenariilor, nu pierderii inutile, nu supraevaluarii, nu depășitelor și atât de vetustelor idei despre cum să fiu, ghidat de o telecomandă. Butonul de panică stă în mâna mea. Și sunt așa cum vreau să fiu! Incadrat de luciditate, cu pecetea unui destin ce nu are scopul de a confirma cuiva ceva ! Doar de a se trasa, în așa fel încât să rămână!

Trecând peste orice refulare, peste obscurele momente de cumpănă, gândul se poziționează pe aceleași trepte. Da, omul poate primi! Îndeajuns încât să ofere! Fenomenul de cerere-ofertă, regăsit în secțiunea umanitate este universal valabil și mai mult ca niciodată cred că lumea-i datoare cuiva și că așteaptă la rândul ei, să primească pe cât oferă!

Asistăm la o pierdere. Nu știu cât e de conștientizată. Moartea-i spectacol, artiștii mediocri sunt ridicați la rang de valori în detrimentul altora. Lovim, murdărim cu vorbe, râdem de alții, judecăm, punem ștampile, nu ne pasă, bârfim, ne uităm în curtea altuia, ne plângem soarta, dar nu facem nimic, le știm pe toate, ne dăm cu părerea, suntem spirituali, nu apreciem, nu recunoaștem, avem preconcepții, credem în tâmpenii, ne raportăm la povești spirituale fără conținut, uităm, nu suntem punctuali, rănim, nu iubim, nu suntem fericiți și fără să vrem, sunt eroii unei comedii a lumii … Unde-i totuși morala?
Adele – All I Ask (LYRICS)

FOTO – ANA MARIA HALALAI

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate