…Îi simți ca pe o povară sau ca pe o binecuvântare? Ce te-au învățat anii tăi? Ai repeta rețeta lor, de-ar fi s-o iei de la capăt?…Probabil cu toții ne punem aceste întrebări, începând cu acel an când aniversările nu ne mai bucură ci ne sperie. Sau macar ne întristează. Nu-i cred pe fățarnicii care declară sus și tare, cu o inconștiență greu mie de înțeles, ca nu pun preț pe vârstă. Povești dintr-acelea cu.. “nu contează anii din buletin, ci felul in care te simți înlăuntrul tău”, sau cu “tinerețea e o stare de spirit” sunt bazaconii scornite tocmai din disperarea unora că îmbatrânesc…
…Zilele trecute am fost invitată să le vorbesc liceenilor de la “Jean Monnet”. Unei generații spre care privesc cu teamă. Nu neapărat cu teama că nu vor ști să gestioneze lumea asta atunci când ea va încăpea pe mâna lor, ci teama că prapastia dintre noi este într-atât de mare, încât, dacă nu voi păși cu prudență pe buza ei, o să mă prabușesc în hău. Ca să anticipez puțin eventualul eșec al discursului meu, l-am început cu o confesiune : când eram de vârsta lor și auzeam vorbindu-se în jur despre cineva care avea 50+ sau chiar 60, primul meu gând era : “- A! Un moș!” Sau “ ..o băbăciune!”. Căci tinerii sunt foarte necruțători cu trecerea anilor si-i expediază urgent spre coșul de gunoi al istoriei pe cei care se depărtează prea mult de vârsta lor și nu mai par a fi “de interes”. Ca să înțelegi povestea aceea cu “cine nu are batrâni, să și-i cumpere”, îți trebuie educație, toleranță, înțelepciune, dar înainte de toate, ceva experiență de viață. Și dacă primele trei se mai pot rătăci prin profilul tinerilor de astăzi, ultima nu se poate moșteni, nici cumpăra și nici învăța din cărți, ci se poate doar “trăi”. Doar înaintând oleacă prin viață, îți poți da seama că fără ei, fără cei pe care-i consideri “dinozauri”, nu poți rezolva cum trebuie toate șaradele vieții. Și că valoarea lor este, de fapt, inestimabilă… Elevii de la Jean Monnet mi-au primit însă cu îngăduință și chiar aplauze discursul, dar nu pentru că ar fi fost din cale-afară de politicoși, toleranți și înțelepți , ci pentru că înțelepciunea pe care îmi place să cred că mi-a dat-o vârsta, m-a îndemnat să le vorbesc “pe limba lor” și, mai ales, să le spun ceea ce le place să audă : sa-mi pun cenușă-n cap, ca adult, asumându-mi public greșelile pe care le-am făcut, ca părinte. Știam bine că sunt greșeli pe care le face, din dragoste de fapt, cam orice părinte din zilele noastre și că mulți se vor regâsi în sousele mele. Nu puțini părinți ar sti să facă asta : să-și asume public neîmplinirile. Dar a recunoaște cand ai greșit, îți înjumătățește greșeala – nu-i așa? – iar eu chiar as vrea să le aduc la zero pe ale mele, prin urmare le voi recunoaște mereu, chiar și in viața de Apoi! 😄
…Să mă întorc așadar la “..nu contează vârsta din buletin”…Ba contează, al naibii de tare și o spun cu responsabilitatea celui care a fost tentat în atâtea randuri ca, la întrebarea “ce vârstă aveți?” să rostească una, cu un deceniu mai mică! Nu cred că aș fi surprins ( cei din jur mă răsfață deseori, asigurându-mă că “arăt cu 10 ani mai tânără”!) , însă povara minciunii nu mi-a placut s-o port niciodată pe umeri. Deși, sunt sigură, atitudinea celor din jur ar fi fost, poate, cu totul alta. Căci traim într-o lume în care a fi vârstnic înseamnă deja a a avea in buzunar pasaportul spre Lumea Cealaltă, în care pensionarul nu este decât cel care încurcă, cel care își plimbă sacoșa prin Obor, talonul de pensie pe la medicul de familie sau nepoții prin Herăstrău ; o lume în care , pe spinarea vârstnicilor, politicienii își câștigă, prin pormisiuni, voturile în campanii, iar jurnaliștii de la televizor formuelază fraze imbecile de genul “ Un bătrân de 60 de ani a fost spulberat de o mașină, pe zebră”… Am asistat personal la discuții pe tema : “Cine-l mai angajează pe ăsta? Are deja 58 de ani!” sau “Ce se mai bagă și tataie ăsta în seamă, la cei 63 de ani pe care-i are?!?” Ca să nu mai vorbim de cât de ridicoli le par unora “moșii care merg, ținandu-se de mână, la 60 de ani”…
…Da, poate că tinerețea ține si de starea de spirit, căci dacă o întrebăm pe a mea, ea staționează undeva în jurul varstei de 16 ani și , sincer, nu mă dau în laturi de la a dansa în ploaie, a mă sui în copaci ( cand nu mă vede nimeni!) sau a mă îndrăgosti cu aceeași poftă ca în liceu. Dar cu toate astea, vârsta din buletin îmi dă nesfârșite bătăi de cap, emoționale și nu numai. Și nu de puține ori mă încearcă dorința de a fugi în lume și de a îmbătrâni într-un loc necunoscut, eventual de pe o altă planetă. Așa că, vă rog frumos, astazi sa nu-mi urați “La mulți ani! “ Nu faceți decât să-mi amintiți cât de mulți s-au adunat deja…😥
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : SLABOFICAT SLIM
Să fim serioşi . Când mă gândesc că doar peste 38 de luni voi împlini venerabila vârstă de 50 de ani.