Alice m-a vizitat într-o dimineață în care aveam cursuri. Și-a manifestat dorința de a mă însoți, ca să vadă cum decurge un curs introductiv despre sistemul...
Autor: Conf. univ. dr. Corina Matei
Sunt Corina Matei, lector universitar și jurnalist creștin. Am absolvit Facultatea de Filosofie a Universității din București în anul 1995, am urmat un masterat în Filosofie morală și politică, apoi am obținut un doctorat în Filosofie, cu o temă interdisciplinară privind teorii ale simbolului în antropologia culturală și în psihanaliză. Lucrez în învățământul superior din 1996, în cea mai mare măsură, cu plăcere și cu satisfacții profesionale. Dintre lucrările publicate, aș menționa cărțile: Ordinea și dezordinea simbolurilor, Tritonic, București, 2014 (reeditată) și Morală, educație, comunicare în era focului rece, 2015, aceeași editură. Mai scriu, cu mare plăcere, pentru revista Semnele timpului și, săptămânal, prezint emisiunea Convorbiri de seară, la postul Speranța TV. Am prieteni de calitate și o căsnicie fericită.
Știm de la școală că „repetiția e mama învățăturii”, dar asociem asta mai mult cu memorarea unor cunoștințe. Însă repetiția are o arie mult mai largă de...
Alice mi-a mărturisit că resimte si ea acel spleen instituțional al adultului de pe la noi, atunci când e nevoit să-și rezolve probleme administrative. A...
Ați întâlnit persoane care vă lăsau impresia că se hrănesc cu complimente? E o reacție destul de frecventă, însă ar fi bine să zăbovim puțin asupra surselor ei...
Recenta dispariție dintre noi a academicianului Solomon Marcus ne-a fost prilej de tristă reflecție asupra pierderii imense pentru cultura română, în atâtea...
Pe unde credeți că a mai colindat Alice cea veselă și inocentă? Tocmai în Norvegia, țara fiordurilor. Sau, judecând după peripețiile avute, în țara...



