Nu, de la țară nu vin nici domni, nici veșnicia nu a apărut acolo și cu atât mai puțin toate minunile tărâmului acesta românesc își au izvorul în zonele respective. Firește, există o anumită înțelepciune populară și există minunea tradițiilor, cea de care ar trebui să ținem și cu dinții, ea fiindu-ne oarecum o carte de vizită, un fel de ștampilă ce se pune în frunte. De aici până la glorificarea spațiului rural românesc, doldora de-o “las fierbințeală“ crasă, e o cale ca de la mare până la Oradea, dus-întors. Satul românesc e contrastant, are de evoluat și nu găsești în el înțelesurile țării noastre, toate acestea fiind cumva în trecutul celor care l-au păstrat. Coincidența face, într-o nebuloasă a timpului, ca sensul României să fie pe-acolo.
Ce ne face unici? Nu-s multe aceste atribute, dar pentru că tot e Centenar, pentru că duminică, de ziua mea, pe 24 iunie, e și ziua iei românești, pentru că tot se bat mai marii cu pumnul în piept cu patriotismul lor, zic că n-ar strica o reîmprospătare a memoriei. România e un fel de plăcintă din care-au mușcat toți. Firește că-i de mere – fruct national, cu livezi pline, privatizate. Aluatul e de import, cel din grâul nostrum ar fi fost prea scump.
Mai are și bucăți de aluat necopt și fără doar și poate nu e nici cea mai frumoasă, nici cea mai bună sau mai rumenă, dar e a noastră. Trăim în multe complexe, noi, românii. Ne e frică să ne-asunăm faptul că avem cu ce ne mândri. O facem doar în spirit de turmă, la vreo Halep sau la vreo victorie sportivă. Ne e teamă să ne asumăm că suntem totuna și cu proștii din țară, cu țiganii, politicienii, cu mizeria, cu trădarea, cu minciunile, dar și frumusețile naturii, cu izvorul nesecat de tradiții minunate, cu valorile, cu eroii, cu noblețea folclorului.
Sigur că sunt și multe idioțenii – de la credințe stupide în sfinți imaginari, moaște ca prilej de îmbogățire și de subjugare a maselor, până la dobitocia unor vechi ritualuri fără noimă. Dar dincolo de ele, România este demnitatea cuvântului, simplitatea limbii, un folclor de promovat peste tot în lume, port cu numeroase ramificații, pentru toate zonele, o muzică de colecție, istorie bună, competitivitate și excelență. Nu vreau ode pentru țara mea, dar sunt sigur că mulți nu vedem cu adevărat ce înseamnă. De fapt, valorile nu sunt cele pe care le promovăm – natură mai au și alții, în schimb autenticitate atât de diversă, mai puțin.
Curajul de-a rămâne aici și de-a nu da bir cu fugiții, prin alte zări, e un alt fapt admirabil. România e ca noi, suntem fix oglinda ei! Nu mai ține nici de politică, de nimeni! Nu știu cum o vedeți voi, ce părți și ce nuanțe îi oferiți, vrând să vă eliberați de toate slăbiciunile, dar România este, pe lângă tot ce înseamnă acasă, un leagăn de idei, de surse, resurse, de inspirație, de contradicții și posibile eșecuri, dar îndeajuns de fascinantă încât să reprezinte o provocare.
Citiți bine, da, o provocare în a sta, în a te lua la trântă cu toate piedicile și barierele peste care, vrei nu vrei, ajungi să dai când te vrei un spirit liber, individual, independent, lipsit de misoginism, fanatism, prostie. Talent a primit cu duiumul. L-a expus, l-a pus pe tapet, l-a arătat și înălțat. Nu mulți îl acceptă. Puțini îl sesizează și îl ridică la rang de virtute. S-a prezentat frumos, a evoluat, i-a readus pe cei buni în față. Mă-ntreb, oare o știm vreo unul?
Am avut curiozitatea să trecem de carapacea neregulilor, de problemele inerente, de societate, care apropo, e făurită tot de mințile noastre bolnăvocioase, fiind părtași, acționând ca atare, și să o descoperim? România nu stă în cuvinte, nici în imagini, ci în fiecare motiv de surprindere zilnică. Cu toate la un loc, contraste, libertăți, prejudecăți și bârfe, morală și-o limbă pe care-o iubesc nespus, sunt un produs 100% românesc! Tu?
Comentează