Când eşti mic, vrei să fii mare! Când eşti mare, uiţi cum a fost când erai mic…
Stau să mă gândesc dacă este bine să ne lăsăm copleşiţi de probleme, de grijile cotidiene, de ce zice vecinu’ sau colega de la serviciu…Ne abţinem de la comentarii, încercăm să fim politicoşi, serioşi, disciplinaţi, ordonaţi, responsabili, echilibraţi. Intr-un cuvânt…asumaţi!
Dar această asumare a faptului că ne-am maturizat nu aduce dupa sine, neapărat şi feiricirea. Eu cred că trebuie să hrănim tot timpul “copilul” din noi. Acel copil care se minuna la tot ceea ce întâlnea în calea sa, care punea întrebări, era curios , voia să afle lucruri noi, care voia să experimenteze, acel copil căruia îi plăceau aventura şi poveştile cu eroi. Copilul care râdea, care plângea, care alerga, care se juca!
Vă mai aduceţi aminte ce jocuri vă plăceau când eraţi mici?
Vă mai aduceţi aminte de pasiunile voastre?
Cât la sută din ceea ce făceaţi atunci, faceţi şi astăzi?
Vă propun un exercitiu de memorie, puneţi-vă în situaţia de a vă juca acum exact ca un copil. Nu-i aşa că nu prea vă iese? Simţiţi cumva un sentiment de ruşine? Aveţi senzaţia că este imposibil să vă lasati conduşi de instinctele primare?
Ei da, aşa mă simt şi eu de multe ori. Cu toate acestea, ador filmele în care oamenii mari fac nebunii, comediile spumoase şi Stand Up comedy. De multe ori mă transpun în acele poveşti, devin acele personaje şi, după ce se termină filmul, rămân cu sentimentul că mi s-a furat ceva. Timpul, jucăria…nu ştiu…ceva ce trece şi nu se mai întoarce. Ah Da, este clipa! Clipa de fericire pe care o pot avea dar nu mă lasă mintea de…om mare!
Una dintre melodiile mele preferate acum este “Cine m-a făcut om mare”, de pe albumul nou al Deliei. Deliria! Am folosit-o pe filmul pe care l-am postat aici, cu trimitere către vlog-ul meu www.danasavuica.ro
Despre ce este vorba?
Zilele trecute am fost dădacă pentru nepoţelul meu , Alex, un băieţel de cinci ani, fiul surorii mele.
M-am gândit ce program să-i fac. Puteam să îl ţin în casă, să-i dau tableta şi să-i descarc filme şi jocuri. Astfel, eu eram liberă să mă ocup de treburile mele.
Puteam să îl duc la terenul de joacă, să-l las să alerge cu copiii în timp ce eu citeam o carte sau postam pe Facebook, Instagram şi blog-ul meu.
Şi totuşi, m-am gândit ce mi-ar plăcea mie să fac, dacă aş fi copil. Am vorbit cu Alex, l-am întrebat cum îi place să-şi petreacă timpul şi am stabilit împreună un plan de joacă.
In afara faptului că am văzut fericirea din privirea lui, hrănindu-mă cu această bucurie pură de copil, m-am lăsat şi eu dusă de val şi …am dat în mintea copiilor!
Comentează