Unde fugim de-acasă? La …SAINT GERMAIN, în Brăila! 

 

   Repet pentru a nu știu câta oară : a fugi de acasă într-un loc în care să fim fericiți, nu înseamnă neapărat a traversa Pământul de la un capăt la altul, în căutarea unor destinații sofisticate. Poți găsi mulțumire și la “doi pași de casă”, în țara ta, într-un loc la care poate nu te-ai fi gândit. Iar pandemia de Coronavirus , cu toate restricțiile sale – incluzând “mișcarea în spațiu” – ne-a învățat acest lucru.
Ca de obicei, voi folosi experiența personală : un drum recent la mal de Dunăre Albastră și fericita intersectare cu strălucitul caricaturist Costel Pătrășcan mi-au adus simultan două bucurii. De fapt, m-au făcut să mă simt pentru câteva zile…conchistador! In sensul că am descoperit, precum marii descoperitori ai lumii,  două locuri aboslut speciale : un oraș de poveste, despre care prea puține lucruri se știu – și mă refer aici la Brăila – și, respectiv, un hotel  – de poveste și el – care mi s-a lipit definitiv de suflet, convingându-mă, fără drept de tăgadă, că expresia “vrem o țară ca afară” a început, iată,  să funcționeze, în unele domenii. Și că Hotelul-boutique “Saint Germain” nu te duce cu gândul la civilizația occidentală numai prin nume, ci și prin nivelul de confort, eleganța și rafinamentul pe care le ofera clienților săi.

Astăzi nu mă voi pierde în sloganuri publicitare și fotografii retușate,  vă voi povesti , pur și simplu, experiența mea – proprie și personală – de fix două zile, la Hotelul SAINT GERMAIN, aflat la numărul 1, pe Strada Grădinii Publice din Brăila. 

 ….Drumul de la București la Brăila nu e lung deloc. Cu o mașină bună, un șofer iscusit  și un GPS funcțional, poți ajunge chiar în 3 ore. Vocea navigatorului de bord ( o duduiță cu timbru blond!😍) ne anunță solemn : “Destinația dvs este pe partea dreaptă”. Oprim mașina și Hotel Boutique ne surâde alb și primitor, într-adevăr, pe dreapta. Prima fotografie pe care o facem este, evident,  “centrală”, generală, de exterior. Afară e soare, îmi doresc ca pălăria mea să rimeze întrucâtva cu denumirea atât de specială, despre care urmează să-mi  vorbească, a doua zi, dl. Gheorghe Vulpe, patronul dichisitei locații. Curând, intr-un interesant interviu cu domnia sa, tot în această revistă,  veți avea ocazia să mai cunoașteți un om de nota 10!
      Acu’…poza de mai jos n-am făcut-o chiar la venire, ci la plecare : așa se explică metamorfoza rapidă a ținutei mele! 😜Însă, cronologic, pasul următor chiar a fost întâlnirea cu doamna manager Adriana Pădineanu – o ardeleancă energică, pe care valurile vieții au desprins-o de Ardeal și au depus-o aproape de cele…ale Dunării. Spiritul său întreprinzător face ca unitatea să funcționeze “ca unsă” : doamna Pădineanu știe să combine perfect mâna de fier cu zâmbetul larg și vorba frumoasă, astfel încât echipa Hotelului se performeze într-o atmosferă relaxată.

O simt și turiștii, fără indoială, căci hotelul este mai tot timpul plin. De altfel, primul zâmbet te întâmpină chiar de la Recepție. În doua zile am schimbat vreo patru astfel de zâmbete, provenind de la 4 doamne drăguțe și amabile, care s-au succedat la post.

 Iar dacă vorbim de Recepție și de elegantul hol al Hotelului, atenția mea distributivă nu a putut trece cu vederea superbul candelabru, rimând perfect cu eleganța si rafinamentul din jur. L-am admirat și de jos în sus, si de sus în jos 😁, la indicațiile fotografului din dotare!

O să mai zabovesc puțin in hol, pentru că vă voi dezvălui și locul meu preferat, pentru “butonat” iPadul . Culoarea solară a fotoliilor mi-a dat de fiecare dată o stare excelentă.

…Dar iată, parcurgem regula oricărui turist : primim victorioși “cheile” de la cameră. Am pus între ghilimele , pentru că – nu-i așa? progresăm și cheia e, de fapt, un card – mult mai ușor de purtat in portofel. Un hol luminat ca o sală de bal ne conduce către camerele noastre… 

Wow, ce frumusețe de încăperi : spațioase, cu tavane înalte , cu fotografii de epocă îmbrăcând pereții, cu draperii groase și perdele vaporoase, cu o lenjerie impecabil de albă .

 Îmi vin în minte cele câteva precizări de pe site-ul Hotelului (https://www.hotelsg.ro ) : Casa Pană, aşa cum era cunoscută în perioada postbelică şi nu numai, a fost consolidată şi refăcută păstrându-se aproape în totalitate arhitectura şi detaliile care o fac unică din acest punct de vedere.

…Îi fac fotografului care mă însoțește o cafea, la cafetiera din cameră și…mergem să ne vânturăm oleacă pe faleza Dunării, unde un domn amabil ne raspunde curiozității : vasul în fața căruia tocmai m-am fotografiat, i-a aparținut cândva lui Nicolae Ceaușescu! Brăila e plină de surprize…

    …Se lasă seara și s-a lăsat un voal de  răcoare peste oraș.  Este momentul să vizităm grădina interioară a Hotelului. Nu-i mare, da-i cochetă tare! Verdele gazonului îți odihnește privirea, iar florile sunt de- dreptul superbe!

Cât e vremea frumoasă, e o adevărată plăcere să servești masa afară, pe terasă. Iar după ce ospătarii ți-au luat comanda ( nu-s decât vreo doi, dar se mișcă precum 10!), ce poate fi mai plăcut decât să-ți scalzi privirea în Dunăre, care curge solemn, la o aruncătură de băț de hotel?

…oare e greu de ghicit ce și-a comandat o bucureșteancă amorezată de mâncarea de pește?!?😉 În meniu, bunăciunea aceasta din farfuria mea suna cam așa : biban în crustă de sare! …să continui?!? Mmmmm…nu pot, cu gura plină!…

    …E seară și Facebook-ul așteaptă să încarc primele fotografii de la Brăila. Wi-Fi-ul funcționează perfect, iar la televizor, meteorologii anunță ploaie. La Brăila a dat câțiva stropi, dar sunt sigură că a doua zi va fi soare. E prea frumos în interior, ca să strice exteriorul impresia generală! 😁 Somn ușor!

….Bună dimineața! Patul atât de  moale,  liniștea mormântală care a îmbrăcat, pe timp de noapte, cartierul linistit în care se află “Saint Germain” ( chiar dacă centrul orașului se află la o aruncătură de băț!) , plus răcoarea “condiționată”, asigurată printr-o singură apăsare de buton – iată condimentele unei nopți perfecte.

Suntem numai buni de …micul dejun! , așa că mă “lăfăi” în uriașa oglindă a unei băi aș zice “prezindențiale” și îi bat în ușă lui Marian. Cioc-cioc-cioc!

 …În trei minute suntem în sala Micului Mare dejun. Folosesc această licență, pentru că deși sala e micuță și cochetă, belșugul micului dejun îi vine în contradicție. Sunt vegetariană, așa că , după cum se vede, coloratura farfuriei mele este aparte! ( dacă m-ar vedea, dl.doctor Gheorghe Vulpe patronul, m-ar felicita și nu pentru că ii fac economie 😂😂, ci pentru că mă alimentez sănătos!

..Pe terasă, soarele e încă blând, nici picior de nor, așa că, spre marea noastră încântare, meteorologii au dat din nou greș!  Nu sunt eu Audrey Hepburn, dar în această atmosferă matinală relaxată, mă simt ca la un …”Mic dejun la Tiffany”, ca să imi amintesc de celebrul film al lui Truman Capote.

La bar, o domnisoară pe cât de “mascată”, pe atât de amabilă, ne execută câte un super-cappuccino – “ca la mama lui”, în Italia – pe care , de data asta aleg să-l savurez în sala de mese, care arată superb. Folosesc răgazul  pentru a desluși imaginile de pe pereți, care mă transportă cu un secol în urmă, în vremurile când cartierul în care mă aflu și hotelul in care “ospețesc”  abia prindeau contur.

  …E o zi superbă la Brăila, numai bună pentru vizitat orașul. Avem și un ghid pe măsură : pe inspiratul caricaturist Costel Pătrășcan, care, cu un șarm nebun, ne plimbă prin istoria orașului, vorbindu-ne despre locuri și oameni, dar și plângând pe umărul nostru cu obida generată de autoritățile locale, care  ar putea iubi ceva mai mult Brăila, recondiționându-i superbele clădiri și fiind ceva mai vocali în promovarea ei. Orașul e superb, are o poezie care își găsește repede rima în sufletul tău și chiar merită o mai bună cunoaștere printre români, dacă nu chiar printre ceilalți locuitori ai planetei.

   După trei ore de mers ( fără pingele rupte!) ne  intoarcem la hotel,  unde aleg să rămân in grădinița exterioară a acestuia. E umbră și miros de verde, scot telefonul și încep să selectez câteva din fotografiile pe care însoțitorii mei  s-au întrecut a mi le face. Desigur, talentul lor merita un “fotomodel” mai acătării, dar oare nu găinușa în etate generează ciorbele cele mai bune?!?😂😂😂

 Îmi iau rămas bun de la voi și fug la masa de prânz, căci astăzi am văzut în “Oferta zilei” un fel de mâncare care, nu demult, la Paris, mă dăduse gata : o delicioasa supă de ceapă! Oare și bucătarul de la Saint-Germain o s-o nimerească la fel de bine? 😜

    Pe curând, așadar, ne revedem tot aici, la Saint-Germain, la Brăila, unde sunt sigură că-mi veți calca pe urme! Iar cât mă retrag să savurez supa cu pricina, vă mai las să savurați câteva imagini din superbul oraș de pe Dunăre, încărcate de istorie și de… zâmbetul șiret al unui jurnalist încântat! 😇

 

Foto : Marian Grigore, Costel Pătrășcan