Amintiri din valiza LAMONZA Călătorii Timp liber

Amintiri din… valiza LAMONZA! – Episodul 1:  Întâlnire de gradul 3, la Londra

 

     În această perioadă în care până și cei mai plimbăreți cetățeni ai planetei sunt țintuiți în casă, revista noastră inaugurează, iată,  o rubrică nouă. Una de…călătorii! Sau, mai bine zis, de “AMINTIRI”. Le găsim fiecare, pe fundul valizelor noastre, rămase din vremurile bune, în care Lumea cea mare își deschidea larg porțile în fața fiecaruia dintre noi, în care cerul era brăzdat de avioane, plajele erau sufocate de costume de baie, iar hotelurile duduiau de turiști. Amintirile din prezenta rubrică vă vor ajuta, sper, să călătoriți virtual si să vă hrăniți pofta de a descoperi noi locuri pe Terra, numai bune de vizitat, după ce coronavirusul își va lua tălpășița dintre noi. 

Fundul încăpătoarei mele valize LAMONZA (brandul meu preferat!) este căptușit cu amintiri. Unele sunt aidoma celor pe care le aveți și voi : un peisaj răvăsitor de frumos, un muzeu deosebit, un parc de distracții, un showroom sau o stradă comercială. Altele sunt ceva mai personale, pline de umor, sunt lucruri vesele care mi s-au întâmplat și pe care mă voi bucura să vi le împărtăsesc, descrețindu-vă , poate , frunțile, în această perioadă în care încruntarea a devenit aproape un membru al familiei. 

Voi începe cu un lucru incredibil, pe care l-am trăit , cu un an în urmă, la Londra. 

Iubesc la nebunie Londra și sunt îndrăgostită de-a dreptul de petele roșii de culoare, care amprentează orașul în maniera binecunoscută nouă tuturor, chiar și celor care au văzut capitala Marii Britanii doar în filme. Autobuzele roșii cu etaj, cabinele telefonice, cutiile poștale , sunt atât de.. “British”, încât nu te poți sătura să le tot fotografiezi! Dar nu acesta este lucrul incredibil de care vă vorbeam….Mă aflam la Londra într-un city break de 4 zile, cu prietena mea, Georgeta Nistor, un strălucit scenograf al Televiziunii Române. Era ora prânzului și ne-am hotărât să ne potolim foamea într-un cochet restaurant care îmbrăca ademenitor colțul unei clădiri impunătoare. Ne-am așezat, am comandat. La o masă alăturată erau doi bărbați : un tinerel blonziu și un ins de culoare, cu o căciulă tricotată multicoloră, din aceea “Bob Marley Style”. Mestecau cu poftă, trăgeau din doua beri. Negrul nu mă scăpa din priviri. La început am crezut că vede “prin mine” și mă tot uitam în spate,  încercând să gasesc la altă masă, vreo fată tinerică și drăguță, care să explice direcția privirii lui. Negrul, nu și nu! Mă fixa PE MINE cu privirea și am sesizat chiar si un soi de zâmbet pe chip. Repet :  eram în miezul Londrei, într-o țară în care nimeni nu a auzit de TVR și de Marina Almășan. “Ai făcut o cucerire, se pare! “ a comentat Geta. Observase și ea , deci!…

    Înainte de a achita prânzul, mi-am luat inima în dinți, m-am apropiat de “Bob Marley” și l-am întrebat : “Ne cunoaștem de undeva?”. Într-o românească-“moldovenească”, ignorând uluirea noastrăm tovarășul celui în cauză s-a simțit dator să ne explice : amicul său petrecuse, anul trecut, câteva luni la Chișinău, unde obișnuia să tragă cu ochiul la programele… Televiziunii Române!!! Și-a reamintit chipul meu, vocea mea și…m-a recunoscut!!! Să leșin, nu alta! Ne-am privit unii pe alții și am  izbucnit cu totii într-un râs sănătos. Am mai schimbat câteva cuvinte, de complezență, au vrut să ne facă cinste cu o bere. Am refuzat politicos , ne-am plătit consumația, ne-am luat rămas bun și ne-am “vărsat” pe străzile Londrei. 

….Nu înainte însă de a o ruga pe Geta să imortalizeze această incredibilă întâlnire de gradul 3!

Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/ 

Femei de 10 pe Facebook