Ea și El Ultimul romantic

Unora le place așa…

Control. Ascuns. Mesaje citite pe furiș. Frici. Coduri secrete și paranoia. Parole sparte și un soi de autosuficiență tâmpă. Certuri, dezamăgiri și multă scenarită. Hai recunoaște că îți sună cunoscute toate aceste manifestări depresive și ușor schizofrenice ale geloziei. Inutile toate. Orice om, dacă-și pune în cap, dacă vrea și dacă nu iubește suficient, înșeală.

Atenție! A înșela nu e doar o întrevedere bazată pe o înțelegere tacită, un consum cinstit de feromoni și hormoni, a înșela este a trata cu nesimțire un partener devotat, a dezamăgi o iubire sinceră și ați bate joc, cu picioarele și inima murdare, de persoana care ți-e alături dezinteresat și când te trezești și când adormi, și când te ștergi la nas și când te doare burta sau capul sau ai trăit o mare decepție.
Orice rețetă spune că înșelatul e o pată imensă pe o imaculată istorie de dragoste. Dar ce te faci atunci când albul acela e prăfuit? Ce te faci când îți vine să tragi cu ochiul și ți se pare că dincolo găsești ceva mai condimentat, mai exotic și mai colorat? Dacă-i ziua cu trei ceasuri rele, ai pus-o! La propriu și la figurat! Ce vine după e mai important, așa că n-are rost să te-aprinzi după fiecare scânteie, căci se știe bine că pompierii, oricât ar fi de eroi, n-ajung niciodată în timp util ca să salveze și să evite toate daunele.
Nimeni nu știe cu exactitate, credeți-mă, ce înseamnă să fii amant. E o invenție a fugii ce dă voie ca un individ să aibă pe altcineva, fără complicații, în toată imoralitatea. Eu unul am fost mereu timidul ce și-a camuflat fricile în exhibiționism. În fond, lucrurile bune nu vin pe cai albi. Mi-oi fi eu visător, dar pot face clar distincția între a vrea, a fi, și-avea. Toate istoriile astea despre infidelitate, oricât de lipsite de integritate le-ar considera unii, au în ele intensitate și mister, adrenalină și genul acela de iubire directă, de la care nu ai mari așteptări. Profunzimile stau doar în centimetri, texte, adâncimi, ceară, lumânări și infinite terminări în absolut!
Dar asta e și sinceritatea. Nu știu cum, dar cele mai tari povești de dragoste din viața tuturor sunt cele ce-au fost ca un fulger, pe fugă, cu un gust amar lăsat doar de rapiditatea actului și simplitatea cu care nopțile acelea, mult prea scurte în eternitatea lor, au devenit fragmente care te însoțesc în fiecare tablou ulterior al vieții tale. Imaginile de ieri îmi revin permanent. Faza cu sentimentalismul s-a evoparat deja la mine. Nu-s antierou și nici nu pun la colț miturile și simbolurile, doar că am căpătat în timp acel soi de aroganță care nu mă lasă, nici dacă vreau, să mai plec urechea la povești nemuritoare.
Nici nostalgie nu e, pentru c-ar fi absurd să-mi fie dor de ceva ce n-am iubit vreodată cu adevărat. Îmi văd în schimb și-acum picioarele ude-n zăpadă, când noaptea mijea în ziuă și fugeam de prăbușirea absolutului din plăcere. Mă uitam în spate și-mi doream să mai stau. Înainte era o lume a strigătului. Acum e o discretă așezare a împlinirii. Nu vă speriați, că nu vă povestesc nimic din secretele idilelor mele. În fond, toate aventurile rămân aventuri atunci când nu sunt îmbrăcate în cuvinte. Abia atunci capătă liniște, tihnă, parfumul de ieri și devin reale.
Oricum, gelozia rămâne o enigmă a mediocrilor, o sinceră și pură dovadă a lipsei de încredere. N-are rost să-i dezvoltăm manifestările compulsive. Iar ideea cu doza de gelozie care face bine unei relații e o stupizenie mai mare decât creierul celui care a lansat-o. Cât despre partea adversă, se știe că e creditată de abilitate, de inteligență și de libertatea aceea care te face să trăiești! Dar să trăiești aventuri reale, de care să nu-ți fie teamă! Așadar, crede și nu cerceta, oricum gelozia rupe dragostea-n două! Și mai punctez un lucru, simplu și crucial în dragoste – nu iubiți în cantități, pentru că oricum viața vă arde la cântar!

Sursa foto: – Kyle Thomson