Călătorii Timp liber

Podul roșu al sinucigașilor

 

Cum e, să stai în grădina ta, citind ziarul și să te trezești că iți cade, drept în rondul de flori îngrijit cu atâta grijă, trupul unui necunoscut?!? Secvența pare a fi, mai degrabă, desprinsă dintr-un film de groază! Ei, iată că nu! Ea este parte a istoriei celui mai celebru pod din Luxemburg . I se spune “Podul sinucigașilor”, deși denumirea sa reală este una cât se poate de cuminte și civilizată: Podul Marii Ducese Charlotte.
În primii ani ai “vieții” sale ( podul a fost dat în funcțiune în 1966) peste 100 de nefericiți, supărați pe viață, au ales să-și încheie socotelile cu aceasta, plonjând de pe pod, de la cei 74 de metri ai acestuia, direct în…din păcate, nu în apă, ci în acea parte a orașului, tolănită sub pod. Cei ce locuiau dedesubt deveniseră terorizați de întâmplările macabre, petrecute în curțile lor. Ba, chiar, Municipalitatea ajunsese să plaseze, în zona de sub pod, indicatoare care te avertizau că există pericol de …” Obiecte căzătoare”!
Lucrurile au ramas oarecum scăpate de sub control multă vreme, mai precis, până în anul 1992 cand regizorul luxemburghez Genevieve Mersch a realizat un documentar de senzație, intitulat “The Red Bridge” ( “Podul cel Roșu”). Filmul prezenta, intr-o manieră emoționantă, mărturiile , în decurs de ani, ale unor familii care locuiau dedesubtul podului, cu privire la tragediile la care fuseseră nevoite să asiste. …Imi și imaginez cum sunau declarațiile acestora. Ceva de genul : “ Udam florile în grădină și, deodată, un zgomot surd s-a auzit în curtea din spate. Am alergat să văd ce se întâmplă și…am înțepenit: stiva de lemne pe care le tăiase, în zori, soțul meu, era împrăștiată, iar deasupra mormanului plin de sânge, zăcea trupul neînsuflețit al unei tinere….
Documentarul Genevievei Mersch a fost, cum spuneam, momentul care a declanșat măsurile ferme ale autorităților, menite să stopeze fenomenul ce luase proporții îngrijorătoare: lateralele podului au fost îmbrăcate în pereți de plexiglas, care nu împiedicau vizibilitatea, ci doar inițiativele nefericite ale celor care s-au săturat să lupte cu greutățile vieții.
….Privit din depărtare, în toată splendoarea sa, Podul Marii Ducese Charlotte arată magnific și se decupeaza perfect în peisajul orașului. Pentru construirea sa, Guvernul luxemburghez a declanșat, în 1957, o competiție internațională a arhitecților. Proiectul neamțului Egon Jux a fost, se pare, mai bun decât cele ale celorlalți 68 de competitori. Juriul a votat, Jux a jubilat și, peste 5 ani, construcția podului avea să demareze, primind binecuvântarea a însăși Charlotei, pe atunci Mare Ducesă de Luxemburg. Doi ani a durat construcția magnificului obiectiv, dat în folosință în octombrie 1966. Culoarea în care a fost vopsit i-a dat și numele cu care este cunoscut: deși stiu că podul ce leagă Orașul de sus – centrul, practic, al Luxemburgului – cu noul cartier Kirchberg -sediul institutiilor europene – localnicii s-au obișnuit să-i spună “Podul cel Roșu”, grație culorii atribuite de arhitect și care, profilată pe verdele dominant, il face să-ți sară în ochi, oriunde te-ai afla.

Simpatia localnicilor față de acest obiectiv, devenit unul de referință pentru Luxemburg, s-a manifestat inclusiv în lansarea, cu ceva timp în urmă, a unei beri ce-i poarta numele! ( luxemburghezii fiind mari consumatori de bere!)

Pentru amatorii de cifre, să aruncăm o privire pe Cartea de vizită a vestitei construcții: 355 m lungime, 234 m distanța dintre picioarele podului, 25 m lățimea, iar greutatea totală – 4900 tone.
…..Străbatem, în viteză, podul, de la un capăt la altul și, deși i-am aflat povestea, nu găsim, zău, nici cel mai mic motiv să sărim de pe el! E atât de frumos ceea ce se vede în jur, încât ne considerăm de-a dreptul norocoși, iar eu mai bifez, în carnețelul meu, încă un obiectiv turistic dovedit!

 

Călătorie realizată cu sprijinul M.A.E., al Ambasadei Romaniei la Luxemburg si al “Luxembourg for Tourism” ( www.visitluxembourg.com)
Mulțumim pentru ajutor Companiei Paralela 45

 

Publicitate