Timp liber

Unde ești tu Gingis Hane, ca să-i vezi pe ruși cântăndu-ți din acordeoane!

A mai trecut un Eurovision. De data asta a fost special, pentru că nu ne-am mai făcut de râs pe scenă, ca de obicei, ci la intrare. Ne-a prins controlul că circulăm fără bilet și fără bască și ne-a debarcat fără milă. Asta n-ar fi de mirare, mai ales că am ajuns de râsul curcilor de prin țările Europei cu lipsurile noastre cronice de autostrăzi, dezinfectanți, bun simț și de toate. De fapt, ce îmi place mie la Eurovisionul ăsta e că toată lumea știe că e măsluit, dar toți se bulucesc să participe mai rău ca la loto. E frumos că i-au dat premiul unei ucrainence care amintea în cântecelul ei de stămutarea forțată a tătarilor din Crimeea, săvârșită de Stalin în 1944. Premiatul Nobel Anatoli Soljenițin a povestit pe larg în cartea sa ”Arhipelagul Gulag” despre atrocitățile astea (cică urmașii Hoardei de Aur au fost urcați în trenuri și trimiși spre Siberia fix într-o noapte), ajungând să fie dat în judecată de Partidul Comunist Francez pentru denigrarea U.R.S.S. Prin anii ’50 lumea din occident nu prea credea că asemenea atrocități se pot întâmpla într-o țară europeană (vorba vine, cam un sfert din ea e prin continentul nostru, restul e Asie și durere cât încape). Rușii s-au cam ofticat, că de, povestea cu tătarii e o invenție capitalistă, ca și tragedia Ucrainei sfârtecate și jumulite ca o gâscă de Crăciun, din care un copan gras a fost smuls deja și înghițit pe nerăsuflate. Când s-a întâmplat, toată lumea bună a zis ”pas”, așa că bieții tătari care au scăpat de pumnul greu al tătucului Stalin și s-au întors pe meleagurile natale, au dat nas în nas cu mutra lividă a sinistrului Putin. Acum, ce să zic, asta-i politica, nu ne băgăm, așa că ar fi momentul să ne întoarcem la Eurovison-ul nostru. Unde le-am tras o palmă usturătoare cotropitorilor ruși, că nu degeaba suntem noi Europa unită. Cred că plâng și acum în pumni de necaz.

Ca să fiu sinceră, mă obișnuisem cu ideea că Israelul sau Azerbadjanul sunt în Europa, dar când am aflat că Australia a câștigat locul al doilea, am strigat: ”Iată! Se poate!” Băi rușilor, vă puneți cu Eurovisionul?! … Păi dacă mai faceți războaie și mai cuceriți teritorii, la anul vă băgăm pe locul patru, după Bangladesh, Burkina Fasso și Insula Paștelui, ca să muriți de ciudă, că Europa e mai mare decât imperiul vostru. Aveți grijă cum vă comportați de acum înainte, că suntem cu ochiii pe voi.

Uscatoare rufe