Îmi place să cunosc oameni noi. Îl consider privilegiul de bază al meseriei mele și profit de orice ocazie pentru a intra in dialog cu oameni pe care ii văd pentru prima oară. Cu atât mai mult, dacă îmi sunt recomandați ca fiind niște oameni deosebiți, sau niște oameni care fac lucruri deosebite, lucruri ieșite din comun.
Intervievata mea de astăzi mi-a fost recomandată de o cunoștință comună – un domn cu care am avut câteva colaborari frumoase și care mi-a câtșigat încrederea. Mi-a vorbit tare frumos despre psihologul DELIA DUMITRU și despre proiectele sale. Aprofundand, unul dintre mi-a atras atenția cu adevărat, drept care am acceptat să-i iau Deliei un interviu. Pe ea o va ajuta în promovarea proiectelor sale, pe mine – în înțelegerea generațiilor ce vin din urmă și care au alte perspective de a privi lucrurile. Va propun așadar un interviu interesant și m-aș bucura să vă aflu și vouă părerea.
Marina Almășan : – În primul rând, sa facem cunoștință. Dacă pe cartea de vizită ar încăpea și alte elemente decât numele, ocupația si numărul de telefon, ce anume ați trece pe ea, pentru ca oamenii să vă cunoască mai bine?
Delia Dumitru : – Sunt o femeie energica, curioasă și practica. Îmi place să călătoresc, să mă
conectez emoțional cu cei din jur, să merg pe trasee montane, să citesc, să fac voluntariat în comunitate, să creez mici surprize handmade, să stau la soare si să învăț prin experiențe.
Marina Almășan : – De unde și de când înclinația pentru psihologie? Cand erați mică, ce anume visați să va faceți?
Delia Dumitru : – In toate amintirile de familie sunt descrisa ca fiind o fetita curioasa, atenta si deschisa sa aud si sa inteleg povestile celor din jur. Mi se spunea ca “desfac firul in patru” 😊). Ascultam ceea ce oamenii aveau de spus si incercam sa inteleg cum se simteau, fara a incerca sa le schimb viziunea sau starea. De mica am inteles ca oamenii sunt diferiti si ca pot simti diferit lucrurile din jur, ca nu este o singura nuanta si ca nu este nimic rau in asta.
Avand in vedere ca Psihologia este un domeniu relativ nou in Romania, fiind interzis in perioada de comunism, in copilaria mea nu aveam aceasta dorinta pentru ca nu vazusem si nu auzisem despre acest rol profesional. Visam sa fiu profesoara, sa le fiu suport celor cu dorinte si idealuri similare. In liceu am studiat chimie-biologie, apoi am studiat Chimia la Universitate.
Vise care pot spune ca s-au materializat in activitatea mea din domeniul corporate unde pregateam si sustineam training-urile tehnice pentru colegii din alte echipe. Am lucrat 15 ani in Industria Farmaceutica, avand mai multe roluri in diferite companii din Big Pharma.
Chimia a fost cea care m-a ajutat sa inteleg si sa asimilez informatii tehnice legate de studii clinice, cum anume se obtin medicamentele, ce reactii chimice produc in corpul nostru, mecanismele de actiune ale acestora, ce reprezinta un eveniment advers, etc.
Peste ani am simtit ca ceva lipsea, ca am nevoie sa inteleg ceea ce oamenii simt si nu pot exprima, dar la un nivel profesionist, nu cum o faceam din copilarie.
Lucrand mereu in echipe am putut observa usor dinamica pe care o au grupurile si ca aceasta are puncte comune dar este si specifica fiecarui grup.
Am vazut tipologii diferite de oameni in diverse dinamici, am vazut oameni: care se “intelegeau din priviri”, care purtau conflicte, care comunicau greu, care se simteau imediat atacati daca celalti aveau o alta parere, deschisi la schimbare, curiosi, cu capacitate de adaptare diferita, etc.
Acest parcurs m-a facut sa redevin studenta, apoi masteranda intr-un domeniu atat de nou pentru noi, pentru romani, Psihologie.
Este lesene inteles de ce am ales Psihodrama ca metoda de Psihoterapie.
Psihodrama este o metoda adresata grupurilor si a adus in viata mea oameni deosebiti de la care am invatat, prieteni pe viata si multiple modele de leadership.
Marina Almășan : – ce spectaculoasă schimbare de macaz! Și? A meritat? Ce satisfacții vă aduce profesia? Care sunt marile dvs victorii de până acum?
Delia Dumitru : – Munca pe care o fac se imparte in mai multe directii: sedinte individuale de 
psihoterapie, sedinte de psihoterapie de grup, Tabere de Dezvoltare Personala, Workshop-uri, Seminarii la intalniri ale Asociatiilor de Pacienti (pentru diferite patologii) si programe de voluntariat.
Din toate acestea imi iau satisfactia si energia pentru proiectele viitoare.
In activitatea mea insotesc clientii catre obiectivele pe care le seteaza si fiecare reusita a lor ma umple de bucurie.
Vad cum oamenii vin cu emotii de pierdere (pierdere a unui om drag, a unei relatii, a unor bunuri, a job-ului, etc), blocati undeva in trecut, “fugiti” in ingrijorari din viitor, cu conflicte interioare, care doresc reorientare profesionala, samd apoi ii vad cum se ridica, cum incep sa-si faca ordine in vietile lor si cum lucrurile sunt asezate sanatos si potrivit fiecaruia.
Marina Almășan : – Avem ce trece și la capitolul “insatisfactii”?
Delia Dumitru : – Fireste ca avem ce trece si la “insatisfactii” 😊.
Daca nu am cunoaste si esecul, pierderea, nu ne-am bucura la fel, nu am aprecia reusitele la acelasi nivel.
Intr-un context de instabilitate, razboiul de la granita, inflatia in crestere accelerata, pandemie, etc, Tabara de Dezvoltare Personala “Pole Pole sau cum sa dai valoare vietii tale”, pe care o mai organizasem in trecut, in Zanzibar, nu s-a mai intamplat…..asta fiind incadrata ca insatisfactie.
Am acceptat ca nu a fost sa fie si ca momentul ei va veni la timpul potrivit.
Marina Almășan : – Mi-a atras atenția un proiect deosebit de interesant. “Dictatura – urme în sistem și familie”. O spun și pentru că eu, personal, m-am născut și m-am format în perioada ceausista. Uitându-mă la dvs, deduc că puțini din anii dvs s-au petrecut în anii dictaturii. Ce anume v-a marcat într-atât de tare, ca și copil, încât ați simtit nevoia să analizați atât de critic aceasta perioadă și efectele sale?
Delia Dumitru : – Aveam aproape 7 ani la Revolutie, imi amintesc multe lucruri din aceea perioada, unele foarte frumoase, altele mai putin frumoase, altele care au creat multa confuzie.
Ceea ce m-a starnit este insasi impartirea aceasta in 2 tabere: pro si contra acelei perioade. Tabere care nu se asculta, nu se pun la masa la o discutie.
Fara un dialog cele 2 parti raman separate, fara dialog nu vor intelege si punctul de vedere al celuilalt, nu-l vor accepta si pe celalat, prin urmare nu vor colabora.
In acest proiect nu sunt singura, in spate este o echipa. De asemenea alaturi de mine este profesoara mea, Hilde Gott, un om cu o experienta vasta de lucru cu trauma, de lucru cu trauma psiho-sociala, de formare si supervizare a psihoterapeutilor.
Focusul nostru este pe urmele ramase in noi, in familie si in sistem, fie ca sunt pro sau contra.
Este necesar sa ne asumam trecutul, asa cum a fost el, si bun si rau.
Marina Almășan :- Pe ce elemente se bazează studiul dvs? Cum v-ați făcut documentarea?
Delia Dumitru : – Ceea ce noi facem nu este un studiu, este crearea unui spatiu de siguranta in care cei atinsi de tema sa se poata exprima, sa acceseze ceea ce a ramas cu ei din acele vremuri, fie ca sunt pro sau contra a ceea ce s-a intamplat, fara a fi judecati sau etichetati. Sa vada ce este valoros, ce este blocat, ce se afla in puncte oarbe, sa le poata desface si sa se poata uita (analiza) la ele, sa vada ce au respins si de ce au facut-o.
Nu este un debate, reprezinta exprimarea trairilor. Nu exista emotii pozitive sau negative, exista trairi care ne definesc si care creaza mecanisme/comportamente.
Tinand cont ca sunt doar 34 de ani de la incheierea epocii de aur, este relativ usor sa te documentezi, ideea este sa-ti doresti asta.
Nu este ca si cand azi nu mai traiesc cei care au trait in acele vremuri si nu mai avem de unde sa culegem informatiile despre trecut.
Daca suntem deschisi sunt multi oameni in jurul nostru care doresc sa-si “spuna povestea”, pe langa carti, articole, marturii, emisiuni filmate care contin interviuri ale celor care au supravietuit diferitelor provocari din acele vremuri.
Am avut ocazia sa aud despre cum oameni diferiti au trait si integrat acele vremuri. Am auzit depre teama de exprimare, despre cum au trait femeile controale ginecologice impuse, cum li s-au dat sau luat locuinte, despre cum au fost deportati, despre cum se faceau repartitiile locurilor de munca, despre lipsa alimentelor si a caldurii din locuinte, despre legi abuzive, etc.
Marina Almășan : – Mi-ar fi plăcut să strecurați în această enumerare și aspectele pozitive, cele pe care astăzi lumea le regretă. Uite, îmi vine în minte unul foarte simplu : în zilele noastre, cand doi tineri își unesc destinele, sunt condamnați fie să locuiască la mama sau la mama-soacră, fie să îmbrace jugul unor credite prelungi și împovărătoare la bănci, pentru a-și cumpăra un acoperiș doar al lor. “Dictatura” le oferea cuplurilor tinere așa numitele “locuințe de la întreprindere”, în care trăiau bine-mersi, în schimbul unor chirii modice. Nu mai dau și alte exemple, căci este interviul dvs, nu al meu! 😁 Să ne întoarcem așadar la proiectul dvs. Care sunt principalele traume ale trecutului, care considerați dvs că au amprentat generațiile trecute? Care le sunt efectele?
Delia Dumitru : – Trauma Colectiva se referă la un eveniment traumatic care este împartășit de
un grup de oameni, de la un grup mic de oameni (ex. familia) până la întreaga societate.
În țara noastră cele mai semnificative traume colective de la cel de-al II lea Război Mondial până în prezent sunt: deportările, regimul comunist, cutremurul din 1977, Revolutia, mineriada din anii 1990, incendiul de la Colectiv, atacurile din timpul protestului Diasporei din 10 august 2018, pandemia.
Simpla expunere la știri/informații/povestiri despre dezastru poate fi traumatică, nu este necesar ca persoana sa fi trait trauma în sine pentru a fi atinsă de aceasta.
Așa cum trauma individuală afectează structura internă a unei persoane, trauma colectivă afectează structura societății. Rupe legăturile sociale, subminează comunitatea și distruge sursele de suport.
Are un impact asupra modului în care grupurile discută și interactionează între ele, fiind afectată întreaga încredere în instituțiile sociale și practicile culturale.
După astfel de evenimente adesea există o tendință puternică de a crea identitatea împărtăsită, în care sunt acceptați doar cei care gândesc în același fel.
Pentru umanitate interzicerea libertatii de gandire si de exprimare inseamna umilire si poate produce o rana narcisica.
Neincrederea, frica, ura, lipsa de reacție, neputința din trecut, se manifestă și verbalizează astăzi, ca un ecou, ca ceva rămas nefacut/nezis.
Marina Almășan : – Am să vă întreb acum, din curiozitate : dar aceste vremuri, pe care le trăim acum, cum ne impactează, oare, – pe noi și pe copiii noștri? Marile probleme cu care se confruntă astăzi românii cum vor marca oare generațiile de acum?
Delia DUMITRU : – Consider ca ceea ce se petrece in zilele noastre este tocmai un raspuns la trauma.
Ce efecte vor avea evenimentele din prezent este in stransa legatura cu felul in care raspundem acum la ceea ce se intampla.
Daca vom avea deschiderea sa ne aplecam atentia la ceea ce simtim si la comportamentele nesanatoase noua, vom putea crea modalitati noi de a ne comporta, sanatoase, adaptate momentului pe care-l traim.
Stim ca persoanele care supraviețuiesc unui genocid pot să crească copii care prezintă simptome de traumatizare, chiar dacă nu au fost de fapt prezenți la evenimentul traumatic.
Comportamentele pe care le exprimă, povestile pe care le spun sau nu, pot determina generațiile mai tinere să se comporte ca și când ar fi experimentat și ei trauma.
Marina Almășan : – Mi-ar fi plăcut să fiți mai specifică, să vă referiți concret la noște probleme ale Prezentului și la efectele lor asupra generațiilor viitoare. Să zicem…uite, iau un exemplu care-mi vine acum în minte: controversata apariție, în “peisaj” a celor două elemente : “Părinte 1” și “Părinte 2”… Dar poate o vom face într-un interviu următor. Va voi întreba acum cum vă descurcați cu din ce în ce mai mulții trăitori din acele vremuri – “ale dictaturii ceaușiste” – care , comparativ cu viața de azi, găsesc nenumărate avantaje ale acelei perioade, fiind dezamăgiți de felul în care multe lucruri “care înainte funcționau”, au involuat? ( Să le spunem “nostalgicii”) Încercați, oare, să îi convingeți că, de fapt, atunci le-a fost rău și că acum le e bine?
Delia Dumitru : – Nici pe departe. fiecare om simte lucrurile diferit, in functie de experientele personale, de resursele sale, de cum a fost invatat sa se uite si sa reactioneze la lucruri.
Incercarea de a convinge pe cineva ca ceea ce simte este altfel inseamna negarea realitatii acelei persoane.
Dorinta este de a asculta acele persoane si a le oferi spatiu sa poata exprima ceea ce simt.
Orice lucru are si parti pozitive si parti negative, nu este vorba despre a compara ce a fost, ce este sau ce va fi.
Cel mai important lucru este sa fim onesti si sa acceptam ca fiecare perioada istorica nu a fost usoara pentru cei care au trait-o si ca a lasat urme in generatiile care au urmat.
Prin educatie primim valorile neamului nostru dar si durerile lui. Primim resurse dar si emotiile pe care le-au trait.
Marina Almășan : – Cum pot fi reparate traumele din copilărie? Am să vă rog sa faceți o paralela între copilăria noastră și copilăria copiilor de astăzi, cu avantajele și dezavantajele celei de-a doua față de prima.
Delia Dumitru : – Atunci cand ne uitam la copilarie ne conectam cu copilul interior, cu bucuria lui, cu energia lui. Indiferent daca a fost usoara sau grea, gandul la ea produce bucurie.
Acest lucru face ca parte din traume sa nu fie recunoscute, sa fie integrate ca fiind ceva normal iar in sesiunile de psohoterapie sa fie recunoscute si intelese.
Iau ca exemplu abuzul emotional sau neglijenta. Deseori acestea nu sunt recunoscute (la prima vedere) ca fiind daunatoare de catre persoanele care le-au trait.
Cum spuneam mai devreme, fiecare perioada vine cu avantaje si dezavantaje.
Noi suntem numiti si “generatia cu cheia de gat” prin prisma faptului ca stateam singuri in case pana ce parintii se intorceau de la munca.
Putem privi ca eram responsabilizati de mici, ni se dadea cheia casei, era nevoie sa incuiem usa, sa avem grija de cheie, sa nu o pierdem, sa nu ni se fure, etc…doar ca nu este doar atat….mai mereu se uita de faptul ca pui de om de 5-6 ani trebuiau sa stea singuri in casa cu orele, sa manace singuri, sa faca teme singuri, uneori sa aiba grija si de fratii mai mici, actiuni care pot crea stres unui copil.
Prin prisma lucrurilor care au lipsit atunci fiecare a cautat sa le ofere copiilor cat mai multe: siguranta, jucarii, haine, scoli cat mai bune, calatorii, etc. Auzim des “eu nu am avut, lasa sa ii dau lui/ei tot ce e mai bun”.
Marina Almășan : – Mi-ați rămas datoare cu avantajele și dezavantajele “copilăriei” de astazi, în raport cu cea a noastră, când eram copii. Mă întreb dacă dependența de calculator a copiilor de azi si evoluția lor într-un mediu al violenței compensează, în mod sănătos, prezența cheii de la gâtul copiilor de ieri… Rețineți întrebarea, pentru viitorul interviu! 😉 V-ați propus – citez din intențiile workshopului dvs – “ A sosit momentul sa ne uitam la ce ni s-a „predat” de către parintii/bunicii noștri”. La ce anume vă referiți? Multe din principiile pe care le-am învățat de la părinții noștri sunt foarte sănătoase, mult mai sănătoase decât “zestrea” cu care pleacă la drum copiii/tinerii zilelor noastre. Ce anume vi s-a părut a fi nociv din ceea ce ați mostenit de la părinți și ce anume pune în loc, în formarea tinerei generații de astăzi, Prezentul?
Delia Dumitru : – As incepe de la faptul ca este necesar sa constientizam faptul ca “zestrea” este de la noi, de la adultii de azi si ca daca ni se pare ca e “rea”, noi o putem schimba.
Sta in puterile noastre sa transmitem mai departe ceea ce consideram ca este de transmis si restul sa le intelegem, procesam, integram si sa creem mecanisme sanatoase noua, adaptate prezentului.
Ceea ce am primit este foarte valoros, doar ca multe din lucruri nu au fost primite, ci unele au fost respinse de generatiile urmatoare. In munca noastra focusul va fi si pe lucrurile respinse, pe lucrurile ramase in umbra, fara a fi asimilate.
Degeaba eu ii “predau” ceva copilului daca el nu accepta acel lucru, nu primeste, va fi doar ca “il bat la cap” cu ce am invatat eu intr-o alta perioada de timp care nu seamana cu prezentul….nu va fi asimilat, fiind considerat depasit, vechi si fara folosinta in prezent.
Este de cautat a se intelege ce anume il face sa fie rezistent la ceea ce doresc sa-i ofer ca invataminte, ce anume il face sa nu auda, sa nu doreasca, ce anume il opreste sa primeasca.
Un principiu care nu ne este sănătos este acela de a nu vorbi despre ceea ce ne-a produs suferință, de a nu impartasi, de a tine secrete lucruri din dorinta de a-i proteja pe cei din familie. Consideram ca daca nu le spunem lucrurile prin care noi am trecut, pe ei nu ii va afecta, lucru care nu este real. Secretele “sapa” in familie iar membrii familiei simt la nivel inconstient ca acolo este ceva si actioneaza in consecinta.
Marina Almășan : – Vă rog să mai notați, pentru continuarea dialogului, rugămintea mea de a “concretiza” și acest răspuns anterior, numind concret, în cazul dumneavoastră, “ ceea ce v-a produs suferința” , care vă sunt “secretele”, ce anume din trecutul dvs v-a amprentat viața, Prezentul? Pâna atunci vă voi întreba care vă sunt instrumentele folosite în terapie, pentru a “repara” ceea ce spuneți că a “stricat” în noi, adulții de astăzi, perioada ceaușistă în care am crescut și ne-am format?
Delia Dumitru : – In munca mea creez un spatiu de siguranta pentru cei cu care lucrez, unde 
pot fi asa cum sunt ei, fara a fi judecati, fara etichete, nu exista bun sau rau, exista si atat.
Procesul terapeutic poate fi asemanat cu o sita, in care clientul alege ce anume doreste sa pastreze, la ce renunta si cu ce isi imbogateste cunoasterea.
Orice din ceea ce ne inconjoara are atat plus cat si minus. Putem lua ca exemplu apa: sursa vitala (fara apa nu exista viata), dar in acelasi timp poate fi si foarte periculoasa (inundatiile, tsunami, care pot lua viata).
Marina Almășan : – Dupa acest proiect, ce altele vor urma? Care vă sunt planurile de viitor? Care sunt problemele societății de azi / ale românilor de azi, la rezolvarea cărora, ca psiholog, doriți să puneți umărul ?
Delia Dumitru : – Am in plan sa continui demersul inceput de a incuraja oamenii spre dialog, acceptare si cooperare.
Autocunoasterea si dezvoltarea persoanala stau la baza cresterii empatiei si intelegerii interpersonale.
Acestea sunt unele dintre obiectivele pe care le am in minte atunci cand investesc intr-un proiect.
Imi doresc sa continui aceasta munca si pe alte teme, cautand in acelasi timp variante cat mai accesibile populatiei.
De asemnea imi doresc sa pot sa ofer si in viitor suportul meu Asociatiilor de Pacienti in demersul lor de educatie si sustinere a pacientilor, familiilor si ingrijitorilor acestora.
Marina Almășan: – Va mulțumesc, vă doresc mult succes și aștept semnalul pentru a continua dialogul deschis, propus de dumneavoastră!
Comentează