banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Artistul de 84 de ani, pe care nu chiar toată lumea l-a uitat

 

Răscoleam febril internetul, în căutarea unor articole necitite de nimeni, despre oameni valoroși. Cineva trebuie să-inbage și pe aceștia în seamă, nu-i așa? doar de asta s-a și născut emisiunea noastră “Femei de 10, bărbați de 10”! 

Mi-au cazut ochii pe un articol din “Libertatea”  cu un titlu dramatic : “Tristețea lui Gabriel Moșoianu, cel mai mare acrobat român, la 84 de ani: «N-am fost felicitat de niciun oficial român» . În fotografie – un bătrânel uscățiv, prăbușit pe-o canapea de sufragerie, înfășurată bătrânicios în pături. Omul avea pe chip tristețea din titlu, iar lângă el – un album cu fotografii . Probabil așa fusese “regia” celor de la ziar. Era îmbrăcat ca pentru poză, ba purta chiar și o pălărie de cowboy, cea cu care, țin minte, apărea, pe vremuri, în arenă. Căci da, chiar îl țin minte pe Moșoianu, cu trupa lui fantastică. Țin minte că era unul din numele cele mai vânturate în acele vremuri, în care în afară de “Ceaușescu”, rar mai auzeai de altcineva…Părinții mă duceau la circ și-mi amintesc de freamătul care cuprindea sutele de spectatori, în momentul în care vocea prezentatorului anunta solemn :  “TRUPA MOȘOIANU”! Arena era invadată de acrobații zburatori din familia devenită celebră în întreaga lume și, minute în șir, gurile căscate ale privitorilor , executau o neîncetată mișcare de du-te vino, îndreptate spre cupola circului, acolo unde păsări cu chip de om spintecau, în zbor,  văzduhul în felii, sfidând legile gravitației. Fără plase de siguranță, într-o inconștiență greu de înțeles  și cu un curaj  greu de imaginat. Era, țin minte, un privilegiu să nimerești la un spectacol pe afișul căruia figura Trupa Moșoianu. Vestiții artiști români “jucau” ( de fapt, “zburau”! ) mai mult prin deplasare. Și nu la Slobozia și Urlați, ci în marile circuri din lume, primind aplauzele și autografele presedinților de state și adunând admirația milioanelor de străini. În scurtele răgazuri când reveneau acasă , li se alăturau colegilor de la Circul Globus. Fără doar și poate, trupa Mosoianu face parte din amintirile celor din generația mea…

    …M-am dat peste cap și am aflat numărul de telefon al familiei Moșoianu. Era, evident, un număr de fix, asa cum au majoritatea părinților noștri. Am sunat și mi-a  răspuns o voce răgușită, ușor pierită . Da, era el, Gabriel Moșoianu. M-a ascultat și a tăcut. “-E o glumă?” m-a întrebat.  “- Lumea  m-a uitat, cum de ați aflat de mine?” a continuat tot el. Mi-au trebuit minute intregi să-l conving că nu e vorba de nicio farsă, ca se înseală amarnic dacă crede că lumea l-a uitat, că ceea ce a făcut el, nu se uită așa ușor. Și că-l invit în emisiunea românilor de 10. Tăcerile lui secondau cuminți reprizele mele de  turuială…A rămas că se gândește, mi-a motivat că e bolnav și că abia se mișcă, apoi că nici n-aude bine, etc. I-am mulțumit frumos și am închis, fără a avea nici cel mai mic sentiment al izbândei. ….Peste câteva minute, telefonul a sunat. Era el. Nu știu dacă nu vroia , de fapt, să verifice dacă numărul pe care i-l dădusem era corect și nu era vorba de o “țeapă”, cert este că întrebarea lui mi-a confirmat că puterea mea de convingere funcționase, totuși,  perfect : “ Aș putea aduce cu mine și autograful pe care mi l-a dat Ronald Reagan?”. Atunci am înțeles că obținusem o victorie! Moșoianu era al meu! 

….Emisiunea s-a filmat acum câteva săptămâni. Mașina televiziunii l-a luat pe artist de acasă, din fața unui bloc uriaș, dintr-alea ceaușiste, cu apartamente mici și înghesuite, doldora însă de amintiri. Soția – strălucită acrobată la rându-i- nu l-a putut însoți : bătrânețea nu iartă pe nimeni, mai cu seamă după o viață în care ți-ai forțat, în permanență, limitele…

La cei 84 de ani ai săi, Gabriel Moșoianu a intrat în platoul de filmare demn, încercând să stea drept și să pășească ferm, în acordurile formației noastre si aplauzele furtunoase ale publicului. L-am întâmpinat în scenă, i-am oferit brațul meu și, pentru o clipă, am avut senzația că pășesc lângă o adevărată legendă. Un nod rebel îmi urca în gâtlej…Pe canapea, poveștile s-au ținut lanț, însoțite de fotografii și puținele imagini-martor ale acelor vremi. Moșoianu vorbea cu o voce atât de  palidă, încât mă rugam în gand  la Dumnezeu ca lavaliera de la rever să-i capteze cât mai bine vorbele, înecate când în melancolie, când în tristețe, când în obidă. Mi-a povestit cum șefii marilor state ale lumii țineau să rămână după reprezentație, pentru a-i strânge mâna, dar și cum un director de circ din țara sa i-a cerut, acum cațiva ani,  să plătească bilet la intrare, când venise și ei, ca simplu spectator, să-și aplaude colegii…

   Bref! A fost una dintre cele mai emoționante emisiuni ale noului sezon. Asta și pentru că finalul a fost unul de poveste : la semnul meu, platoul de filmare a fost inundat de o mare de culoare și veșelie – echipa de astăzi a Circului Metropolitan, acrobați, clowni, scamatori, în costume pestrițe și  înarmati cu flori și daruri pentru invitatul nostru, l-a înconjurat pe scenă, cu toată dragostea și admirația pe care le-o datorăm, de fapt, cu toții, celor care ne-au fost modele. Publicul s-a ridicat și el în picioare, iar actuala conducere a Circului Metropolitan – Directorul general Bogdan Stanoevici și cel artistic – Sanda Ladoși – l-au îmbrățișat pe irepetabilul Gabriel Moșoianu, i-au oferit un Trofeu auriu și o diplomă scrisă cu cerneala recunoștinței și i-au promis solemn că de azi înainte, pentru tot restul zilelor sale, are un loc rezervat – locul său câștigat prin truda de-o viață – în loja principală a Circului. 

   Au fost lacrimi, a fost bucurie, a fost o reparație necesară, pe care o merită toți oamenii valorosi ai acestei țări, care îmbătrânesc cu tristul sentiment că lumea i-a uitat…

   Iar astăzi, în emisiunea noastră de la ora 15, veți vedea că nu-s povești, cele de mai sus!

Rubrică oferită de

 

    

Femei de 10 pe Facebook