Un musafir pe care tocmai îl tratasem cu un vin bun de Cotnari, mi-a observat valiza LAMONZA cocoțată pe șifonier și, știindu-ma călătoare înrăită, m-a întrebat de când n-am mai dat-o jos de acolo. 
“O dau zilnic!” – i-am spus, explicându-i că nu e o simplă valiză, ci un adevărat tezaur de amintiri din toate călătoriile mele. Și, ca să-i demonstrez, am extras la întâmplare un teanc de poze din…nu, nu a fost chiar la întâmplare, căci omul se delecta cu vinul bun pe care i-l servisem, așa că…l-am plimbat puțin prin viile de pe Valea Mozelei. În Luxemburg, micuțul stat de pe harta lumii, unde am avut parte de surprize nebănuite…
Astăzi, așadar, va fi o amintire…”bahică”!
….Mă credeți sau nu , nu sunt deloc expertă în vinuri ; știu doar să deosebesc unul alb de unul roșu ( performanță notabilă, nu-i așa?!?😁😁😁) dar nu pot să nu mă extaziez în fața dealurilor pline de podgorii ale Luxemburgului, prin preajma cărora trece Renaultul în care ne aflăm. 3000 de hectare ocupă vița de vie luxemburgheză, împărțite fiind între producători particulari ( 48 la număr) și asociații ale acestora. Tot aici, în Remich, se află și Institutul vini-viticol. Niciun mililitru cub de vin nu poate lua calea magazinelor, 
dacă nu primește avizul favorabil al specialiștilor de aici. Deși ghida noastră, creață și purtând ochelari de vedere, are o alură de școlăriță tocilară, pare totuși a se pricepe foarte bine la vinuri. Sus de tot, în vârful dealului de unde poti vedea podgoriile ca-n palmă, Nathalie – gazda noastră, ne mărturisește că se dă în vânt după vinurile dulci și ne avertizează că va urma, și pentru noi, o degustare. Ne îndreptăm, așadar, spre localitatea Ahn, unde există și un faimos Muzeu al vinului. Nu avem, din păcate, răgazul de a-l vizita, însă ghida este de acord să tragă mașina pe dreapta, pentru a-mi face câteva fotografii, la intrare, printre mașinăriile cu care, în trecut, strugurii erau transformați în vin.
Dar iată-ne ajunși la Vinăria Clos Mon Vieux Moulin. Sunt doi frați la cârma afacerii și un tată de la care au preluat frâiele sale. Cât vorbim cu Frank – gazda noastră si unul din cei doi frați-asociați – l-am vazut cu coada ochiului pe bătrânul monsieur Duhr, plimbându-se printre rândurile de viță de vie si mângâind boabele cu privirea , dar și cu mâinile sale îmbătrânite, aceleași cu care, cu decenii în urma, a preluat de la părinții săi, afacerea de familie. Fiii săi sunt acum cea de-a 11-a generație de producători din familia Duhr.
…Intr-un micuță sală de mese, cu un perete din sticlă cu vedere către via tolănită pe deal, la soare, Frank ne explică “tehnologia degustării”. Cu gesturile profesionistului care face asta cu ușurința cu care respiră, toarnă putin vin în pahar, îl plimbă oleacă, rotind paharul cu mișcări circulare, apoi adulmecă, cu ochii închiși, licoarea din pahar, își țuguie buzele și ia o înghițitură. O plimbă prin gură, pentru a-i pătrunde buchetul de arome, după care o înghite ceremonios, ca într-un ritual străvechi moștenit de la străbunii săi. Facem întocmai, ca niște papagali cuminți, iar în final dăm din cap, afirmativ : “C’est tres bon!”. Marian filmează întregul ritual, deși nu sunt sigură că avem voie să difuzăm asa ceva la TVR ; după care Frank ne invită în depozitul său de vinuri, unde, deopotrivă în butoaie de inox și de lemn, este pastrat rezultatul muncii de un an, dar și vinurile din anii trecuți, cărora trecerea timpului le-a adăugat valoare.
“- Câte sticle de vin produceți pe an?” – încerc eu sa-mi depășesc usoara senzație de euforie pe care mi-a procurat-o discreta degustare. “-20.000 de sticle pe an” – imi răspunde Frank. O fi mult, o fi puțin? – mă întreb. Ghicind parcă curiozitatea mea, ghida mă informează că afacerea fraților Duhr merge bine și că acesta este unul din motivele pentru care vinăria lui Frank este una de referință, fiind inclusă în circuitele pe care Oficiul regional de turism le organizează pentru jurnaliștii de peste hotare.
Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/
Comentează