Asta e una dintre cele mai oficiale fotografii din arhiva mea “alba-neagra”. Actiunea se intâmpla undeva, tot la un inceput de octombrie, pe la mijlocul anilor’80, la un debut de an universitar. Ca studenta “zecista”, mi se mai întampla să fiu “convocata” sa tin cate un speech, la inceput de an. În măreața Aulă a ASE, la tribuna unde tinusera discursuri marii economisti ai Romaniei ( pe atunci institutia se numea “Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale” fondată fiind prin Decretul Regal nr. 2978 din 6 aprilie 1913, semnat de insusi Carol I)
În spatele meu, pe peretele Aulei, trona ( ca si astăzi) impunătoarea pictura murala “Istoria Comertului Romanesc” – întinsa pe 100 mp si continand 100 de personaje!), apoi tot acolo, in decor, se insoteau, vesele, cele doua drapele -al României si… al partidului unic si… atotputernic, atat de puternic, încat imi era imposibil sa spun “nu”, onorantei invitatii, daca vroiam sa nu dau de belea!
Tin bine minte ziua cu pricina : incepand cu saptamăna aceea de nesomn, in care ma cazneam să astern pe hartie niste gânduri personale care sa nu sara pârleazul stilului meu sprintar, ferindu-ma totodata sa nici nu cad in oala cu “Multumim din inima Partidului”, directie care nu m-a caracterizat niciodata. Și mai tin minte ca , ingrozit să nu fac vreo prostie, in stilul meu caracteristic ( din categoria “gura bate c -ru”) tata imi verificase de câteva ori “discursul” ( pe atunci cuvantul “speech” inca nu dăduse buzna in limba romana🥴) , încercând sa-l pastreze totusi între limitele gandirii normale a unui tanar de 20 de ani. Dar, dupa tata, mi-l mai citisera apoi înca vreo 3-4 insi de la Decanat, Rectorat, Biroul de Partid si nu mai stiu nici eu de foruri ilustre, care vegheau asupra “corectitudinii” mesajelor ce urmau sa intre, la 1 oct, in microfonul de pe scena Aulei.
Aula era plina ochi cu studenti si cadre didactice, plus invitati de onoare din afara ASE, era o atmosfera “apretată”, la fel ca si rochita mea de poplin negru, evazata la poale si tintind catre glezne, la care mama călcse cu talent toata dimineata, inainte de a pleca la ore ( mama fost profesoara).
Evident, de pe masa Prezidiului nu lipseau nici figurile emblematice ale ASE-ului de atunci ( puteti sa ma torturati cu fierul incins, că tot nu-mi amintesc numele prorectorului ce ma însoteste in fotografie, la fel de alb-negru ca și mine) , dar nici garoafele rosii – florile în trendul acelor vremuri.
Se zicea pe atunci că trebuie sa fii mândru, ca ai fost ales să iei cuvântul la o deschidere de an universitar. Aș fi fatarnică sa spun ca nu eram ( mai ales ca ma aflam la acel microfon nu ca un efect al unei“sinecuri”, ci ca o rezultanta a pozitiei mele de “premianta cu coronita”, prin care incercam pe atunci sa imi bucur parintii, nefiind insa niciodata sigură ca va iesi din mine un economist stralucitor. Dovadă că …nici n-a iesit!) 😁 Da, eram mandra, desi uram genul acesta de cuvantări care nu spuneau nimic si pe care le evitam, cu gratie, odată ajunsa la microfon, ajustandu-mi “din mers” zicerea, spre disperarea “factorilor de ordine”, care se îngălbeneau, in momentul in care , urmarindu-ma după textul aprobat, constatau ca ma depărtez de “textul aprobat la viză”! 😁😁
Coboram apoi grațioasa în sala, amestecându-mă cu ai mei colegi si asteptând cu nerăbdare sa evadam din solemna Aula, si sa ne înscriem în coada la covrigi calzi, in Romana…
Rubrica oferita de : FARMACIILE CATENA : ARTROSUPORT
Comentează