E clar că a fost, de mică, un copil deosebit. În copilărie a făcut cam de toate: și pian, și
acordeon, și balet, și gimnastică ritmică, ceva mai târziu a absolvit Conservatorul și, spre marea noastră bucurie, din anul 1977 devine unul dintre profesionistii de marcă ai Televiziunii Române.
Iar de aici începe lunga listă a victoriilor Adrianei Rogovschi : sute de emisiuni de muzică de cameră, simfonică, vocal-simfonică, balet, corală, educaţie muzicală, filme documentare şi de ficţiune, cca. 20 de transmisii directe de la Viena ale Concertului de Anul Nou susţinut de Orchestra Filarmonica din Viena şi Galele Eurovision Young Musicians, Stagiunea Tinerilor Muzicieni 2008 – 2009. Alte realizari notabile: “Perenitatea muzicii – perenitatea poeziei”, “Ritmurile popoarelor”, “Euroclassic Notturno” la Radio, serialele de educaţie muzicală “Muzica?… nimic mai simplu” in colaborare cu prof.dr.Grigore Constantinescu, “Bucuriile muzicii”, “Ora de muzica”, “Dictionar musical”, “Instrumentele orchestrei simfonice”, “Bijuterii muzicale”, “Tineri muzicieni”, “Aventura sunetelor” in colaborare cu compozitorul Dan Dediu, ora săptămânală “Invitaţie la concert”, documentare-eveniment precum “Muzica fără graniţe”, documentare ca “Locuri cu poveşti”, “Tunisia dragostea mea… Pe urmele lui George Sebastian” şi miniserialul “Vinul şi viaţa” in colaborare cu Viorel Sergovici; redactor al filmelor “E-o cale-atat de lunga…” si “Sateasca”, un poem după Suita a III-a pentru orchestra “Sateasca” de George Enescu; zeci de articole de critică muzicală, sute de transmisii directe, etc la TVR.
Când vorbesti despre emisiunile culturale de top ale Televiziunii Române, numele Adrianei Rogovschi nu poate lipsi sub nicio formă. Iar valoarea sa o atestă atât prețuirea publicului , câștigată în modul cel mai onest cu putința, cât și multitudinea de premii primite la concursuri organizate de UNITER, UCIN, APTR și de diferite alte organizații și fundații.
Astăzi, draga noastră Adriana Rogovschi a făcut o “pauză de nepoței” și a răspuns unor întrebări, care au îndemnat-o, fără doar și poate, la o intoarcere în timp…
Marina Almășan : – Doamnă Adriana Rogovschi, sunteți unul din “reperele” Televiziunii Române și , prin tot ceea ce ati făcut, ati contribuit la prestigiul institutiei noastre . câți ani v-ați “desprins” de tumultul vieții de realizator?
Adriana Rogovschi: – Chiar dacă repetăm, de-a lungul vieții, faptele importante, dacă reluăm anumite stări ori simțim aceleași emoții în situații care depind de evenimente mai mult sau mai puțin cotidiene…, da, parcurgem o asimetrie a cercurilor propriului nostru destin. Dar când această asimetrie ne incomodează, uneori ajungem să credem că suntem de vină pentru ceea ce se petrece; și nemulțumirea față de noi înșine aproape că ne imbolnăvește. Am ieșit la pensie, conform legii, în urmă cu zece ani; de atunci, an de an văd cum Societatea Română de Televiziune tinde tot mai mult să fie retrogradată: la categoria a II-a, la categoria a III-a, la ”infantili”, la ”ramoliți”, tinzând să devină un post de nișă cu emisie de două, trei ore pe zi în care nu se oferă, de fapt, nimic. Interesant este faptul că nimeni din cei care decid zi de zi soarta acestei instituții nu se simte măcar jenat de tot ceea ce ”trimite” spre consumatorul de producții mass-media. Dezbaterea subiectului și subiecților care macină TVR – altă data organism de referință al României – ne poate preocupa săptămâni de-a rândul: ce e de făcut? Străbunii și bunii nostri ne-au spus numai vorbe adevărate: ”peștelui îi tai capul întâi, căci acesta se strică primul!”
Marina Almășan : – Oooo! Văd că ați început în forță interviul! De fapt, e firească o astfel de atitudine din partea cuiva care chiar a iubit Televiziunea Română și care i s-a dedicat întru totul. Face însă parte și “nostalgia” din starile dvs de acum, sau apare doar acea dezamăgire de care mi-ați vorbit?
Adriana Rogovschi : – Sigur! După 37 de ani neîntrerupți de activitate în 
Radioteleviziunea Română (primii cinci ani în Radio, apoi restul în Televiziune), îmi tresaltă inima pentru fiecare veste primită: s-a mai montat o piesă, s-a mai încheiat cu bine un festival, s-a mai realizat un film documentar… Involuntar mă năpădesc aduceri aminte. La început era ideea, apoi alcătuiam un dosar al ideei pe capitole: un synopsis, o descriere a caracterelor personajelor și… începea prospecția care lămurea 85% din întrebări precum locația unde se va filma, cum și cu ce aparate, cât costă fiecare element (costume, decoruri, recuzită, participări speciale, efecte speciale, cascadori, animale, mașini și alte mijloace de transport, închirieri, etc), cu cine se filmează, ce ne solicită fiecare amanunt al ficțiunii. Încetul cu-ncetul producția prindea contur, se alcătuia un deviz estimativ, și toți cei din echipă (scenaristul, regizorul, redactorii, directorul de imagine, scenograful de decoruri și scenograful de costume, regia secundă, șefii de roducție, inginerii de sunet, electricienii, documentariștii) deveneam un fel de ființe atrase de farmecul acestui ciudat ”bebeluș” care se năștea din sufletul, munca și inimile noastre. Nu mai am energia din 2009, dar experiența mea poate suplini dezavantajul vârstei. Prin urmare ”doamna nostalgia” este bine instalată în mintea mea.
Marina Almășan : – Atunci haideți să rememorăm intrarea dvs în Televiziunea Română..
Adriana Rogovschi : – La sfârșit de iulie 1972 am fost numită, prin repartiție guvernamentală, la Redacția muzicală din Radiodifuziune. Mi-am ales Secția muzică simfonică, de camera și de balet. Domeniile erau fascinante, Discoteca Radio deținea mii de discuri unul mai interesant decât altul și eu ma simțeam ca ”peștele prin apă”, mai ales că în copilărie avusesem prilejul, la Scoala de balet a dnei Nina Simian, să dansez pe muzica celor mai populari compozitori din secolul al XIX-lea.
Insă în primăvara lui 1977, în plină refacere a clădirii Radio-ului după cutremurul din 4 martie, conducerea instituției, care era comună cu cea a Televiziunii, a hotărât transferul meu la Redacția muzicală din TVR. Pe 1 octombrie ’77 m-am prezentat la noul post și… am rămas acolo. Oameni deosebiți – Ada Brumaru, Radu Gheciu, Florica Gheorghescu, Marianti Banu, Marcela Popescu, Marga Huss, Constanța Drobotă – m-au îndrumat în tainele emisiunilor de televiziune. La început am încercat să aduc pe micul ecran proiecte de radio; de pildă ziaristei Ileana Lucaciu i s-a părut interesantă paralela pe care am facut-o între versiunea dirijorală a lui Herbert von Karajan asupra Simfoniei a V-a beethoveniene și varianta oferită de dirijorul Kurt Masur cu aceeași lucrare. S-a petrecut în cadrul emisiunii ”Bucuriile muzicii”. Dar mă pierdeam în teorii și ”Șeful” aici, în Televiziune, era micul ecran.
Am muncit enorm până am intrat în echipa Studioului de Film TV, la producția ”Săteasca” pe un scenariu de Florica Gheorghescu și Viorel Sergovici. Era o minune să imaginezi o acțiune pe o partitură de orchestra simfonică măsură cu măsură, asta în situația în care doreai să ilustrezi aproape sincron muzica Suitei a III-a ”Săteasca” de George Enescu. Mai târziu, în cazul scrierilor lui Mircea Eliade, problemele erau de altă natură; însă în anii ’80 conducerea Televiziunii Române susținea asemenea realizări, 
căci ele însemnau cultură, tradiție, patriotism adevărat, educație. Vreau să o menționez acum pe colega Victoria Marinescu, redactor șef al Studioului de Film TV, pentru suportul considerabil pe care îl dădea în mod constant echipelor de realizatori.
Marina Almășan : – Sunt plăcut impresionată de faptul că nu v-ați uitat colaboratorii, oamenii care au însemnat ceva, în cariera dumneavoastră. Vorbiți-mi, vă rog, despre emisiunile dvs de suflet.
Adriana Rogovschi : – Aș vrea să vă prezint o clasificare a emisiunilor realizate de-a lungul anilor, emisiuni pe care le-am gândit cu toată dragostea mea de om pasionat de muzică, dar și de modalitățile de expresie ale celei de-a 7-a arte, CINEMATOGRAFIA.
Astăzi se folosește din ce în ce mai des cugetarea:” O imagie glăsuiește mai bine decât o mie de cuvinte!”
Să fie adevărat? Eu m-am convins de asta; și telespectatorii credeau în axioma expusă cu atâta patos de noi, o generație de redactori care am montat milioane și milioane de fotograme spre bucuria contribuabililor noștri.
Revenind la dragii mei ”bebeluși”, ei se împart pe:
– seriale de educație muzicală precum ”Bucuriile muzicii” – serie săptămânală, 
”Muzica?… nimic mai simplu” în colaborare cu prof.dr.Grigore Constantinescu – serie săptămânală și ulterior bilunară, ”Ora de muzică” – serial zilnic, ”Dicționar muzical” – serial zilnic, ”Instrumentele orchestrei simfonice” – serial zilnic, ”Bijuterii muzicale”, ”Aventura sunetelor” în colaborare cu compozitorul Dan Dediu (90 de episoade), ”Invitație la concert” – serial săptămânal;
– filme documetare: ”Turnul cu ceas”, ”Atelierul de la Gruiu”, ”Penelul îndrăgostit”, ”Popas în Delta Dunării”, ”Locuri cu povești”, ”Tunisia – dragostea mea”, ”Vinul și 
viața” (4 episoade);
– filme de ficțiune: ”Opus 11”, ”Vox maris”, ”La început a fost cântecul” (dedicat taragotistului Dumitru Fărcaș), ”Visul” (dedicat dirijoarei Eugenia Văcărescu-Necula și Corului de copii Radio), ”Domnișoara Christina”, ”Șarpele”.
Marina Almășan : – Sincer, nu știu dacă vreunul din mai tinerii dumneavoastră colegi se va ridica vreodată la nivelul performanțelor dumneavoastră..Nu te mai însuflețește acum Televiziunea Română, ca pe vremuri… Rememorați, vă rog, una dintre cele mai fericite zile petrecute in TVR , dar și una de care ati vrea să nu va mai amintiți
Adriana Rogovschi : – ”Domnișoara Christina” este filmul creat după romanul cu același titlu de Mircea Eliade. Ecranizarea aceasta a făcut înconjurul Bucureștiului, a fost difuzată în premieră la Sala Elvira Popesco de la Institutul Cultural Francez, apoi la diverse institute de cultură precum cel Latino– American. A primit nu mai puțin de 7 premii și tot atâtea Diplome de Onoare, iar colaborarea cu minunatul compositor Adrian Enescu a fost un regal.
În altă ordine de idei, m-am simțit mândra că sunt o particică din Societatea Română de Televiziune când undeva, în lumea largă, la Eskișehir – Turcia, am ajuns cu Corul de copii al Radioteleviziunii dirijat de Voicu Popescu; micii noștri muzicieni au ținut publicul în picioare minute în șir, delegațiile prezente atunci în acea sală au fost în delir… Emisiunea realizată cu acești copi se află în Videoteca de Aur a Televiziunii, ca de altfel multe emisiuni pe care le-am realizat.
… O zi ”nefericită”? Am avut parte și de așa ceva: în vara lui 1999 un redactoraș șef mi-a
schimbat contractul de muncă dintr-unul permanent într-unul pe termen de trei luni, motivând că ”te descurci tu!” Trei luni… și apoi ce se va întâmpla? S-a întâmplat un proces care a durat trei ani, dar pe care l-am câștigat. Uzura nervoasă a fost imensă, mai ales că nu am înțeles niciodată argumentul.
Marina Almășan : – Offff…nu cred să existe profesionist din TVR față de care șefii să nu fi fost nedrepți, la un moment dat…Spuneți-mi, vă mai uitați la televizor? Dar la Televiziunea Română? Care sunt emisiunile dvs preferate?
Adriana Rogovschi : – Da, deschid televizorul pentru știri, apoi pentru micile pilule care alcătuiesc ”Teleenciclopedia”, o serie extrem de longevivă datorită conținutului.
Multe minute difuzate de TVR mi se par anoste, nu au un public țintă ci se derulează după principiul ”cine vine la drum de seară e binevenit”, iar invitații sunt din ce in ce mai puțin interesanți, improvizează prost, nu prea știu despre ce vorbesc și din acestă cauză nici noi, cei aflați de partea cealaltă a ”baricadei” nu pricepem ce caută ei în studiourile Televiziunii naționale și, prin urmare, în viața noastră. Nu pot să dau exemple în sensul celor afirmate, pentru că ar ocupa un spațiu imens din revista ta.
În tot cazul, nu mai există un filtru în baza căruia să se stabilească accesul la participări video și lucrul acesta se simte acut; iar sita ar trebui să înceapă chiar cu redactorii și reporterii ultimei generații de angajați ai TVR.
Marina Almășan : – Aveți dreptate, din păcate foarte rar criteriul valoric este cel care aduce noi angajați în instituția noastră…Puteți face o paralelă între TVR-ul de odinioară și cel de acum?
Adriana Rogovschi : – Urmăresc (nu mult, doar câteva minute) emisia TVR 1, cea a TVR 2 și cea a TVR 3; există o diferență deranjantă dintre programele de televiziune promovate pe vremea generației mele, dar și până la momentul transferului meu în Televiziunea Română, și posturile TVR din prezent. Această instituție a fost înființată în primul rând pentru a fi un lieder în domeniile principale de educație și cultură (să nu 
uităm că aveam oportunitatea să mai câștigăm cunoștințe asistând la meditațiile organizate odinioară, precum și la cursurile de limbi străine). TVR înghițea și o parte din banii Radioului ca să investească în montări speciale de lucrări din dramaturgia românească și universală, să realizeze transmisii directe de la Operă, Operetă, Ateneul Român și Sala ”Mihail Jora” a Radiodifuziunii, să preia și să transmită în direct campionatele de fotbal, olimpiadele sportive, diversele festivaluri muzicale. Nu sosea Crăciunul, până nu se negocia cumpărarea programului de la marea Catedrală din Assisi, nu sosea Noul An, dacă nu era anunțată transmisia Concertului extraordinar de la Musikverei – Viena, iar în privința revelioanelor, Tudor Vornicu trimetea încă din luna ianuarie echipe de filmare în caravane cu artiști pentru realizarea unor momente ce se foloseau la revelionul ce va să vie.
Unde sunt toate astea? Aaaaaaa, nu sunt bani?!? Ba sunt, dar au parte de manageri slabi, cu diverse interese personale, needucați și nepăsători.
Marina Almășan : – Pentru că ați început să puneți degetul pe rană, am să vă întreb cum vă explicați declinul TVR, lipsa de audiența a programelor sale? Care credeți că sunt punctele nevralgice ale televiziunii noastre?
Adriana Rogovschi : – Deja am spus câte ceva din cele ce se petrec. Nepăsarea conducerilor care s-au perindat în ultimii ani prin biroul directoral al TVR este jignitoare: atitudinea aceasta ofensează atât telespectatorii cât și pe angajați. Repetatele restructurări au ciuntit mecanismul uman atât de complex, dar și atât de necesar bunului mers al creației spre un produs de calitate. Cu câtă plăcere vizionăm vechile emisiuni semnate de Alexandru Bocăneț, Cornel Todea, Sorana Coroamă, Toma Caragiu, Paul Urmuzescu, Grigore Pop, Simona Patraulea, Dan Mihăescu?!… Ce bucurie petrecem când, pe internet, se mai postează câte un fragment de scenetă creată în anii ’70?!… Oare generația mileniului III nu este capabilă să făurească programe nemuritoare?… Ba este, eu pot asigura pe oricine de acest fapt, doar că exista persoane care nu doresc ca tinerii noștri să se maturizeze, să cunoască mai mult și mai temeinic această meserie fermecătoare care: televiziunea! Televiziunea a devenit o artă dar și o armă, o unealtă, o rețetă de timp și spațiu.
Marina Almășan : – Pentru că ați adus în discuție, la un moment dat, proverbul acela cu peștele și capul său, aș vrea să nuanțăm puțin : în opinia dvs, care ar trebui să fie profilul liderului ideal, pt Televiziunea Romana?
Adriana Rogovschi : – As vrea să dau un exemplu: Ioan Holender (numit în 1988 până în 2010), a știut să menegerieze strălucit una dintre cele mai complexe instituții: Opera din Viena (Staatsoper) cu o sală impresionantă de 2200 de locuri și sălile de repetitive: două pentru balet, trei pentru ansamblu, una pentru întregul spectacol, zece pentru soliști, o sală cu orgă, un studio cu 50 de microfoane încorporate și o tradiție carene-a impus întotdeauna respect și admirație.
Mai mult… Dumnezeu să ajute realizatorii TVR-ului!
Marina Almășan : – Haideți să vă pun la încercare : dacă ați fi la cârma ei care ar fi primele măsuri pe care le-ați lua?
Adriana Rogovschi: – Stimată doamnă Marina Almășan, cred că nu au efect măsurile, ci Televiziunea trebuie reconstruită din punct de vedere atât uman cât și material: apare o generație puternică de ziariști, critici, regizori, scenografi, graficieni, ingineri. Eu aș recompune echipele de odinioară, care erau formate din minimum un regizor artistic, un redactor, un scenograf, maestru de sunet, operator de sunet, electricieni, mașiniști, etc.
Aș reînființa atelierele (tâmplărie, pictura, feronerie, sticlărie, mecanică fină, etc). Pas cu
pas, aș alege un consiliu de programe care are idee de ce e în stare un macroinstrument mass-media. Aș reface infrastructura instituției: un serviciu adevărat de marketing, un oficiu de relații cu străinătatea, un serviciu economico financiar cu oameni bine pregătiți, avocați devotați televiziunii… Multe, multe ar fi de refăcut, căci s-a distrus enorm și degradarea nu stă pe loc, ci avansează cu fiecare clipă.
Marina Almăsan : – Sper ca cel care va veni la cârma TVR să se inspire și din acest interviu! Am să vă pun întrebarea cu care am obișnuit să închei interviurile mele : lumea care v-a apreciat emisiunile este curioasă: ce mai face astăzi Adriana Rogovschi?
Adriana Rogovschi : – Învățată să muncesc zi-lumină, mă străduiesc să aduc în actualitate datele biografice ale unor compozitori din plin romantism: P.I.Ceaikovski, H.Berlioz, J.Strauss – fiul, E.Grieg, N.Paganini. Aceste subiecte au apărut odată în cărți tipătite prin anii ’64 – ’68, cu amănuntele cronologice care între timp au fost modificate de noile cercetări în domeniu. Astfel am reușit să realizez pentru fiecare dintre marii maeștri ai artei sunetelor câte un catalog complet…, da, complet până la noi descoperiri. Dar munca aceasta mă pasionează, așa cum mă ocup, cu mare dragoste și bucurie, de joaca și educația celor doi nepoți ai mei…
Marina Almășan : – Să vă trăiască și să vă bucurați de ei. Eu vă mulțumesc mult pentru acest interviu și vă rog să-l încheiem cu un îndemn pt jurnaliștii din TVR.
Adriana Rogovschi: – Când eram de vârsta voastră ni se spunea că Radioteleviziunea există datorită entuziasmului fără margini al angajaților ei!
Sunt convinsă că iubiți meseria aceasta, de aceea încercați să rezistați: să știți că nimic nu este veșnic, prin biroul președintelui – director general se vor mai perinda câteva umbre, dar iubirea pe care o investiți în ceea ce faceți se va depozita undeva, într-un loc ferit de interese mărunte, de ironii gratuite, de șicane și pedepse. Și la urma urmei, munca de televiziune este emoționantă, adevărată, și orice produs finit îți încarcă bateriile cum nu o poate face nicio altă îndeletnicire. Doamne-ajută!
Comentează