Diverse

10 motive pentru care nu vă reușește nimic 

 

Cu toții am vut eșecuri în viață. Motivele lor sunt foarte diverse, dar, să recunoaștem, în majoritatea cazurilor, principala cauză este urmâtoarea : viața me oferă oportunitați, însă noi vrem să evităm “deranjul” implicat de mersul înainte. E mai comod să punem răul în față , problemele pe care le-am putea avea, mergând pe drumul respectiv. Iată 10 explicații ale insucceselor noastre. Dacă procedați așa, sigur va urma un nou eșec! 

  1. Ne e frică să ieșim în evidență – asta pentru oamenilor nu le place cand cineva se schimbă și îi face să se simtă neconfortabil. Ideea că noi facem ceva, ce ne va apropia de idealul nostru, îi bagă-n boală pe cei din jur, care simt acest lucru ca pe o amenințare la adresa echilibrului personal. Și vor începe să ne atace și să ne bage bețe-n roate. 
  1. Nu avem  suficientă ambiție

Mulți dintre noi renunțăm prea repede, pe drumul spre țelul propus. Când, de fapt, fiecare poveste a succesului este o poveste a luptei și ambiției aferente acestuia. Nimic valoros nu se obține ușor. 

3. Nu suntem suficient de modești

Atenție! Nu confundați modestia cu timiditatea! Mulți dintre noi, odată ce au obținut ceva, se simt deja experți în acel domeniu. Modestia presupune să conștientizăm că știm încă foarte puțin. Marile personalitați ale omenirii au fost întotdeuna constiente de faptul că, de fapt, nu știau mai nimic. 

4. Nu reușim să stabilim contacte și să întreținem relații puternice

În lumea contemporană, relațiile interumane sunt foarte importante. Au loc chiar așanumitele traininguri în materie de networking. De regulă, fricile noastre, neîncrederea în sine sau timiditatea ne opresc să comunicăm cu alți oameni, care ar fi putut să ne schimbe viața. 

 

5. Suntem înclinați mai degrabă spre a ne contrazice, decât spre a asculta sfatul dat de ceilalți 

Dorinț de a demonstra că vem dreptate, în loc să ne perfecționăm, este calea spre prăbușire. Pentru a obține succesul, trebuie să urmăm un ciclu din care obligatoriu face parte și feedback-ul. Aceia dintre noi, care mai bine mor, decât să țină cont de părerea celorlalți, încalcă acest ciclu. Din acest motiv, ei nu se vor schimba niciodată. 

6. Obișnuim să nu ne prea concentrăm pe țelul nostru

Găsim orice motive, pentru a ne întrerupe din activitatea principală : intrăm pe Facebook, apoi ne verificăm corespondența, apoi distribuim cine știe ce prostie ce circulă pe rețelele de socializare, etc. Vă recunoașteți? Ei, aceste metehne nu fac decât să ne piardă timpul. 

7. Nu ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce ni se întâmplă 

Obișnuiți să găsiți mereu explicații pentru eșecurile voastre? Nu veți progresa niciodată! Trebuie să câștigați controlul asupra propriei vieți. 

8. Ne îndoim că succesul este posibil cu adevărat

Pentru a învinge, trebuie să crezi în victorie. S-a constatat că persoanele care își supraevluează posibilitățile, ajung mai degrabă la victorie. 

9. Devenim indiferenți

Multă lume se molipsește de virusul indiferenței. Nu-i mai însuflețește nimic, pe lumea asta. Astfel de oameni nu se dedică niciunui ideal, iar dacă se apucă de ceva, abandonează pe parcurs. Alții își pierd pur și simplu interesul. 

Indiferența cronică este un mecanism de apărare extrem de păgubos. 

 

10. În adâncul sufletului, nutrim convingerea că nu merităm, de fapt, lucrul pentru care luptăm . 

Și prin asta, ne găsim motive să nu mai depunem eforturi în direcția respectivă. Începem chiar să ne autosabotăm. 

Cam acesta este adevărul crud, care stă în spatele eșecurilor noastre. Puterea e doar în noi. Există o ieșire, dar va trebui să fiți pregătiți pentru suferință și obstacole. Altminteri nu -l veți putea privi în ochi pe cel care vă încurcă să vă atingeți idealurile. Vă veți ciocni iar și iar de aceleași probleme. Și asta până când nu veți fi gata să recunoașteți existența lor. 

Sursa : lifehacker.ru 

Sursa foto: ru.freepik.com 

Etichete

Publicitate