Zilele acestea, meteorologii au tot prognozat prăpăd, ploi torențiale,vijelii. Ieri, Bucureștiul aproape ca a fost înghițit de ape, iar terasa mea aproape că devenise o piscină exterioară. Sau o baltă de pescuit…Când scriu aceste randuri, afară mijește un soare care parcă le face în sâc angajaților de la INMH : “Până la urmă tot voi învinge!” Ca să mă păstrez totusi în perimetrul prognozei lor, care circulă abundent pe burtierele televiziunilor de știri, voi scrie cumva…despre ploaie…Sau măcar voi atașa un început “ploios” editorialului meu.
….Nasul lipit de geam, atunci când afară plouă, este una din imaginile copilăriei mele. În atâția ani, peisajul dindărătul geamului meu s-a tot schimbat. S-au succedat parcuri, blocuri, intersecții, străzi liniștite, blocuri din nou. Chiar și înălțimea la care a ajuns nasul meu, pornind de la podea, s-a schimbat. Ba chiar și nasul însuși, nici el nu mai e același! Nu, nu a ajuns “pe sus”, dar a devenit mai ager : simte mai bine pericolele din jur, îi adulmecă mai eficient pe nemernici. Din pacate însă, distanța de la nas până la “pupitrul de comandă”al ființei mele , este mai mare decât ar trebui să fie, dovadă că, până să apăs pe butonul care catapultează relele detectate de nas, unele din ele apucă să-mi facă viața vraiște. Este , iata, unul din lucrurile la care mă gândesc, atunci când plouă…
Cu același nas lipit de geam, obișnuiesc să mă uit spre blocul de vizavi. E de cinci ori cât bloculețul meu și ascunde în el o mare de oameni. “Fiecare cu tristețile și bucuriile sale, cu destinul său, bine împachetat între data nașterii și necunoscuta dată a trecerii spre Cer. Adică acolo, de unde ne vin până și ploile” – am citat din gândurile ce mă cutreieră, în timp ce radiografiez în tăcere balcoanele și ferestrele de peste drum. Încerc uneori să deslușesc îndărătul lor – atunci cand ploaia nu e atât de năpraznică sau nu e deloc – frânturi din viața unor necunoscuți. Ma amuză să descopăr mobile, lustre, ecrane de televizor și reușesc chiar să ghicesc programele la care se uită; apoi descompun stivele de “de toate” pe care le adună eterogenele balcoane, studiez rufele întinse pe sfori, făcându-mi o idee cu privire la gradul de sărăcie al stăpânilor.. Îndărătul perdelelor descifrez mișcările locatarilor, mai adormite sau mai energice, în funcție de ora la care-mi lipesc nasul de geam… Mă deprimă cenușiul dominant al blocului. În copilăria mea, blocurile erau mai proaspete, nu aveau atâtea zăbrele la geamuri, și, deși, prin perdele, televizoarele funcționau la numitorul comun al aceluiași program unic, lumea îmi părea mai senină. Chiar și în zilele ploioase..
Cu privirea înșurubată pe fereastră , mă surprind gândind că între mine și norii aceia nesuferiți, care ne furnizează ploile, nu e decât o diferență de amplitudine: dacă m-aș pune și eu pe plâns, lacrimile mele nu ar fi cu nimic mai prejos decât cele ale ploii. Poate nițel mai sărate…
Cu nasul lipit de geam și melancolia – de suflet, observ că, atunci când plouă, amintirile verilor trecute nu-mi dau pace. Îmi amintesc de fluturi ( da, chiar și de cei din stomac, ce-i rău în asta?😊) , de tocurile cui care mi se împlântau vara în asfalt, de puful de plop care-mi isca alergii nebănuite, apoi de călătoriile mele în jurul lumii și mai ales de întoarcerile acasă. Acum sunt , în sfârșit, acasă, un stat “pandemic” și fără de speranță, dar vă mărturisesc că “întoarcerile acasă” erau parcă mult mai incitante decât acest “stat acasă” fără perspective…
….Plouă pe rupte dincolo de geamul meu și mă uit cu admirație la picăturile de ploaie care, oricât de multe ar fi, își găsesc fiecare, cate un locșor , pe geamul meu. În viață e altfel. Deși vânturăm , de colo-colo, expresia “e loc sub soare pentru toată lumea”, în realitate nu mai avem loc unii de ceilalți. Ne pizmuim, ne îmbrâncim, ne punem piedică, ne eliminăm din cursă. După care vin alții, care fac același lucru cu noi. Da, chiar și la asta mă gândesc uneori, atunci când plouă…
Și mă mai gândesc că ploaia asta, indiferent în ce cod o înghesuie meteorologii – galben, portocaliu , roșu sau alte nuanțe ale dezastrului – ar fi bine să-și pună în funcțiune detergenții săi miraculoși și să ne mai spele oleacă de păcate, să ne limpezească sufletele și să ne pregătească pentru o lume mai curată…
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : LA CABINE
Comentează