Tocmai am văzut, la televizor, noi imagini din Londra, răscolită de protestele de stradă și mi-am amintit de ultima mea prezența în Capitala Regatului Unit. Era liniște pe-atunci, iar amintirile poarta într-însele mireasmă de pace…. Am dat iarăși fuga la încăpătoarea valiza LAMONZA, pentru a extrage de acolo câteva fotografii care să mă facă să simt din nou aerul acela inconfundabil, de..”Londră”. Am dat peste o mulțime de poze de prin muzeele Londrei. Cum să nu vizitezi unele dintre cele mai faimoase muzee ale omenirii, care mai au , pe deasupra, și intrarea gratuită?!?
Astăzi vă voi spune cateva cuvinte despre Galeria TATE MODERN, unul dintre popasurile care mi s-au lipit de suflet, cu atât mai mult cu cât companionul meu de călătorie a fost Geta Nistor, unul dintre cei mai valorosi scenografi de televiziune din România, deci… artist!
Statisticile arată că TATE MODERN se află în topul celor mai populare atracții turistice din Marea Britanie – un titlu de glorie care ne-a făcut sa pășim și mai cu râvnă, printr-un oraș cenușiu și ploios. Clădirea ușor austeră, la exterios, a Galeriilor TATE se vede încă din depărtare, profilându-și silueta sobră pe și așa plumburiul cer londonez. Odată intrat însă înăuntru – wow! – senzațiile de bine te copleșesc! Tate Modern are o extraordinară colecție de artă modernă, care adună laolaltă exponate ce dateaza din 1900 și până în prezent. Aflăm între timp și destinația inițială a uriașei clădiri din cărămidă, devenită “locuință” pentru arta modernă : aici a fost în trecut Centrala Electrică Bankside, proiectată de Sir Giles Gilbert Scott și construită intre 1947 și 1963. Elementul care ne-a sărit în ochi, încă de la distanță, a fost turnul înalt de aproape 100 de metri. Pe vremea construirii clădirii legea era foarte strictă : nicio construcție nu avea voie să depășească în înălțime Catedrala St.Paul, aflată de partea cealaltă a Tamisei. Centrala fusese abandonată în 1981 și edilii au decis : aici va fi noul sediu al faimoasei galerii de artă!
În luna mai 2000, muzeul și-a deschis porțile în noua locație, devenind în scurt timp unul din obiectivele preferate ale turiștilor din întreaga lume ( subscriu! ). Galeria se extinde continuu, în noi și noi spații nonconformiste. Sala turbinelor de la etajul 1 adună diferite colecții de artă comandate special și actualizate în fiecare an. Urci treptele și ajungi la următorul nivel, unde poți vizita o expoziție a unuor artiști contemporani, britanici sau internaționali. La etajul al treilea …ai dat lovitura! Poți sta față-n față cu Matisse, Monet, Kapoor, ale căror capodopere se amestecă printre altele, semnate de artiști din diferite țări. Al patrulea etaj înlănțuie câteva expoziții temporare, iar la următorul etaj ( da, trebuie să ai ceva condiție fizică, însă…arta cere sacrificii, nu-i așa?) intri pe un tărâm al… curentelor : cubism, futurism, arta pop, constructivism, minimalism, arta conceptuală. O întâlnire cu Picasso nu va deranja pe nimeni, nu-i așa?😉
Când vorbești despre artele vizuale, imaginile vorbesc mult mai intens decât un munte de cuvinte. Așa că vă las în compania lor, ca o invitație nescrisă pentru a-mi calca pe urme.
….după ce, firește, se liniștesc coronavirușii și protestele de stradă!
Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/
Comentează