Un binevoitor dintr-aceia care “se bucură” muuuult de reușitele mele profesionale ( sunt atâța frustrați în jurul meu, încât cred c-ar putea pune de-o nouă țară!) mi-a comentat într-un fel propriu exaltarea din postările mele tunisiene : “E normal să lauzi, de vreme ce te-au ținut ăia pe casă și masă!”
N-am șters commentul, pentru că am “prostul” obicei de a lăsa lumea să vorbească , chiar și atunci cand nu-mi place ceea ce spune. Spre deosebire de alții, eu chiar cred și respect dreptul la libera opinie a bipezilor ce-și spun “oameni”.
Marturisesc însă că gândul acestuia m-a pus pe mine însămi pe gândurile mele. De regulă, judec așa : dacă există măcar un om, care a emis o astfel de idee, cu siguranță că în realitate sunt mult mai mulți, doar că ceilalți nu se exprimă. ( apropo, îl prefer de o mie de ori pe răutăciosul fățiș din prima categorie, decât scorpiile “sub acoperire” din a doua.
Și de aici am simtit nevoia să fac puțină “deratizare”….
NICIODATĂ ( n-am subliniat întâmplător cuvantul!) nu mi-au ieșit pe gură lucruri pe care nu le-am gândit sau simțit. Știu, de mică, de la tatăl meu – jurnalistul pe care-l tot evoc, în fiecare context legat de profesia pe care mi-am ales-o – că trebuie să ai mare grijă cu vorbele spuse sau, și mai mult, așternute pe hârtie. Vorbele sunt precum păsările : le-ai dat drumul? Își vor lua zborul și nu va fi chip să le prinzi. Decât atunci, poate, când vei putea zbura tu însuți, după ele. Adică niciodată.
Cântăresc bine orice cuvânt spus și fac în așa fel încât niciodată să nu mă rușinez de ele. Chiar dacă sunt greșite, cuvintele mele ( căci , Doamne ferește! sunt și eu un biet om supus greșelii!) , ele sunt așa pentru că așa am gândit. Greșit, ne-greșit, vorbele adunate în ceea ce exprim sunt pline de adevăr. De adevărul meu. N-o fi el bun, dar e al meu, cred în el si-l exprim curajos, în orice situație, asumându-mi riscuri.
Din acest motiv n-o să mă vedeți niciodată lăudând nemernici, suflându-le în coarne unor impostori, zambindu-le cucernic unor inși care le fac rău semenilor mei. N-o să mă surprindeți niciodată spunând “Vai ce bine arăți!”, dacă în fața mea se va afla Muma Pădurii și nici “Vai, ce idee bună ai!”, dacă cel “cu ideea” e…idiot! De aceea nu socializez cu șefii neaveniți și nu le caut simpatia cu orice preț, bătătorindu-mi principiile sub tălpi. De aceea nu stau niciodată lângă oameni fățarnici și, odată ce-i detectez ( prea târziu, de multe ori), încerc să mă depărtez, asumându-mi calitatea de “fraieră” manifestată până atunci. De aceea intru deseori în dispute încinse : adevărul supără, se știe, ori eu…nu știu să-mi țin gura, mai ales atunci când nedreptățile nu mă ating doar pe mine. Mă simt, e-adevărat, de cele mai multe ori, încălecată pe mârțoaga lui Don Quijote și mânuind spada dreptății mele în lupta cu morile rotite de vânt, dar niciodată nu am putut pactiza cu direcția “din care bate un astfel de vânt”.
Iar atunc când laud pe cineva sau ceva, înseamnă că acel cineva sau ceva chiar mi-a plăcut. Iar plăcerea, ca și sentimentele, niciodată nu mi-au putut fi cumpărate. Țin minte vârtejul stârnit de prezența Nadiei Comaneci, contra unui munte de bani, într-un clip publicitar dedicat unei margarine despre care toti medicii planetei spuneau că e nociva. Nu s-a inventat încă muntele de bani care m-ar utea face să laud un lucru ce le-ar putea face rău celor din jur. Cand sunt, la rându-mi, atrasă în năvodul unor astfel de tentante promovări de produse, le solicit mai întâi pentru a le proba eu însămi. Și doar dacă m-au convins cu adevărat, le mângâi pe creștet în poze și scriituri. Mă dor la pungă refuzurile mele, dar mai dureroasă este, pentru un om onest, încălcarea unui principiu.
Iar Tunisia chiar mi-a plăcut. Scriam deunăzi, într-un alt text publicat, că sunt genul de om care găsește prilejuri de bucurie în toate lucrurile mărunte. Cu greu mă poate nemulțumi ceva, făcut cu tot sufletul. Da, într-adevăr, pentru un bugetar cum am fost toată viața, ajutorul dat de o companie de prestigiu, cum este aceasta minunată agenție PERFECT TOUR, este vital și necesar. Călătoriile mele ar fi arătat mult mai “cuminți” și deloc îndrăznețe, dacă le-aș fi sprijinit pe fluturașul de leafă. Jurnalele de călătorie rezultate ar fi fost incomplete și poate chiar neinteresante. De aceea am îmbrățișat cu bucurie și recunoștință orice astfel de mână de ajutor. Dar de aici și până a face ca impresiile mele să bată temenele în fața sprijinului primit, lăudând orice, oricât și oricum, reprezintă cale lungă – acea cale dintre interes și principii…
Și mai există o explicație a exaltării pe care lumea o întâlnește în toate impresiile mele de călătorie : atunci când plec să cunosc un loc, o lume ( chiar și un om) , nu pornesc niciodată la drum cu idei preconcepute, ci cu siguranța și credința că tot ceea ce voi întâlni în cale va fi o încântare. Ceea ce și devine, ulterior. Căci nu degeaba se spune : “Atenție ce-ți dorești, că se îndeplinește!”. Iar cu puterea gândului nu-i de glumit!
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : ARTROSUPORT RECE de la NATURALIS
Comentează