“Am încercat să învăț să fiu danez, pătrunzând în inima și mintea lor” – interviu cu maseurul CONSTANTIN ROMAN, campionul national al Danemarcei la masaj 

 

     În documentarea mea pentru apropiata călătorie în Danemarca ( ați ghicit! Un nou Jurnal de călătorie se ițește la orizont! ), am bătut – cum altfel? –  la ușa Ambasadei României la Copenhaga. Mi-a deschis, amabilă și entuziastă, doamna Andreea Grădinar, consilier al Ambasadei. S-a bucurat ( cel puțin …oficial! 😁) de apropiata mea vizită și , la rugămintea mea de a-mi recomanda câțiva români de 10 stabiliți în Danemarca, mi-a pregătit o listă întreagă, riguros documentată. Mi-au atras atenția câțiva, în mod special ( cu toții erau de 10, să nu vă îndoiți!), și mi-am propus ca, înainte de a le strecura în cartea mea frumoasele performanțe, să le propun câte un interviu pentru populara noastră revistă online Femeide10.ro.

   Și voi începe cu cel, în dreptul caruia lista doamnei Grădinar făcea o mențiune care mi-a gâdilat nările mele de
jurnalist cu ștate vechi, pasionat de lucrurile inedite : CONSTANTIN ROMAN – maseur, campion national al Danemarcei la masaj, ediția 2022. Și mai nota doamna Consilier o observație personală : “…este un erudit, o persoană extrem de interesantă și plăcută”. 

…Nu mi-a trebuit mult și, iată, deși realizat la distanță , interviul cu domnul Constantin Roman va avea , cu siguranța, efectul unui …masaj bine făcut : vă va produce plăcere și nu-l veți uita multă vreme! 😄

Marina Almășan : – Spune-mi, Constantin, cu siguranță, cand erai mic, nu-ți doreai să devii maseur! La ce visai, cand erai un puști nevinovat?

 

Constantin Roman : – Așa e, nu-mi doream să fiu masseur, ba chiar pentru nimic în lume, dar îmi plăcea masajul. La ”masseur” m-am gândit mai serios, prima dată pe la 9 ani după ce am întâlnit unul orb, la spitalul de la Onești. Descoperisem că îmi place să mi se facă masaj , că masajul e fain, și îi mai făceam mamei uneori, ca să o ”răsplătesc”. ”- Să te faci masseur, copile” zicea mama, ”că ai mâini bune”, dar eu gândeam ”NICIODATĂ! Nu vreau să fiu orb!” Așa că masajul a rămas un hobby pentru mulți ani. Când eram ”puști nevinovat” nu cred că visam la ceva anume. Trăiam cu bucurie, așa imi aduc aminte copilăria.

Marina Almășan : – Chiar așa : vorbește-mi despre copilăria ta, despre parinți, jocuri preferate, întâmplări memorabile care te-au marcat.

 

Constantin Roman : – Copilăria mea?… De unde să încep? E un capitol gros, cu de toate. E pestriță copilăria mea. Sunt cel mijlociu din cei trei băieți ai părinților mei proletari. Am venit pe lume cu o enormă energie, care a surprins pe toți, mai ales pe părinții mei, ba chiar și pe mine însumi. Pe unii i-a încântat, dar pe alții i-a speriat. De aceea conflictul mi-a fost tovarăș de drum de când pot să îmi aduc aminte că exist. Acasă eram admonestat ba pentru cel mic, că ”el e mic și trebuie protejat”, ba pentru cel mare că ”el e mare și trebuie respectat”. Așa că ce face un copil cu atâta energie dezlănțuită care bașca, se mai simte și nedreptățit, chiar opresat uneori? Se transformă într-un ”soldat de elită”, și nu unul oarecare, ci cel mai bun care a existat vreodată. Am învățat să fiu ”șmecher”, să fentez vița în fel și chip, și eram fericit. O fericire care contamina tot ce atingeam. Am dezvoltat o adaptabilitate uluitore.

Toate conflictele la un loc nu au reuşit să îmi umbrească bucuria copilăriei, m-au ”educat”. Cam toate conflictele au avut un efect pozitiv asupra mea, am învățat ceva din ele. Am fost un copil rebel, dar fericit în lumea mea. Și azi când mă plimb, chiar și numai în gând, pe la poalele stejarului de la Borzești, zâmbesc, inima se veselește. Acolo copacii îmi vorbesc și ne salutăm reciproc ca vechi prieteni. Acolo fiecare piatră capătă viață pentru mine.

Dragii mei părinți au fost oameni simpli, chiar foarte simpli.  Pe rând i-am iubit, m-am temut de ei, i-am urât, apoi i-am iubit iar. Oameni cu un suflet bun, care au făcut ce știau mai bine. N-am fost pregătiți să ne întâlnim în viața asta, nici ei, nici eu, dar n-au abdicat și până la urmă a  fost bine. Ce am de la ei, nu e rezultatul unei educații clasice. E mai degrabă consecința interacțiunii efervescente, șlefuite de adultul care am devenit. Le sunt dator cu viața mea. Deși s-au mutat pentru odihnă în cimitir, la umbra unui deal din mărginimea Oneștiului, fac totuși parte din ceata nevăzută a celor care mă însoțesc, alături de un lung șir de oameni mununați.

Jocuri prefereate? Nu cred că aveam așa ceva, pentru că mă aventuram în orice cu entuziasm și îmi plăcea orice. Nu cred că jocul în sine mă încânta, ci interacțiunea cu lumea asta, cu copiii. Ne jucam în multe feluri, jocuri a căror nume nici nu le mai țin minte, dar țin minte chipurile celorlalți. Bucuria aceea mi-a rămas vie. De dimineață până seara târziu. Ce viață! Poate într-o zi am să scriu despre asta. Când mă gândesc azi, la contextul în care trăim, copilăria noastră pare una fantastică, aproape ireală. Fără internet, mobile, cu televizor rar, viața noastră era în lume, pe care o și stăpâneam. Parcă o și aud pe Mihaela Runceanu ”să fim copii pentru înc-o zi…”. Idolii noștrii erau din generațiile mai mari, ca și a voastră de exemplu. Vă sorbeam pe unde vă întâlneam, cu ochii, cu urechea, cu inima.

Întâmplări memorabile? Am trăit cu așa o intensitate că totul este memorabil pentru mine și nimic în particular. Nu am un capitol anume de întâmplări memorabile.

 

Marina Almășan : – Aveau dreptate cei care mi te-au recomandat : ești fascinant! Care ti-a fost evoluția profesionala până să devii ceea ce ești?

 

Constantin Roman : – Tata era sudor și m-a luat cu el  la fabrică, după armată. Aveam 20 și mă simțeam bărbat. Armata m-a obligat să fiu independent. Așa am început. Apoi inflația de după revoluție a spulberat orice idee de “zonă de confort”. A trebuit să încerc diverse, că nu aveam un plan. Zugrav, vopsitor sezonier în Ungaria, cârciumar, vânzător la chioșc de ”ace, brice și carice”, ha ha ha! Apoi televiziune prin cablu câțiva ani la Onești. Mi-a plăcut fizica și am o formare mentală inginerească. Apoi fabrica de confecții: paznic, distribuitor de materie primă, șef de birou la protecția muncii, șef de birou la protecția civilă. Aici consolidasem ”un viitor sigur”. Ha ha!  Apoi bum, divorț, un an de tranzit, împăcarea, mutarea la Galați. A fost ca și cum mi-am luat rădacinile la subsuară și m-am replantat în pământ nou, departe de tot ce știam. Dar acum aveam 30. Am aruncat tot confortul peste bord, cu mult entuziasm, și am luat-o de la zero. Dragostea ori te sfâșie, ori te motivează să faci lucruri trăznite. Aici am început ca agent commercial, cu traista în spate, băteam pe la uși să vând te miri ce. Ce aventură! Ha ha! Un an, apoi iar televiziune prin cablu. I-am dat pe spate și pe gălățeni. Eram bun, și vroiam să fiu cel mai bun. Dar împăcarea n-a ținut. Ne-am despărțit iar și atunci am luat drumul pribegiei: Turcia. Ce aventură și aici! Măi frate! Ha ha! Spălat mașini, încărcat-descărcat cărbuni, până am învățat ceva turcește, apoi hotel, restaurant, bar, recepție. Ce viață! Woaw! Toți parametrii ființei mi-au fost strașnic puși la încercare. Dar am trecut toate testele cu bine și viața m-a trimis în Danemarca. Altă replantare. Iar de la zero. Iubesc cifra zero, ha ha ha! Demolări 3 ani, un fel de ocnă, apoi construcții, tâmplar, dulgher, faianțar, instalator sanitar, electrician, decorator interioare, azi știu să fac o casă din temelii. Și bum, accident de mașină. Scap ca prin minune cu mici leziuni, dar sunt pus pe tușă un an și ceva. Aici îmi iau inima în dinți și trasform hobby-ul în profesie: terapeut, maseur, body worker. A devenit o pasiune, un stil de viață.

 

Marina Almâșan : – Aha, deci am înțeles când și de ce anume ai facut pasul spre profesia din prezent, dar sunt curioasă : ce anume te-a atras la ea?

 

Constantin Roman : – Am fost întotdeauna fascinat de oameni. Mereu am vrut să cunosc oamenii în cele mai profunde detalii. Am vrut în fapt să mă cunosc pe mine: cum sunt alcătuit, de ce, cum funcționez cel mai bine. Prin extensie i- am aplicat aceiași curiozitate întregii lumi. E uluitor! O poveste fără sfârșit.

 

Marina Almășan : – Ce binecuvântare este să fii atât de fascinat de meseria pe care o practici! Spune-mi, te rog : de la a fi “maseur” până la “a fi un BUN maseur” ..câtă cale este? Și, de fapt, ce înseamnă “un BUN maseur”?

 

Constantin Roman: – Distanța este o dimensiune relativă, depinde de perspectiva din care este apreciată. Poate fi doar o meserie și asta e o limitare marcantă peste care e imposibil de trecut. Dacă devine pasiune, distanțele se topesc, devine un stil de viață. Atitudinea corespunzătoare și focul interior contează. Când există, omul are posibilitatea să realizeze că nu e important să fie super-om, pentru că a fi om e super.

Vezi tu, ursul nu are nevoie să învețe cum să fie urs. El știe foarte bine cum, și oricum e singurul lucru pe care îl știe. Omul în schimb, poate fi orice își dorește să fie. Nu e fascinant?

Ca să fi bun, trebuie să vrei să fi nu doar bun, ci CEL mai bun. Este un proces  de transformare fără sfârșit,  pe care este indispensabil să îl îmbrățișezi cu entuziasm. Să fi bun în lumea mea, implică să iubești oamenii, viața în general, în toate aspectele ei, să fi un căutător continuu și neobosit, să ai o deschidere holistică.

 

Marina Almășan : – Vorbește-ne despre rolul masajului. E un capriciu? Care-i sunt beneficiile?

 

Constantin Roman : – Masajul este un stimulent de un potețial fabulos, care, pe toate planurile,  poate activa sau revigora procese uluitoate în sistemul holistic al omului. Impactul masajului este direct proporțional cu deschiderea omului care primește. De exemplu, la o deschidere superficială, poate fi perceput ca un capriciu.
Viața este întotdeauna orientată spre viață. Dezechilibrele apar de regulă din crearea inconștientă a unui conflict în care omul se opune vieții. De cele mai multe ori din motive superficiale de confort.

 

Marina Almășan : – Dar pentru tine ce înseamnă masajul?  Ce iti aduce meseria ta, în afara unor venituri, bănuiesc, considerabile?

 

Constantin Roman : – Masajul îmi aduce o posibilitate de interacțiune cu oamenii la cel mai profund nivel. Veniturile sunt dictate de nevoia oamenilor. În ziua de azi,  dacă oamenii ar fi cu 5% mai conștienți de sine și de integrarea lor armonioasă în complexul lumii în care trăim, în univers, atunci cred că aș fi șomer. Vezi tu, pe vremuri vraciul nu avea o meserie full time. Era solicitat rar, doar la nevoie. Azi nevoia e permanentă și în continuă creștere.

 

Marina Almășan : – Interesantă teorie. Ce fel de masaj practici? Ce elemente ajutătoare folosești?

 

Constantin Roman : – Dacă e să dăm un nume la ceea ce fac cu mâinile, e un masaj suedez, în profunzimea țesuturilor, uneori sportiv, mai dinamic. Dar, în ultimă instanță,  e o combinație proprie de multe detalii din tehnici diferite.

Mă străduiesc să ofer posibilitatea unei experiențe complete, din momentul în care cineva îmi trece pragul și până când părăsește clinica. Lumina, temperatura, mirosul, ambientul muzical, sunt elemente ajutătore permanente. Uneori mai folosesc diverse ”unelte”: pietre calde, bețe și alte forme de bambus, ventuze, și altele.

Marina Almășan : – Există ceva original, ceva marca “Constantin Roman” in arta masajului tău?

 

Constantin Roman : – Conceptul în ansamblul său poate fi marca mea, în rest nu cred că am inventat nimic nou.  Totuși i-am impresionat pe danezi anul acesta și mi-au atârnat de gât două medalii de aur la Campionatul Danemarcei de Masaj. Una la categorii, iar una pentru titlul din top de campion al Danemarcei. Na, că mă laud. Ha ha!

 

Marina Almășan : – ..ceea ce nu mă deranjează deloc! Dimpotrivă, ne ajuți să te cunoaștem mai bine! Spune-mi, cât de importantă este “chimia” cu clientul? Sau nu contează?

 

Constantin Roman : – Este extrem de importantă. De ea depinde nivelul rezultatelor, care sunt direct proporționale cu calitatea chimiei cu omul din fața mea.

 

Marina Almășan : – Look-ul tău are vreo importanță? Transmite ceva?

 

Constantin Roman : – Desigur că are importanță. Eu mă rezum la o prezență îngrijită, curată, decentă. Sunt mai interesat de prezența energetică să fie vibrantă, sănătoasă, armonioasă, de bună dispoziție, dar calmă, relaxată.

Intenția este să transmit încredere.

 

Marina Almășan : – Uite, mie mi-ai transmis chiar și fără să ajung pe masa ta de masaj! 😄 Constantin, tu cum ai ajuns in Danemarca?

 

Constantin Roman : – Din întâmplare. Un turist danez în Turcia mi-a sugerat Danemarca. Ulterior mi-a facilitat obținerea unei vize.

 

Marina Almășan : – Ce știai despre această țară, înainte de a ajunge acolo?

 

Constantin Roman : – Aproape nimic, foarte puțin. Cunoștințele mele despre Scandinavia erau generale. Am dat fuga la o hartă să localizez precis Danemarca.

 

Marina Almășan : – Vorbește-mi, te rog,  despre bunele și relele Danemarcei, după peste 20 ani de locuit aici.

 

Constantin Roman : – E o țară suficient de bogată să ofere, per ansamblu, un mediu mai relaxat. Oamenii aici pot fi mai puțin stresați, dar nu e o garanție. Când nu trebuie să își facă griji pentru ziua de mâine, omul poate să își dezvolte preocupările pentru o viață fericită. Până atunci nivelul este de supraviețuire.

E o țară mică,  care se alinieză mereu la tot felul de curente și tendițe, de control cât mai amănunțit al omului de rând. În acest context, importanța bunăstării sufletești, emoționale, a oamenilor, se degradează continuu.

 

Marina Almășan : – Cum  te-ai adaptat? Ce a trebuit să înveți? La ce a trebuit sa renunți?

 

Constantin Roman : – M-am adaptat din mers. Cum am mai zis, am un bun simț al adaptabilității. Am învățat tot ce a fost nevoie să învăț, în funcție de situație. În primul rând limba, apoi să cunosc oamenii, obiceiurile lor, tradițiile, istoria, politica, mentalitatea. Am citit mult și am fost mereu activ printre oameni. Am încercat să învăț să fiu danez, pătrunzând în inima și mintea lor. Nu ca să mă transform într-un danez, ci ca să cunosc locul în care mi-am replantat rădăcinuile. Cunoașterea mă ajută să mă simt acasă și în Danemarca. Dacul și vikingul seamănă, dar dacul rămâne dac. Asta e. Ha ha!

Marina Almășan : – Descrie-ți viața de acum.

 

Constantin Roman : – Oh! Tocmai când credeam că ne apropiem de final!😁 Păi ăsta e subiect de o nouă carte! Ha ha ha!

Profesional sunt implicat într-o mișcare globală pentru amplificarea conștientizării oamenilor cu privire la importanța masajului. E o mișcare cu multe ramificații internaționale, tot felul de evenimente, campionate; călătoresc mai mult acum.

Privat mă bucur mai ales de titlul de Tataie, adus de Isabella acum mai bine de 4 ani.

Draga mea nevastă mă motivează mereu prin felul ei de a fi, să vreau să fiu un om mai bun pe toate planurile. E o minune că ne-am găsit. Împreună ne bucurăm de cei trei copii și familiile lor.

Cred că am ajuns la un stadiu de bun surfer pe valurile vieții. Nu mai contează prea mult marimea și forța valurilor, dacă sunt pe vârful sau la baza lor. Important e să îmi păstrez echilibrul. Iar când se mai întâmplă să cad, mă ridic, îmi aranjez freza și o iau de la capăt. Ha ha ha!

Marina Almășan : – Ce frumoasă lecție de supraviețuire! Dar hai să revenim la danezi, căci, iată, profit puțin de tine pentru a-i cunoaște mai bine. Eu știu așa : danezii sunt nordici. Se verifică, oare,  informația precum că “nordicii sunt oameni, in general,  reci?” Descrie-i! Prin ce se deosebesc de noi?

 

Constantin Roman : – În esență nu se deosebesc cu nimic de noi și totuși… Uite de exemplu diferența descoperită de cercetători între om și cimpanzeu este de doar 1,2 % și totuși… Ha ha!

Toate diferențele înte ei și noi sunt direct proporționale cu.. foamea!

Cum am zis, au o țară suficient de bogată ca să să le asigure un pântece sătul. Și au fost așa suficient timp ca să își permită luxul de a se dedica perfecționării unui sistem mai disciplinat, destul de bine structurat, care aduce mai multă liniște în general. Posibilitatea fericirii e mai mare în acest context. Dar e încă loc de mai bine.

Răceala lor proverbială vine parțial dintr-un oarecare control de sine; vor să pară mai serioși. Ha ha! Iar parțial vine din nesiguranță, și atunci răceala e un fel de autoapărare.

Dar când treci de scutul ăsta superficial, descoperi oameni la fel de normali ca oricare alții, chiar minunați. Cum e soțioara mea, de exemplu. Ha ha!

Poate temperamentul este mai diferit. Noi suntem latini, mai extrovertiți, impulsivi. Ei sunt în general mai introvertiți, mai planificați. Dar sunt multe excepții.

 

Marina Almășan : – Cum te-a schimbat Danemarca? Sau…te-a schimbat Danemarca? 

 

Constantin Roman : – Danemarca mi-a oferit posibilități. Schimbările, care or fi ele, vin din orientarea mea continuă spre transformare. Aici, am prețuit mai mult tot ce este acolo.

 

Marina Almășan : – Am o curiozitate : cum ai reușit să-ți faci loc, profesional, și cum ai reușit să ajungi in vârful ierarhiei din domeniul tău?

 

Constantin Roman : – Destul de simplu. Am învățat tot ce a fost nevoie să învăț, încercând să fiu cât mai bun, într-o competiție continuă cu mine însumi, am zâmbit și apoi am rupt cu munca. I-am dat pe spate. La începutul carierei de maseur aveam o colaborare cu o companie ce oferea masaj la diverse firme, la locul de muncă. Eram pe post de înlocuitor în caz de boală sau concediu al celorlalți terapeuți. Cam 3-5 ore pe săptămână. În două luni toți vroiau câte o bucățică din mine. Am ajuns la 40-50 de ore pe săptămână. Șeful celor cu care colaboram m-a rugat să mai reduc motoarele, să fie loc și pentru alții. Ha ha!

Implicare, dedicare, perseverență, fără limită… aproape. Ha ha!

Îmi place aerul curat din vârf. Ha ha! Glumesc. Cred că am ajuns mai degrabă un fel de păsări-lăţi-lungilă cu capul dincolo de nori, unde soarele strălucește mereu, dar cu picioarele pe pământ.
Îmi place să zbor cu inima și mintea, asta e libertatea pe care am năzuit-o mereu. Cunoașterea în general, cunoașterea de sine în special, îmi dau aripi, mă înalță în sfere ce nu pot fi atinse altfel.

 

Marina Almășan – Apropo de cunoaștere, pentru că eu însămi mă aflu într-un proces de cunoaștere a orașului tău de adopție, creioneaza-mi, te rog,  un Top5 locuri de vizitat pentru un “prim-venit” la Copenhaga.

 

Constantin Roman : – 1. Garda reginei la ora 12 când se schimbă; chiar trebuie urmat marșul lor de la cazarma corpului de gardă până la palat, cam 45 de minute.  De la Gothersgade nr 100, Castelul Rosenborg și până la Amalienborg, palatul reginei.
2. O tură cu barca pe canale + zona Nyhavn, Kongens Nytorv cu Teatrul Regal (Den Kongelige Teater) și hotelul de lux Hotel d’Angleterre.

3. O tură prin cartierul Christiania Freetown

4. O vizită la fostul așezământ al fabricii de bere Carlsberg, azi Carlsbergs Byen (Orașul Carlsberg)

5. O tură în grădina Frederiksberg Have și o tură cu barca pe canal. (barca e vâslită de barcagiu)

 

Marina Almășan : – Notat! Mulțumesc mult! Și dacă tot veni vorba, care este locul tău favorit din Danemarca/Copenhaga? 

Constantin Roman : – Nu cred că am așa ceva. Mă simt bine cam peste tot. Dar poate orașul vechi din Dragør sau insula Bornholm sau orice colț de natură. Interacționez zilnic cu mulți oameni și am nevoie să mă retrag uneori doar cu mine. Iubesc toți oamenii, dar ador singurătatea. Ha ha!

 

Marina Almășan : – Sper că nu este o aluzie …”să-mi iau tălpășița”! 😄😄 Uite, aș vrea să te întreb – mai ales că te lauzi deja cu nepoți! –  care este povestea ta preferată, dintre cele ale lui Andersen!

Constantin Roman : – Nu le-am citit pe toate, dar îmi plac Mica Sirenă și …toate celelalte pe care le-am citit. Ha ha!

Marina Almășan : – Oferă-ne 3 “reguli… de supraviețuire” in Copenhaga!

 

Constantin Roman : – 1. Feriți-vă de hoții de buzunare, sunt experți și flămânzi.

2. Ideal ar fi să aveți un tovarăș de încredere care cunoaște Copenhaga.

3. O minte trează, atenție mărită, prezență de spirit.

 

Marina Almășan : – …Hm…n-aș spune că îndemnurile tale sunt tocmai liniștitoare!…Spune-ne, te rog,  despre tine, cel de dincolo de masa de masaj! 

 

Constantin Roman : – Familia ocupă un loc important în atenția mea. Draga mea Anita, soția, îmi e un grozav
tovarăș de viață, Apoi copiii Tobias, Matei, Laura, cu familiile lor. Isabella nepoțica e feblețea mea. Mi-a răpit inima și mie îmi place. Ha ha! Unul e la Timișoara, ceilalți aici.

Pasiunea mea e viața, cu toate aspectele ei. Sunt mereu orientat spre a mă bucura de orice sau spre a înțelege ce nu mă bucură. Iubesc oamenii și îmi place să cunosc cât mai mulți, mai ales pe cei cu drag de a se dărui pe sine cu bucurie. Îmi plac muzica și dansul; mă folosesc de ele zilnic.

Mă pune pe gânduri când văd tineri fără poftă de viață, obosiți și aș vrea să îi iau pe umeri să zbor cu ei dincolo de nori, să simtă cât de minunată e viața. Ha ha ha! Poți să spui că sunt un visător, dar nu sunt singurul… Ha ha ha!

Marina Almășan : – Mai cunoaștem noi câțiva!..😉 Constantin, planuri de viitor ?

Constantin Roman : – Viitorul e acum. Nu am planuri mari de viitor. Încerc să contaminez cu drag de viață pe cât mai mulți oameni. The end! Ha ha ha!

Marina Almășan : – …The end, dacă zici tu! Multumesc mult! Cred că, totuși, interviul meu a fost ceva mai scurt decât o ședință de masaj! 😄😄