Mic-mic, însă mari surprize mi-a oferit Luxemburgul! Un oraș cochet și plin de poezie, in care mi-am făcut atâtea fotografii, încât la un moment dat mi-era teamă că nu-mi vor încăpea în valiza mea Lamonza. Tovarășa mea de călătorie însă – da, Lamonza de mai sus – mi-a păstrat cu sfințenie amintirile luxemburgheze, iar astăzi mi-a livrat una care – știa ea – îmi rămăsese încă de pe atunci lipită de suflet.
PLACE D’ARMES , alias Piața Armelor, este locul de care m-am îndrăgostit cel mai mult. Poate și pentru că aici era punctul nostru de repaos, între “tura de dimineața” și “cea de după-amiaza” , din traseele zilnice ale echipei noastre de filmare.
Stând la o cafea, pe una din nenumăratele terase pitorești, aflate în piață, poți admira sediul impunător al “Cercle Municipal”, un palat construit în 1906, inițial ca sediu administrativ și care mai apoi a adăpostit, pentru o vreme, Curtea Europeană de Justiție. Acum, Cercle Municipal este locația perfectă pentru sărbători și evenimente culturale de anvergură.
Marchez și capătul celălalt al “Pieței Armelor” făcându-mi o poză lângă Monumentul Dicks-Lentz. Nu știu ce reprezintă, mi-a plăcut pur si simplu. Acasă, compar fotografia cu broșurile turistice, aflând care este, de fapt, semnificația numelui și a monumentului : Dicks și Lentz au fost două personalități ale culturii luxemburgheze, celebrii autori ai versurilor Imnului de stat. Tatăl lui Dick a fost, în 1848, primul ministru al Luxemburgului, iar Dick a semnat prima piesă de teatru în limba luxemburgheză. “De Scholdscahin” a fost pusă în scenă, pentru prima oară, în iarna lui 1855, contribuind enorm la identitatea națională a luxemburghezilor. Leul cu pavăză din vârful monumentului este un simbol al Marelui Ducat, iar potcovarul de la baza statuii ne reamintește de tradiția siderurgică a țării. Inscripția de pe frontispiciul statuii “ Mir wëlle bleiwe wat mir sin” (Vrem să rămânem ceea ce suntem”) a devenit un soi de “slogan” național al luxemburghezilor.
Să vă mai spun câte ceva despre Place d’Armes, în timp ce trag cu urechea la recitalul violonistei tinerele și bălaie, care-și muncește, la colț de stradă, cu talent, bănuții pentru, probabil, o vacanță perfectă.
..Asadar, aflați că tot aici, în Place d’Armes, se organizează , în fiecare an, Târgul de Crăciun al Municipalității, iar în restul anului, odată pe lună, lumea se adună, cu interes, în… Piața de purici! Adică..de vechituri! Foarte aproape de Place d’ Armes începe păienjenișul străduțelor comerciale, unde marile branduri internaționale declanșează ping-pong-ul cu nervii noștri: mărfurile ne atrag, prețurile ne resping. Una peste alta, ne întoarcem la vizitarea orașului : e mult mai sănătoasă și infinit mai.. ieftină! 😁
Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/
Comentează