banner marshal garden
Amintiri din valiza LAMONZA Călătorii Timp liber

Amintiri din…valiza LAMONZA! – Episodul 2 :  “Indispensabilul”…steag american! 

 

    Astăzi, pe fundul valizei Lamonza am descoperit câteva amintiri din America. De Nord.
Am fost în America de două ori și dacă n-ar fi venit Coronavirusul, primăvara asta aș fi

marcat a treia “descoperire a Americii”. Prima oară mi-a fost gazdă orașul gangsterilor – Chicago. A fost cumva “pe fugă”, cu echipa mea de la “Arca Marinei” în jur, cu filmări multe și mărunte, cu prea multe impresii într-un timp mult prea scurt. Nu-mi amintesc cu claritate decât faptul că, la sondajul de opinie pe care-l făcusem in Down Town, o negresă cu posteriorul cât o valiză Lamonza de dimensiuni maxime, mi-a spus “- Oh, yes, I heard about Romania!  Is it a Pacific island?!?”

…A  doua oară, a fost mai pe-ndelete. Și a fost la New York, despre care am scris și o carte : “ Și eu am descoperit America!”. N-am avut echipă-n jur, ci doar un fiu adolescent, cu care am făcut o echipă de 10, cu scântei de 11. Eu mă documentam pt carte, notând în carnețel și exclamând , în stânga și-n dreapta “Ooooh!” și “Aaaah!”. Iar el ne făcea poze. Mie și New York-ului. În cele 10 zile am facut de toate, inclusiv un top al locurilor care mi s-au lipit de suflet. Cu prenadez mi s-a lipit Times Square, acest veritabil simbol al orașului si reper universal. În Manhattan, fix  la intersecția dintre celebrul Broadway și strada 7th Avenue, Times Square este respirația “gură la gură” pe care ti-o face cadou New Yorkul ; este gura de oxigen, cupa de șampanie, energizantul energic  și ghiontul fermecat care te face să trăiești la maxim, să simți orașul cu adevărat, să te amesteci în furnicarul de oameni , în lumina miilor de reclame luminoase, cand în pâlnia urechii ți se infiltrează toate limbile pământului, amestecate cu aromă de popcorn, hotdogi și hamburgeri.
Dar mie mi-a mai oferit ceva hoinăreala prin Times Square,  intenționat repetată, ca un ritual, seară de seară : mi-a demonstrat cât de patrioți sunt americanii, cât de mult îsi iubesc drapelul național și cât de “open mind” sunt : oare românii noștri cârcotași cu ce ochi ar privi o frumoasă domnișoară , defilând aproape goală prin …să zicem..Piața Universității, înfăsurată doar într-un tatuaj reprezentând “sfântul Tricolor românesc”?!? …Țin minte că m-am apropiat de Jessica, i-am spus că sunt “a Romanian journalist” ( nu sunt sigură că auzise de România!), am insistat să facem o fotografie și mi-am notat raspunsul ei la
întrebarea mea “De ce faci asta?”. “- Because I love my country!” a sunat declarația ei de dragoste, subliniată la vreo 10 metri mai acana, într-un banal magazin de suveniruri,  în care am văzut cu ochii mei șiruri întregi de
indispensabili și nădragi imprimați cu steagul Statelor Unite!
…peste zece zile, în apartamentul nostru din Dorobanți, Victoraș al meu avea să defileze țanțoș,  arborând o astfel de ținută-souvenir!


Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/ 

     

Femei de 10 pe Facebook