De când un cimitir poate deveni o destinație turistică? – vor răbufni unii cârcotași, după ce vor citi prezentul titlu. Ei, veți avea o mare surpriză, căci există în lume cimitire care pur și simplu trebuie vizitate! Nu mă 
caracterizează deloc un spirit morbid, însă valiza mea , Lamonza, adăpostește destule fotografii de prin cimitirele faimoase ale planetei!
De ce ar vrea lumea să “viziteze” un cimitir, înainte de a avea , concret, nevoie?!? Înainte de toate, pentru că unele dintre ele reprezintă adevărate opere de artă, apoi pentru că acolo odihnesc mari personalități ale lumii, despre care am învățat la școală, sau pe care poate chiar le-am văzit, în carne și oase, fiindu-le, o vreme, contemporani! Iar daca , spre exemplu, parizianul „Pere Lachaise” este cel mai vizitat cimitir din lume, există și la noi exemple de luat în seamă. Turiștii de pretutindeni se dau în vânt, știți
bine, după pitorescul Cimitir de la Săpânța. Deci avem și noi cu ce să ne lăudăm!
În New York, în cartierul Brooklyn, unul din locurile de poposit – chiar și pe timpul vieții (!) – este celebrul Cimitir Green-Wood. La un moment dat, cele mai mari atracții turistice ale Statelor Unite erau considerate a fi Cascada Niagara și..da,da! fix acest cimitir!
Întinderea sa este uluitor de mare : un întreg oraș al celor ce nu mai sunt se lăfăie pe o suprafață de 478 de acri,
acoperind o geografie foarte diversă : dealuri și văi, spintecate toate de alei care poartă diferite nume, în scopul a nu te rătăci atunci când îți cauți strămoșii. Judecând după inscripțiile de pe pietrele funerare, aceștia au trecut în neființă demult de tot, începând cu secolul al 19-lea. Numărul „locatarilor” de la Green-Wood a ajuns la aproape 600.000! Americanii fiind catolici, în cimitir vezi foarte rar cruci și mai peste tot pietre funerare, a căror alură este în directă legătură cu starea financiară a neamului din care făcea parte defunctul : unii și-au flancat somnul de veci cu semețe monumente funerare – adevărate opere de artă, sculptate în marmură și granit ; alții au ales să-și graveze simplu numele pe banale pietre culcate la pământ și invadate de iarba crescută din 
abundență.
La Green-Wood-ul devenit celebru la finele secolului 19, era bătaie pe locurile de veci. Aici au fost „cazate” personalitățile de top ale New York-ului, dar și ale întregii omeniri. Numele celebre sunt omniprezente. Ți le înșiră, din cale-afară de amabil , portarul Cimitirului, înmânându-ți solemn o hartă uriașă, pentru a fi sigur că nu te rătăcești pe aleile ce șerpuiesc la umbra arborilor seculari. Apropo, vârsta acestora depășește deseori 150 de ani!
Mari oameni de afaceri, scriitori, artiști, politicieni, medici și avocați de renume, generali ai Războiului Civil, 
aduși cu toții la numitorul comun al la tăcerii veșnice, pare că te privesc, neputincioși, de după pietrele lor funerare, atât de dornici să-ți fi putut istorisi ei înșiși povestea vieții lor!.. Pe o pajiște pufoasă, printre monumente- spectacol , ajungem – urmărind fidel harta – la o modestă piatră de mormânt, rătăcită prin verdeată. Descoperim gravat pe suprafața sa numele marelui muzician Leonard Bernstein. Mă așez, pentru câteva clipe, pe băncuța din apropiere și-n urechi parcă-mi răsună acordurile Rapsodiei „in Blue” a lui Gershwin, dirijată impecabil de cel ce a fost, timp de peste 10 ani, conducătorul de succes al Filarmonicii din New York 
și care dirijează acum, acolo, sus, cine știe ce cor de îngeri…
Cu riscul de a mă expune unor ironii ale cititorilor mucaliți, mă întind pe pajiștea cimitirului, într-un metaforic „cot la cot” cu cei ce nu mai sunt, meditând câteva minute la …nemurirea sufletelor. Victor profită și mă fotografiază pe furiș… Aș zice că în Green-Wood e o liniște mormântală, dacă cerul albastru care ne acoperă precum o plapumă n-ar fi brăzdat, la fiecare câteva zeci de secunde, de avioane uriașe ce tranzitează , într-o veselie, spațiul aerian de deasupra noastră…
Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/
Comentează