”Iubito, am revenit. Mai ești acolo, iubita mea?”
Hotărârea mea de a nu-l lăsa să intervină în viața mea deja s-a dus de râpă.
”Sunt aici, dragă. Ai o viață așa stresantă!”
„Da, dar îmi place. Asta mă face mai puternic”.
”Când te-ai născut? În ce lună?” îl întreb eu, dorind să aflu ce zodie e.
”M-am născut pe 9 noiembrie, ziua lui Larry este pe 20 ianuarie iar a lui Alex pe 7 iulie. Dar tu, iubito?”
”O, ești scorpion! Interesant. Crezi în chestiile astea?”
”O, da, foarte mult, honey”.
”Te voi studia din punctul ăsta de vedere, ca să te înțeleg mai bine. Eu sunt un vărsător tipic, pe 1 februarie”.
”Wow, asta-i grozav, ești exact genul meu de femeie. Iubito, te rog mărită-te cu mine și fă-mă cel mai fericit bărbat de pe pământ”.
Doamne, ce mă fac? Deocamdată ocolesc răspunsul.
”Încă mai crezi în căsătorie? De ce?”
”Vreau să fii cu mine pentru totdeauna, nu vreau să vină alt bărbat să te ia de lângă mine”.
”Și căsătoria crezi că e o garanție? Cum poate spune cineva te voi iubi întotdeauna? Cum poți să știi ce va fi în viitor?”
”Iubito, știu că putem s-o facem, te rog, hai să ne punem inimile împreună ca și cum ar fi una singură.”
”E așa ciudat! Dacă cineva mi-ar fi spus acum o sptămână că voi fi cerută în căsătorie n-aș fi crezut pentru nimic în lume (nu știu dacă am folosit corect timpurile verbelor, te rog corectează-mă dacă nu). Hai să ne întâlnim întâi și vom vedea după aceea. Văd că ți-ai făcut o imagine idealistă despre mine.”.
Cred că vedeți că încă mai gândeam rațional. Aveam încă îndoieli. L-am descurajat cât mi-a stat în puteri. Eu zic că până acum cel puțin am procedat corect. Dar cât credeți că mai rezist? Sunt om și eu.
”Bine, dar vreau să-mi promiți că atunci când voi veni la tine, vom fi împreună”, îmi spune el.
”Acum hai mai bine să bem un pahar împreună. Am niște whisky și niște coniac, ce preferi? Am înțeles că-ți place coniacul, dar eu n-am Hennesy.”
”Îmi place Hennesy așa de mult!”
”Eu am să beau niște whisky. Noroc!”
”Abia aștept să ciocnesc un pahar cu tine, draga mea”.
”Ai camarazi români acolo?”
”Nu, românii sunt în altă tabără. Sunt în Kabul”.
”Am văzut că mi-ai urat noapte bună în românește”.
Cred că n-a înțeles ce-am zis, a crezut că-i spun noapte bună, pentru că mă întreabă:
”Iubito, mergi la culcare acum?”
”Nu, e devreme. De ce?”
”Okay, am crezut că mă părăsești”.
”Nu, dragă, niciodată”.
”Bine. Te doresc, mă simt fericit ori de câte ori vorbesc cu tine, și nu știu de ce”.
”Înțeleg. Și eu simt așa ceva. Must to be love, cum spune cântecul”.
Intru pe Youtube să caut cântecul.
YouTube (cuvânt englezesc artificial, pronunție [ˈjuːtjuːb], v. AFI) este un Site Web unde utilizatorii pot încărca și viziona materiale audio-video. YouTube a fost creat în februarie 2005 de trei foști angajați ai companiei PayPal. Serviciul cu sediul în San Bruno, California, folosește tehnologia Adobe Flash Player (HTML5 din 2012) pentru a expune o gamă largă de clipuri video create chiar de utilizatori, incluzând și fragmente din programe de televiziune sau din filme. YouTube face parte din fenomenul recent numit Web 2.0.
În octombrie 2006 Google a anunțat că a ajuns la o înțelegere să achiziționeze compania pentru 1,65 miliarde $. Afacerea a fost încheiată la 13 noiembrie 2006.
El, mai rapid, mi-a trimis un cântec care-i place.
”Sper că îți place cântecul?” mă întreabă. ”Mai ești acolo, iubito?”
”Scuză-mă, mă blocasem în Youtube. Sigur, îmi place Celine Dion. Poți să-mi trimiți niște fotografii ale tale?”.
”Sigur, iubito. Îți trimit mâine”.
”Bine”.
”De ce te blocaseși în Youtube?”
”Nu știu. Nu mai puteam să ies de-acolo. A trebuit să șterg link-ul”.
”Îți place muzica?”
”Îmi place. Am studiat pianul când eram copil. Tatăl meu știa să cânte la toate instrumentele. Iar fiul meu cel mic cântă la chitară și la voce, are o formație cu care cântă prin cluburi”.
”Oh, asta sună bine, honey. Unde este fiul tău acum?”
”Locuiește în București, nu stă cu mine”.
”Draga mea, acum mă voi duce să mă culc. Îți urez noapte bună și vise plăcute”.
”Noapte bună, dragă Patrick. Pe mâine”.
Duminică dimineața.
M-am trezit devreme, chiar dacă era duminică. Mi-am făcut repede cafeaua, să merg la calculator, să fiu acolo când apare. Cât a fiert apa pentru cafea, am aprins o lumânare pentru soțul meu, cum făceam în fiecare duminică. Apoi am aprins încă una. Pentru soția lui. Mă uitam la lumânări și mi-i închipuiam pe soțul meu și pe soția lui complotând, acolo sus în ceruri, să ne aducă împreună, pe mine și pe Patrick. Avem nevoie de binecuvântarea voastră.
Mi-am băut cafeaua singură. El a apărut mai târziu, când eram deja îngrijorată. Noroc că aveam ceva de scris și a trecut timpul mai repede.
Duminică 10:21
Bună, iubita mea, ce faci? Acum am ajuns de pe terenul de paradă. Sper că ești bine. Ce făceai acum?
”Scriu ceva pentru un site. Am un deadline. Tu ce faci? Am fost îngrijorată”.
”Ce anume scrii, draga mea?”
”O cronică facebook pentru un site pentru femei. Avem lansarea lunea viitoare. Îți voi trimite link-ul după lansare”.
”Bine. E doar pentru femeile din România?”
”Facebook-ul e universal, dar fiind în limba română… ”
”Bine. Ai terminat cu asta?”
”O altă prăpastie care ne desparte – limba. N-am terminat, mai am de scris un curriculum – dar prefer să vorbesc cu tine. Mi-a fost dor de tine.”
”Voi învăța românește pentru tine. Să știi că învăț foarte repede. Și copiii mei la fel. Limba nu poate fi o barieră în relația noastră”.
”Sunt sigură. Mi-am dat seama că ești un tip deștept”.
”Da, sunt deștept pentru tine”.
”E simplu pentru tine, dar dacă ar trebui să scrii în românește? Voi învăța engleza mai bine pentru tine. Vreau să-ți spun tot ce simt și nu reușesc întotdeauna. E enervant. Și mai fac și o grămadă de greșeli”.
”Voi învăța mai repede acum, cu translator”.
”Mi-ai promis niște fotografii”.
”Da, iubito.”
Mi-a trimis două fotografii care chiar m-au dat gata. Până acum chiar nu-mi păsa cum arată. Și fotografia lui de profil arăta bine, dar astea…
Dacă nu s-ar fi întâmplat deja, acum era momentul să mă îndrăgostesc de el. În prima era în uniformă de gală, la o întâlnire – fotografia îl reprezenta doar pe el, dar e clar că stătea de vorbă cu cineva într-o încăpere foarte elegantă. Iar el era… cum să vă spun? V-aș arăta-o, dar am promis să n-o fac. Ei bine, nu că arăta într-adevăr ca un general, ci mai degrabă arăta ca un star de la Hollywood care interpretează un general american într-un film de Oscar. Și râdea. Doamne, cât de bine putea să arate!
Cealaltă fotografie am intitulat-o Who’s the boss – Cine-i șeful. Aici era cu un grup de soldați de-ai lui. Pe cei doi de lângă ei îi ținea pe după umeri cumva, ocrotitor. Adică se vedea clar cine-i șeful. Dacă până acum avusesem vreo îndoială, acum știam – el era bărbatul vieții mele.
”Wow! Mă bucur să te văd râzând. ”
”Sunt un bărbat fericit, iubito. Draga mea, te rog să nu distribui fotografiile. E împotriva regulamentului militar”.
”Sigur că nu”.
”Okay, draga mea, te iubesc. Vreau să-mi mai trimiți și tu fotografii. Ești acolo, iubito?”
Eu rămăsesem mută, cu ochii pe fotografii.
”Sunt aici. Mai mergi la muncă azi?”
”Mă duc în patrulă la noapte”.
”Bine, atunci îmi termin treaba și ne vedem mai târziu. Am să-ți trimit și fotografii”.
”Bine, iubito, vreau să mă relaxez puțin, vorbim mai târziu. Te sărut”.
Mi-am terminat treaba, m-am uitat la fotografiile lui… Am căutat și eu prin calculator și i-am trimis două fotografii. Căutând prin calculator, am dat de o fotografie foarte frumoasă cu soțul meu, în curtea unei mănăstiri din Piatra Neamț. Era făcută cu vreo 6 ani în urmă, dar îmi amintesc ziua aceea, parc-ar fi fost ieri. Veniserăm cu fiul nostru, pe vremea aceea student la actorie, la un festival. Era o zi de toamnă frumoasă, însorită, și până seara când trebuia să fim la teatru am făcut o excursie în jurul lacului Bicaz. Am privit îndelung fotografia. Poate era timpul să ne luăm rămas-bun? Ce altceva puteam face? I-am pus fotografia pe facebook, am plâns puțin. Ne e dor de tine, tati, i-am scris, vorbind și-n numele copiilor. Prietenii mi-au dat like-uri pline de înțelegere și compasiune. Vă mulțumesc, prieteni!
Va urma
Comentează