Femei de 10

Astăzi ar fi fost ziua de naștere a Prințesei Diana. Iata ce mesaj i-a  lăsat  fiului său, prințul William

Relația dintre William și mama lui a fost dintotdeauna specială. Imediat după divorțul de Prințul Charles, în 1996, Lady Di a recunoscut că fiul ei cel mare, atunci în vârstă de 14 ani, a fost sprijinul ei moral, confidentul și cel mai bun prieten al ei. Acesta era și motivul pentru care petreceau foarte mult timp împreună, William ajungând chiar să-și însoțească mama la dineurile oficiale și la întâlnirile de ”serviciu” ale prințesei, ca un adevărat cavaler.

Sunt foarte multe voci care afirma că unanim îndrăgita Prințesă și-ar fi presimțit moartea (  Lady D a murit, împreună cu iubitul ei, omul de afaceri Dodi al-Fayed într-un tragic accident rutier în Paris, pe 31 august 1997 n.a.)  și că ar fi lăsat un mesaj de suflet, înregistrat pe o casetă și destinat fiului sau preferat. Prin cuvintele adresate acestuia, mama sa îi dă câteva sfaturi de viață lui, dar și viitoarei sale soții, pe care Diana nici măcar nu o întâlnise.

Iată mesajul încărcat de emoție : ”Știu că vei fi frumoasă, deșteaptă și independentă. Știu că te-aș adora și ne-am împrieteni pe loc. Cred că ești o persoană cu adevărat specială. Dacă nu ai fi, nu ai fi devenit soția lui William. Să fii soție de prinț și viitoare regină este foarte greu. Caută să pui căsătoria mai presus de orice titlu nobiliar și presiune publică”, spune Diana în mesaj, prezicând parcă și faptul că fiul său și soția lui îi vor dărui mai mult de un nepot.

”Să le spuneți copiilor voștri, tu și soția ta, că bunica lor i-ar fi iubit foarte mult. Bucurați-vă de fiecare minut petrecut cu ei. Spuneți-le că îi veghez de sus”, sunt cuvintele transmise de Diana în înregistrarea adresată lui William și lui Kate Middleton.

Prințesa Diana a fost una dintre cele mai emblematice figuri ale monarhiei britanice moderne. În 1981 a devenit prima soție a Prințului Charles și a obținut titlul de Prințesă de Wales. În 1982 a venit pe lume William, iar doi ani mai târziu s-a născut Harry. Mariajul cu Charles s-a dovedit a fi un eșec pentru Diana, departe de strălucirea basmelor cu prinți și prințese. În 1996, după ce Diana află că soțul i-a călcat strâmb de nenumărate ori și că avea o aventură cu Camilla Parker Bowles, aceasta a divorțat de Charles, scandal care a lăsat urme asupra prestigiului Casei Regale a Marii Britanii.

Diana și-a găsit iubirea în brațele lui Dodi al-Fayed, fiul unui miliardar egiptean, însă povestea lor de iubire  a avut un final tragic. 

    În prezent, William este căsătorit cu Kate Middleton, pe care a luat-o de soție în 2011, cuplul avand  trei copii. 

Femei de 10 pe Facebook