Editoriale Spovedanii îndrăgostite

Ziua noastră e mereu ziua lor, ca să nu zic invers

În stilul său suav ultimativ, Marina Almășan, dirigintă a femeilor de 10, mă somează să comit un elogiu de 1 martie. Marina a uitat că eu toată viața am produs elogii de 1 martie, de 1 noiembrie și de 1 oricând, femeilor, singurele în stare să extragă din noi inspirație și să alunge pleava nimicului, dându-ne solemnitate și prefăcându-ne înțelepți. Schivnicul din mine face o plecăciune fără cruci pe piept femeii căreia îi punem azi un zorzon roș-alb deasupra a ceea ce numim, cu pudoare, sâni, iar în limbajul mai apropiat poporului, din care ne tragem, iar eu mă trag cu certitudine, țâțe.
Din când în când, din 1 martie în 1 martie, am jurat credință că voi scrie, sub titlul Spovedanii îndrăgostite, câte un elogiu și câte o mângâiere pe cosițe, către doamnele și domnițele care consumă obsesiile noastre, candorile relative, bărbățiile împăunate, banii de buzunar, viața, atâta câtă mai e. Nu le scriu, la acest prim 1 Martie, cu majusculă aurită, ca un inel de logodnă de 24 de karate, un alt ”Bună seara, iubito”, că le-am mai scris și nu m-am ales cu cine știe ce. Le spun doar să rămână de 10, îmbrăcate scump sau dezbrăcate și mai scump, înrămate ca în pictura renascentistă în pielea goală, fiindcă nimic nu e mai de preț decât o femeie care a uitat să pună pe ea bijuteria minusculă a chiloților, breteaua de aur a sutienului care omoară vederea și induce în eroare, nelăsându-ne priveliștile întregi, candoarea din noi. Femeile, de zece sau de o mie, de cinci, notă de trecere, sau defilând în afara cenzurii de a fi notate, nu trebuie să uite că și ăștia cu mustață și barbă sau fără, avem sensibilități, iar ziua noastră e mereu ziua lor, adică oricând și mereu. La mulți ani, dragelor!

Publicitate