…că sunt “armele proștilor”, mi se pare o abordare simplistă, conformă vârstei fragede la care, copii fiind, eram învățați că nu e bine să ne răzbunăm. Lucrurile stau însă mult mai adânc. Miezul este unul mult mai grav.
Cu ani în urmă ( eram deja demult adult și rezistasem de multe ori – cu greu, e drept – puterii de seducție a unor idei de răzbunare) mi-a căzut sub ochi o cugetare a unui om vestit. Numele lui mi-a fost zburat din minte de trecerea timpului, însă vorbele lui, ba. Zicea el : “Nu te chinui să te răzbuni! O va face atât de bine viața, în locul tău.”
De atunci, ori de câte ori mi se întâmplă câte o nedreptate, nimicesc din fașă orice tentație a răzbunării. Îmi amintesc, cu seninătate, de vorbele de mai sus și…aștept. Continui să-mi urmăresc din umbră “vrăjmașul”, pentru a constata cum viața a lucrat în locul meu, răzbunându-mă. Și de fiecare dată, vorbele acelui înțelept se adeveresc. Nu pot spune nicidecum că mă bucur – răul altora nu m-a bucurat niciodată – ci doar mă minunez și chiar mă înfior, văzând concordanța între îndemnul acela la “nerăzbunare” și felul în care viața pune ordine în lucruri…
Voi da și un exemplu. Cu ani în urmă, îmi povestea un domn ce în tinerețe făcuse parte din viața mea ( și continuă și azi să aibă o aplecare prietenească înspre mine), cum femeia ce între timp îi devenise soție, era pur și simplu disperată de faptul că făcusem parte și eu din viața lui. Îmi povestea sărmanul, ori de câte ori ocazional ne mai întâlneam, cum nefericita înoată în spume când îl vede cum se uită la emisiunile mele sau cand îmi mai citește scrierile și cum încearcă ea din răsputeri să-i demonstreze că nici ea nu e mai prejos. Și , zău, nu e fată proastă deloc. Are școală, are pasiuni frumoase ( mai nou, scriitoricești!😉), n-ar avea motive să se îndoiască de ea însăși și , mai mult, să-și suspecteze în mod ridicol soțul, că ar putea reveni vreodată la prima lui iubire…
Eu și ea nu ne-am cunoscut niciodată, nu ne-am văzut în ochi. Femeia mă ura însă organic și-l extermina psihic pe sărmanul bărbat, mai cu seamă atunci când acesta, dintr-o păguboasă dar amuzantă inerție ( trecuse mai mult de un deceniu!), îi mai și spunea câteodată, din greșeală, “Marina”, ceea ce o aducea de-a dreptul în pragul isteriei. Mi-au picat sub ochi și niște postări pline de ură ale duduii, la adresa mea. Așa, mai “cifrate”… Le-am privit cu ironie, de sus în jos. “-De ce n-o pui la punct?” – m-au întrebat, acum ceva ani, niște prieteni cărora le arătasem, amuzată, aceste scăpărări ale unei penibile invidii. Le-am repetat, ca răspuns, cugetarea care îmi este crez în viață.
…Mi-a arăta cineva, cu ceva timp în urmă, niște poze cu respectiva, făcute în urma unor cure cu citostatice pe care înțeleg că le urmase…Mi s-a strâns inima. Mi-a fost milă de ea ( eu nu știu să urăsc, nici măcar pe cei care mă urăsc pe mine). Am murmurat numai pentru mine “Sărăcuța..” și încă o dată m-am înfiorat : cugetarea aceea a mea, plină de înțelepciune, își mai relevase o dată miezul…
Nu demult, cineva mi-a arătat o nouă postare a respectivei, mustind iarăși a ură la adresa mea. Se bucura public pentru cele ce mi se întâmplau, în plan personal . Și atunci m-am întrebat : “Doamne, oare astfel de oameni chiar nu sunt atenți la “semnele” ce le vin de Sus?” Și încă o dată mi-a fost milă de ea, pentru ceea ce va urma, cu siguranță…
Repet : n-am cunoscut-o niciodată. Și nici nu-mi doresc.
Prin urmare, nu vă chinuiți niciodată să vă răzbunați, oricât de important este prejudiciul (mai ales sufletesc) pe care vi-l aduce cineva : viața o va face atât de bine, în locul vostru!
Și, mai mult : mergând pe firul logic al lucrurilor, nu le faceți nici voi rău celor din jur, mai ales celor care nu merită : nu-i urâți aiurea, nu-i pizmuiți, nu vă îndreptați săgețile otrăvite spre ei , căci viața…stă la cotitură, gata să-i răzbune pe aceștia, trimițând spre voi pedepse la care nu vă așteptați…
Rubrică oferită de : HEPAFORT
Comentează