Ea și El Povestea mea

Virtual. Cap. XVII. O confuzie. Patrick al II-lea.

Această relație a început dintr-o confuzie.

Într-o zi – mai precis într-o noapte, acum văd că era trecut de miezul nopții – primesc un mesaj.

  • Hello, Marilena.
  • Bună, îi răspund. Cine ești?
  • Sunt Patrick.

Eram bolnavă, făcusem o bronșită și aveam febră, eram în pat cu tableta, era târziu și eram aproape adormită, dar am sărit din pat imediat. Inima îmi bătea nebunește. M-am așezat pe marginea canapelei, să-mi revin

  • Patrick? Patrick al meu?

Nu-mi răspunde. Mă uit la profilul lui, se vedea că acum îl construia. 7 aprilie 00:14. Parker Williams. A studiat la Florida International University. Nu avea nicio fotografie, nicio altă informație, dar se vedea cum încerca să posteze ceva.

  • Vorbește cu mine, Patrick.

Într-un târziu îmi răspunde.

  • O, ai un prieten Patrick?

Nu, nu e el. Sau nu vrea să recunoască.

– Semeni foarte mult cu fosta (my ex).

– Adevărat?

– Da. Foarte mult.

Normal că semăn. Eu sunt fosta. Sau nu sunt?

– Ești ocupată?

– Acum nu. Unde e fosta ta?

– O, a murit.

E clar. Nu sunt eu. Sau sunt?!

  • Cine ești? Nu numele, vreau să știu ce fel de om ești. De ce ai zis că ești Patrick? Văd că numele tău e Parker.
  • Oh, sunt inginer civil, trăiesc în Florida. Am ceva probleme să-mi încarc fotografia pe pagină. Sper că nu te deranjează. M-am obișnuit cu Patrick, fosta mea îmi spunea Patrick.
  • Am crezut că ești cineva pe care-l cunosc.
  • O, Marilena, ai foarte mult din figura ei. Mi-ar plăcea să fim prieteni.
  • Serios? De ce?

Nu mi-a mai răspuns decât a doua zi după amiaza. Și asta a fost o problemă cu care m-a chinuit pe tot parcursul relației, care a durat mai bine de trei luni și, dacă ar fi după el, ar mai dura și acum, că îmi tot scrie și mă tot sună. Dispărea ca măgarul în ceață. Dar a doua zi, mi-a răspuns de unde am rămas, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. De fapt, aceeași zi, la 17,45, că vorbiserăm după miezul nopții. Deci tot astăzi.

  • Vreau s-o păstrez în amintirile mele.
  • Patrick?
  • De ce nu te pot vedea?

Nu reușise nici acum să-ți posteze fotografia. Iar eu muream de curiozitate să văd cum arată.

  • Cum o chema?… Și de ce nu-mi răspunzi?

Îmi răspunde.

Alima. Ce fel de nume e Alima? Am să mă uit pe internet. În timp ce vorbesc cu el – cu pauze lungi și obositoare, o altă problemă cu care m-a chinuit băiatul ăsta – mă uit după Alima. Hmmm… Un nume folosit mult în Mozambic și Burkina Faso. Acum nu cred că această Alma ar fi existat. A fost doar un pretext. Niciodată nu a mai venit vorba de ea.

  • Făceam ceva în bucătărie.
  • Gătești?
  • Lol, de ce nu?
  • Asta îmi place. Te pricepi?
  • Da iubito (sweetie).

Oh, deja sunt iubita?

  • Ce altceva îți mai place să faci?
  • Îmi place să înot.
  • O, și mie.
  • Adevărat?
  • Adevărat. Și altceva?
  • Fumezi? mă întreabă el, ignorându-mi întrebarea.
  • Tu?
  • Dar beau.

Asta-i altă problemă cu care m-a chinuit în timpul relației.

  • Ce bei?

Mă așteptam să spună coniac Henessey. Dar nu.

  • Vin roșu.

Deci nu e el.

– Tu?

– Înainte nu beam, dar acum mai beau câteodată, seara, când nu pot să dorm.

Așa e. Parcă v-am spus că m-am tot uitat după o sticlă de Henessey, dar era prea scumpă pentru mine. Mi-am luat o sticlă de whiskey din care mai îmi linișteam nervii seara, târziu, când nu reușeam să adorm.

  • Văd că ești deșteaptă.
  • Poți vedea asta?

El mă întreabă, fără să-mi răspundă la întrebarea mea. Alt obicei prost de-al lui. Câteodată aveam impresia că nici nu citește ce-i scriu.

  • Ce hobby-uri ai?
  • Hobby-uri? Facebook. Iubesc lumea virtuală. Sunt dependentă. Tu?
  • Înotul, dansul, golful. Îmi place să călătoresc. Călătoresc foarte mult.

La un moment dat m-a întrebat ce-mi fac copiii. Îmi aminteam cu precizie că noi nu vorbiserăm niciodată despre copii. Atunci am crezut din nou că e el. De unde să știe că am copii? Altădată m-a întrebat despre pisici. Tot așa, nu-i spusesem. Iar am crezut că e el. La un moment dat, mi-a spus că gătește orez cu banane verzi (plantains). Atunci nu m-am prins, dar acum știu mai multe – de ce-ar găti un american orez cu banane verzi? Acum știu că aceste fructe se găsesc în Caraibe și în Africa de vest. Acum știu că nu era în America, ci el a fost tot timpul în Nigeria.

Aș putea să o țin așa sute de pagini, dar n-am de gând să fac asta. Voi rezuma, ca să știți totuși rolul lui Patrick al II-lea în această poveste.

Vă voi spune și celelalte defecte ale lui, pe care le-am descoperit pe parcurs. Unele doar presupuse. Presupun că pauzele acelea de care mă plâng proveneau din faptul că el vorbea în același timp cu altcineva. Dacă ținem cont de faptul că e un scammer, e normal. Ăsta e modul lui de viață, să vrăjească femei pe internet. Uneori cred că se juca, alteori se uita la filme. Apoi femeile. Profilul lui, făcut în ziua în care ne-am împrietenit, a început să se umple cu femei de pe toate continentele, de toate vârstele, care îi trimiteau, printre like-uri, mii de inimioare, floricele și vorbe ce se doreau înțelepte. Eu eram enervată și geloasă, dar nu i-am spus niciodată. Apoi minciunile. Erau atât de complicate, încât și el însuși le încurca până la urmă. După ce a așteptat un contract din Anglia – așa zicea el – s-a ales cu unul în Nigeria. Da. Era de așteptat. Mai erau implicați un fiu adoptiv care trăia în Africa și mai apoi a dispărut, locul fiindu-i luat de un prieten, Jerome Thomas. Reușise să posteze o fotografie în care era pe o platformă petrolieră – dacă era el, că era fotografia unui tânăr în jur de 30 de ani, în timp ce el declarase în profil că are 59, ca să nu pară prea tânăr pentru categoria de vârstă vizată de cei de ”profesia” lui. Sub ochii mei și-a schimbat identitatea de 2 ori – numele, dar și vârsta. Acum, după ce trecuse pe skype pentru că facebook-ul i-a închis contul, avea chiar 66. Mai postase câteva fotografii ale aceluiași tânăr, iar în rest, din prima săptămână, mă anunțase că tocmai și-a spart ecranul telefonului mobil, asta probabil ca să nu-i cer fotografii. Nici nu i-am cerut. drept să spun, nici nu prea îmi păsa, că știam că oricum nu ne vom vedea niciodată. Aveam, ce-i drept, o fotografie preferată dintre cele postate de el. Era întins pe iarbă în fața unei cascade. I se vedeau doar picioarele – niște picioare lungi, era îmbrăcat într-un pantalon negru și avea niște pantofi de sport în picioare, cu șireturi roz. Ce bărbat la 59 de ani și-ar pune șireturi roz?

baschetiApoi mi-am amintit de bascheții mei roz cumpărați de la Carrefour. Da, am bascheți roz. Hai să nu-i mai judec pe alții. Mă uitam câteodată cu drag la fotografia asta pe care o numisem Lazy boy – pentru că o bănuiam ca singura care îl înfățișa pe el. Sau, mă rog, o parte din el. Oricum, îmi dădea o stare de liniște, lenea lui.

Da, chestia asta cu lenea – nici asta nu mi-a plăcut la el. Normal. Din cauza lenei, nu era un scammer prea bun. Nu era consecvent, era delăsător. Și stilul de viață – oh, ce mă enerva! După ce o perioadă s-a străduit să mențină aparențele unui job la construcția unor conducte petroliere în Nigeria, până la urmă a renunțat. Ca să vă dați seama cum gândea, la un moment dat trebuia să plec la un eveniment și aveam mașina murdară – era duminică, și nu mergeam decât până la Snagov, nu treceam prin oraș, așa că am pus de mi-am spălat mașina. Când i-am spus, s-a mirat grozav. ”Cum, iubito, tu faci asta?” ”Dar ce-am, dragă, sunt regina Angliei?” încerc eu să mă justific, deși n-am de ce. ”Nu, tu ești regina mea”, a concluzionat el, ca să încheie discuția în mod pașnic.

Poate mă veți întreba: dacă avea atâtea defecte, atunci de ce? Ei bine, habar n-am de ce. Sau, mă rog, bănuiesc de ce. În primul rând, m-a preluat gata îndrăgostită. El n-a făcut niciun efort. Eu îl căutam pe El, și am crezut că l-am găsit. De fapt, nu știu dacă mai eram îndrăgostită, ci mai degrabă într-o depresie. Într-un proces de vindecare. Îngreunat de faptul că nu știam adevărul și nu puteam să-l aflu.

Mi-am dat seama destul de repede că nu e el. N-avea cum. Primul Patrick avea o disciplină aproape militară. Îl prindea bine rolul de militar. Apărea la oră fixă, nu dispărea niciodată fără să-și ia la revedere. Cunoștea la perfecție regulile de politețe pe internet. O persoană inteligentă și educată. Atunci? Ei bine, avea și noul Patrick calitățile lui. În primul rând era singurul leac împovriva singurătății de care dispuneam atunci. Scriam foarte mult la roman – vorbesc de prima parte – scriam și plângeam. Îi spuneam când mă întreba ce fac, și el îmi spunea mereu să nu mai plâng. Încerca să mă liniștească, să mă calmeze. Se purta cu mine de parcă aș fi fost un copil – îmi dădea sfaturi, să mânânc fructe, să fac exerciții în fiecare dimineață, să mă odihnesc după-amiaza, să nu mai folosesc tableta când conduc, să merg la doctor dacă mă simt rău, să conduc atent – lucruri pe care nu mi le spunea nimeni altcineva. Mă certa că vin prea târziu din oraș – cum umblu pe străzi la ora asta? Mă îndemna să mă rog, să merg la biserică, să cred. Am purtat multe discuții pe teme religioase. Mă întreba ce face mama, ce fac pisicile, dacă am găsit cine să-mi tundă iarba în curte. La ce capitol am ajuns cu romanul. Când mergeam la un eveniment, mă întreba cu ce mă-mbrac. Dacă am mâncat. Ce-am mâncat. De ce n-am mâncat. Îmi spunea bună dimineața în fiecare zi, îmi spunea te iubesc în fiecare zi. Câteodată îmi spunea și noapte bună dacă nu apărea prea târziu. Alteori îmi spunea și off line, dacă venea prea târziu. Oh, mai sunt și multe, multe lucruri, și bune, și rele, despre care nu vreau să vorbesc. Nu e locul lor aici. Oricum, de mai multe ori, sau eu, sau el, am încercat să ne distanțăm unul de altul. După câteva zile, mă căuta iar. Cititorule, dacă ești singur, mă-nțelegi. Și, ca să înțelegi și mai bine această legătură toxică, am să redau mai jos un articol pe care l-am scris pe site și care are avantajul că e scris chiar atunci, în timpul relației.

 Beat, pe internet

Ți-a venit vreodată acasă bărbatul beat? Dacă nu, ori ești norocoasă, ori ești nemăritată. Eu îl cunoșteam pe-al meu după cum băga cheia să descuie. Când ești treaz, nu-ți dai seama, dar această operațiune, simplă la prima vedere, necesită o anume precizie pe care nu o ai dacă mintea îți e încețoșată de alcool. Așa că ezitările cheii pe lângă gaura broaștei trădează starea de ebrietate înaintea privirii încețoșate, a mersului nesigur și a mirosului de băutură.

Dar dacă ai o relație pe internet? Știți, în ultima vreme se mai întâmplă. Dar să nu credeți că nu știu – îl miros și de la mii de kilometri depărtare. Sigur, să bem un pahar de vin și să ne simțim bine împreună e plăcut. Dar să bea cu alții sau, și mai rău, cu altele, asta n-are cum să-ți convină. Poate o să mă întrebați cum de știu eu de la distanță că e băut? Știu, pur și simplu. Am un simț special pentru asta.

Mai întâi, pentru că întârzie. Tu stai singură în fața ecranului și aștepți un mesaj, dar el nu apare. Te îngrijorezi. Te întrebi dacă nu cumva i s-a întâmplat ceva rău. Deja încep să acționeze instinctele tale materne, pentru că știți că un bărbat, indiferent câți ani are, rămâne tot un băiețel de care trebuie să ai grijă. Încerci să-ți vezi în continuare de treabă, dar mintea îți fuge tot la el, fără să vrei. Deși ți-ai propus să nu faci asta, îi dai un mesaj îngrijorat: Dragule, unde ești? Ți s-a întâmplat ceva? Deși cam bănuiești ce s-a-ntâmplat. Îți pare rău pentru mesaj, îți vine să-ți dai peste mână, dar nu mai poți să-l ștergi. Mi-am propus să nu mai iau hotărâri pripite. De asta, încerc să număr până la zece înainte de a spune sau a face ceva de care s-ar putea să-mi pară rău. Număr cam mult în ultimul timp.

Într-un târziu el apare. Mai întâi mă bucur să văd că n-a pățit nimic rău, că e viu și nevătămat. Mai apoi, când începe să scrie… Tastatura, și ea necesită o anumită precizie. Ca să nu vorbim câtă precizie îți trebuie când scrii pe telefon. E greu și când ești treaz. Știu, tuturor ni se întâmplă să mai greșim câte-o literă. Dar chiar pe toate?! Îi răspund, încercând să mă fac că nu știu, că nu văd, că nu simt, deși mirosul de băutură trezită răzbate prin ecran până la mine. Îi răspund la întrebare, povcstindu-i ce-am făcut azi. Dar la un moment dat îmi dau seama că vorbesc singură. El a adormit cu calculatorul deschis, uitându-mă online.

A doua zi dimineața, el îmi scrie: „Bună dimineața, draga mea. Iartă-mă, iubito, eram așa de obosit aseară, am adormit. Ce-ai de gând să faci azi?”

Și uite așa, uiți și-ți trece supărarea. Și îi mulțumești lui Dumnezeu că are cine să-ți spună „Bună dimineața, draga mea”.