Puștiul unor vecini din blocul de vizavi a tăbărât pe mine, că cică să-l ajut, pentru lecția de istorie, cu un element de pe vremea Comunismului. Fiecare copil din clasă trebuia să-și arate , pe skype, obiectul obtinut de la părinți sau bunici, după care urmau firește discuțiile pe temă. Ai lui nu mai aveau chiar nimic de atunci ( cu excepția unor fotografii în care îi sugruma o cravată roșie cu tricolor) , așa că…l-au trimis pe școlar la vecina de peste 
drum. Adică la mine! Ușor pusă în încurcătură, mi-am dat seama că nici eu nu prea mai păstrez nimic de atunci. Cu excepția unor amintiri, nu chiar toate rele. Ba stai! Cu vreo trei ani în urmă apucasem să fac o vizită la Muzeul Comunismului din Praga, de unde țin minte că-mi luasem un suvenir “pe temă”: un bust minuscul al lui Lenin. Unde-o fi, oare?… Mi-am amintit! Unde altundeva, dacă nu în LAMONZA, valiza mea cu amintiri?!? Am extras micuța relicvă din valiză și, odată cu ea, amintirea vizitării unui muzeu inedit, care, una peste alta, țin minte că mi-a oferit prilejul unei întoarceri în timp, în anii copilăriei și adolescenței mele….Dar mai bine să vă povestesc și vouă!
….Deși mă-nvârt de vreo jumătate de oră în cerc, căutându-l, descopăr Muzeul la douăzeci de metri de mine si foarte aproape de Orașul vechi – punctul turistic central al Pragăi.
Mai vizitasem muzeul cu vreo 5 ani în urmă, dar mă domina dorința de a vedea cum arată muzeul, “altfel coafat”: praghezii operaseră un “schimb de locuință” și Muzeul comunismului căpătase haină nouă…
Clădirea era nou-nouță, sălile – mari și aerisite, iar la intrare, deși platești cam 10 E, primești un voucher gratuit pentru o cafea ( foarte bună!), pe care o poți savura, la final, comentând cu partenerul de vizită cele văzute.
…Pentru mulți, “cele văzute” sunt și “cele trăite”. Și pentru mine, de altfel. Iar amintirile sunt amestecate, făra a 
fi nostalgică. Multe erau în neregulă, destule – strigătoare la cer, numeroase – de neimaginat, dar sunt și destule de regretat. In primul rând, adolescenta și tinerețea noastră, suprapuse peste vremurile acelea complicate…
Cehoslovacia a fost, timp de 41 de ani, un stat de tip comunist, lucru care și-a pus amprenta atât asupra economiei sale, cât și a vieții populației. În 1980, bunăoară, statisticile arată că PIB-ul său ajunsese mai scăzut decât cel al Portugaliei sau al Greciei. Era, ca și la noi, o economie planificată, nu exista proprietate privată, destui deținuți politici înfundau și acolo pușcăriile.
După vestita “Revoluție de catifea” din noiembrie-decembrie 1989, Muzeul Comunismului a fost primul muzeu din Praga care a prezentat, într-o manieră documentată și originală, orânduirea socială existentă până atunci. 1000 de metri pătrați de muzeu prezintă comunismul din diferite unghiuri de abordare. Ni se reamintește modul de viață de dinainte de ‘89, felul în care se făcea politică, educația din școli, apoi cum funcționau Miliția populară, armata, poliția ( inclusiv serviciile secrete) justiția și alte institutii de presiune. Edilii ne invită într-o sală de clasă, reconstituită perfect după vremurile nu chiar atât de îndepărtate, apoi într-o alimentară, ( în care vedem cam aceleași lucruri ca și în cele candva existente la noi , alimentele fiind însă titrate în cehă) , apoi într-un atelier de sculărie dintr-o uzină socialistă și, brrr!, într-un birou de interogare al poliției.. Diverse obiecte din vremurile trecute și atât de familiare nouă, îmi reamintesc de copilăria mea : ia uite! Patine din acestea am avut și eu! Un televizor din ăsta se afla și in sufrageria din apartamentul nostru! Cu astfel de palete jucam și noi badminton, în fața blocului! Și așa mai departe…
Pe niște ecrane supradimensionate, câțiva bătrânei ai zilelor noastre, filmați la prim-plan, își amintesc cum era 
pe atunci… Într-o altă sală, alții, trăitori acum în Occident, rememorează episodul fugii din țară, sacrificiile îndurate, iar pe un panou uriaș citesc și ma îngrozesc : 5000 de cehi au murit, încercând să treacă fraudulos granița către Occident : unii au fost impușcați le loc, alții – executați ulterior, pe scaunul electric, iar alții s-au sinucis, nevrând să treacă prin chinurile precedenților…
Mă amuz, constatând locul dibaci, ales de edili, pentru a plasa două dintre cele mai populare statui ale vremurilor trecute : Lenin și Stalin veghează intrarea în toaleta Muzeului…
Întreaga Expoziţie este însoţită de explicaţii în cehă și engleză, prelucrate cu multă atenţie. Filmele originale, rulate în mici săli de proiecție, apoi fotografiile de arhivă, proiecţiile, afișele mobilizatoare ale acelei perioade, interviurile, picturile, documentele istorice şi ingenioasele reconstituiri la scară naturală, toate oferă o imagine completă și complexă a unei întregi perioade istorice.
Pașii mă poartă, prin deceniile de Comunism, până la căderea zidului de la Berlin, la 9 noiembrie 1989, o bucată din zid, semnată de Donald Reagan, fiind licitată la suma de 277.500 de dolari. Ultimele săli ale muzeului îi sunt dedicate lui Václav Havel, ideilor sale şi imaginilor dramatice de la Revoluţia de Catifea, cu toate etapele sale, de la greva studenţilor și până la demisia guvernului…
…Parcurg, in tăcere, sălile racoroase ale muzeului, incercând să nu ratez niciun inscris ce însoțește exponatele.. La un moment dat, am sentimentul că-mi retrăiesc propria viață și lucrul acesta pe undeva mă înfioară. Mă trezește însă cafeaua tare, servită la cafeneaua de la etaj. Este singurul loc în care se vorbește copios. Îmi pare rău că nu ințeleg nimic din ceea ce ciripesc cehii din jurul meu, însă surprind, “cu coada..urechii”, un cetățean, cred, american, care iși convinge consoarta că lucrurile, da, chiar așa au stat, în realitate și că nimic nu este exagerat…Deduc că o fi vorba de vreunul din acei emigranți cehi, care au scăpat, la graniță, neîmpușcați, reușind să treacă Dincolo….
Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/
Comentează