Evoluăm, dar ne prostim, în același timp.
Viața ne e mai ușoară, însă mintea mai grea, iar judecata, de multe ori, mai încurcată.
Mânuim device-uri de ultimă generație, dar ne uităm ca vițelul la poarta nouă la exercițiile simple de aritmetică ale copiilor noștri.
Librăriile zac, sub povara titlurilor felurite, însă puțini mai știu cine a trecut pe sub plopii fără soț și cum l-a dibuit Vitoria Lipan pe cel care i-a ucis bărbatul.
Ne batem în piept cu cărămida democrației, dar nu reușim să-i învățăm regulile: nu ne respectăm aleșii, nu mergem la vot, nu știm să tăcem când trebuie și să vorbim la momentul oportun.
Avem ce mânca. Supermarketurile gem de încărcătura lor pestriță, sub denumiri în toate graiurile planetei. Dar mai toate ne fac rău. Alimentele sunt pline de aditivi, îngrașă, tâmpesc. Sau sunt foarte scumpe.
Călătorim. În sfârșit. Copios, oricând, oriunde. Asta dacă avem bani. Dar cât învățăm, oare, din aceste călătorii? De multe ori, o excursie la capătul lumii este îngropată pe o plajă exotică, sub un soare care este același cu al nostru, sau la raionul de “Reduceri” al magazinelor de țoale.
Ne înarmăm. Avem cele mai sofisticate mașinării de luptat pentru pace. Avem butoane, care pot declanșa colapsul Planetei. Și cu toate astea, murim pe capete, striviți de camioane care intră în mulțime sau de bezmetici care se detonează, amestecați prin adunări de oameni nevinovați.
Medicina evoluează. Farmaciile gem de doctorii. Spitalele – de bolnavi. Cimitirele – de cruci.
Avem zeci de programe, la televizor. Ne ajută, oare, să devenim mai deștepți? Poate, pe unii mai curioși. În rest, ne inflamăm pe la talk-show-uri politice, facem sport din fotoliu – privind meciurile, ne bucurăm de nenorocirile altora – privind emisiuni tabloide.
Ne declarăm adepți ai “naturalului”, dar umblăm doldora de silicoane, cu trupurile ajustate, cu pletele vopsite, cu fizionomiile boite, de aproape că uităm chiar și noi, cum arătăm în realitate.
Comunicăm ușor și activ, deși groaznic de virtual, cu mii de oameni, din toate colțurile lumii, însă nu ne cunoaștem nici măcar vecinii de palier, iar atunci când se oprește curentul în cartier, habar n-avem cum să ne petrecem, cu cei dragi, orele de întuneric.
Avem bone, grădinițe private, școli internaționale și cercuri de toate felurile pentru copii, numeroase canale de desene animate și jocuri pe calculator, însă copiii noștri nu știu să-și sufle nasul, să spună “ Bună ziua!”, să recite “Cățeluș cu părul creț” sau să se joace de-a “Uliul și porumbeii”.
Punem la cale seri romantice, dăruim inele cu diamant cu ușurința cu care mâncăm popcorn la Cinema, ne giugiulim noaptea prin cluburi și vara – pe insule fițoase, organizăm nunți ca-n poveste și botezuri grandioase, însă nu mai știm să ne plimbăm , ținându-ne de mână, pe lângă plopii fără soț. Și nici poezii nu ne mai scriem. Iar nunțile de argint și de aur vor intra, în curând, în Guinness book.
În concluzie, omenirea a evoluat, iar noi, “componentele” sale, batem pasul pe loc sau chiar mărșăluim, hotărât, în sens invers…
Comentează