Legea e de partea ta

Ultimele măsuri instituite pentru protejarea cetățenilor români – Covid -19 – Ep.8 : Ordonanța militară nr. 7

Sper să nu am dreptate să ajungem la Ordonanța militară nr. 50. Că nu mai este mult. Se pare că se apropie cu pași repezi Ordonanța militară nr. 8. Astfel că nu vreau să ratez prezenta Ordonanță 7, care a instituit carantina în al doilea oraș din țară: Țăndărei. Da, nu e de crezut dar Țăndărei este oraș, în Jud. Ialomița, unde sunt grave probleme provocate de persoane de etnie rromă. Poate, cu această ocazie, vor înțelege mulți că unde-i lege, nu-i tocmeală: Dura lex, sed lex! Astfel, avem după Suceava, al doilea oraș carantinat. Ce înseamnă acest lucru? Ca și în cazul Sucevei, nimeni nu mai are voie să intre sau să iasă în/din oraș. Există și excepții, evident, altfel orașul ar rămâne neaprovizionat și neadministrat. Excepțiile sunt:

  1. transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionării populației;
  2. persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor.

Nu se vând bilete de transport, nici cu trenul, nici cu autobuzele, decât pentru excepțiile arătate mai sus. Evident, pe lângă aceste restricții, se aplică și cele din celelalte ordonanțe. Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării Naționale, deci, poliția, jandarmeria și armata vor păzi intrările și ieșirile din orașele carantinate. Atenție, nu încercați să ieșiți prin diverse locuri, altele decât căile de acces public, cum ar fi pe câmpuri sau prin păduri sau cine știe ce alte locuri mai știți, pentru că militarii și jandarmii nu se joacă, este permisă ieșirea-intrarea în localitate numai pe drumurile publice europene, naționale, județene și comunale, nu altele. Veți fi prinși și o să vi se facă dosar penal, nu mai vorbim de o amendă imensă și puteți fi și arestați. Nu vă jucați! Că nu mai este de joacă de mult! Atenție la amenzi, după cum v-am anunțat sunt între 2000 și 20.000 de lei, adică între 20 de milioane vechi și 200 milioane vechi, pentru cei care încă mai folosesc o astfel de numărătoare și sunt destui.

Persoanele care se află în situații dezavantajate:persoanele fără susținători sau altă formă de ajutor și care nu se pot deplasa de la locuință/gospodărie, vor fi ajutate de Serviciile de Asistență și protecție socială. Dacă știți că există astfel de persoane sunați dvs la Primărie, la direcțiile de asistență socială și anunțați aceste cazuri și solicitați să intervină pentru a le cumpăra mâncare, medicamente etc, pentru a le acorda ajutor medical etc. SUNT OBLIGATE. Și noi, cei din jurul lor, putem să ajutăm. Este momentul ajutorării semenilor, este momentul bunătății și compasiunii. 

Poate nu vă interesează ce se întâmplă într-un oraș carantinat, însă, să știți că oricând orașul dvs va putea fi în aceeași situație și o să aveți nevoie de informații, ca să nu riscați amenzi, dosare penale, arestări. De aceea vă și traduc orodnanțele.

Tot în Ordonanța militară nr. 7 s-a dispus suspendarea zborurilor civile, deci pentru pasageri, cetățeni obișnuiți, către și din următoarele țări din/în România:Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Turcia și Iran, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile. Stați liniștiți, se va prelungi, după cum se observă.

Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatorii economici aerieni spre Franța și Germania și din aceste țări către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 8 aprilie 2020. 

Măsurile nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.

Se suspendă transportul rutier internațional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale și servicii ocazionale în trafic internațional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport spre Italia, Spania, Franța, Germania, Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos și Turcia și din aceste țări către România, pe toată perioada stării de urgență. Deci nu mai există transport cu autocarele de ex., în străinătate.

Sunt permise zborurile efectuate de toți operatorii aerieni prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state, cu avizul autorităților competente din țara de destinație. Adică, au dat voie persoanelor care lucrează preponderent în agricultură să plece inclusiv în aceste state unde există interdicție de zbor, având acte de angajare și avizul de circulație din aceste țări. Vă întrebați de ce? A apărut în presă faptul că Germania, Italia, Franța etc au solicitat României să permită muncitorilor sezonieri, mai ales agricultorilor, să revină la muncă, pentru că ei reprezintă 1/3 din muncitorii în aceste domenii din aceste țări. Sunt buni românii, nu? Acum consider că ar fi momentul să se încheie Acorduri între aceste țări și România, pentru că se încheie la acest moment, în care muncitorii români să fie apărați de Statul Român și să se impună statelor europene ca muncitorii noștri să fie plătiți cu aceleași salarii ca ale cetățenilor acestor țări, să nu se mai permită umilirea și folosirea lor ca sclavi și plata lor pe câțiva firfirici, să aibă condiții civilizate de muncă, cazare și alimentație adecvată. Acești oameni ar trebui să aibă asigurări de sănătate în aceste țări, să li se plătească taxele și impozitele și chiar ar trebui să aibă salarii mai mari decât media acelor țări, pentru că li se solicită să muncească în condiții de pandemie Covid -19, supuși riscului contaminării, să li se dea aport de vitamine, medicamente și control medical frecvent, echipament de protecție adecvat situației actuale, toate acestea plătite de angajatorii din aceste țări. La acest moment agricultura va fi cea mai scumpă muncă și va produce cele mai scumpe produse, având în vedere recesiunea economică mondială, iar muncitorii agricoli vor trebui plătiți regește față de tot ceea ce am menționat. Solicit Guvernului României și factorilor decidenți din România să ia act de cele menționate și să încheie Acorduri avantajoase pentru muncitorii români. Europa va fi salvată de românii noștri. Europa cere ajutorul românilor noștri, români pe care i-a umilit și jignit ori de câte ori a avut ocazia. Este un moment istoric, în care imaginea României este transformată pozitiv, iar factorii politici români decidenți au șansa istorică de a reabilita și transforma această imagine și a impune respect Europei pentru cetățenii noștri. Dacă nu veți face asta, dragi politicieni, vă veți descalifica în fața întregii națiuni și a întregii Europe. E o șansă care nu trebuie pierdută. Și este șansa clasei politice române de a-și reabilita imaginea în fața întregii națiuni.

În privința transportatorilor de marfă, se pare că cineva de sus citește ce scriu și mai citește și ce li se transmite de alții, fie prin presă, fie prin Memorii. Au revenit cu privire la situația șoferilor de pe autovehiculele de transport marfă cu capacitate maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, astfel că la intrarea în România, aceștia dacă nu prezintă simptome asociate COVID-19, completează o declarație pe propria răspundere, al cărei model este stabilit de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin care își asumă locația unde pot fi contactați în perioada dintre curse. Aceștia nu se supun măsurilor de izolare la domiciliu/carantinare, cu condiția asigurării de către angajator a materialelor individuale de protecție împotriva COVID-19. Deci, dragi angajatori, vi s-a dat șansa de a vă continua afacerile, pentru că sunteți singurii care mai puteți asigura transportul de materii pime, mâncare etc. Dar, va trebui să le asigurați șoferilor dvs mănuși, măști, dezinfectanți etc, tot ceea ce înseamnă materiale de protecție împotriva Covi-19. Cred că este un preț mic pentru salvarea vieților șoferilor dvs care se expun acestei infecții și care continuă să muncească și nu vă lasă să falimentați și ei să șomeze. Atenție la locația unde pot fi găsiți șoferii între curse, când intră în România, trebuie declarată la intrarea în țară. Discutăm despre cei care nu au simptome de Covid-19. Ceilalți intră automat în carantină și măsurile din Ordonanțele anterioare sunt valabile. Nu uitați de adeverința de salariat.

Aceste reguli se aplică în mod corespunzător și conducătorilor autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din România într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în România, ca stat de rezidență al conducătorului auto, indiferent dacă deplasarea se face la bordul autovehiculului de transport marfă sau prin mijloace individuale sau în cont propriu. Aceștia trebuie să prezinte, la intrarea în România, o adeverință de salariat, asumată de angajator și va trebui menționată neapărat locația unde pot fi contactați în perioada dintre curse.

Șoferii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care tranzitează România, nu vor fi obligați să completeze declarația epidemiologică, dacă respectă următoarele reguli: utilizează doar coridoare de tranzit și puncte de frontieră aferente acestora, fără să se abată de la ele ; în 48 de ore de la intrarea în România ies din țară, timp care cuprinde și perioada de odihnă ; staționarea se realizează în parcări exclusiv pe itinerariul coridoarelor de tranzit. Încălcarea acestor reguli duce la carantinarea șoferului pentru 14 zile pe cheltuiala sa, iar autovehiculul poate fi preluat de un reprezentant al deținătorului. Acești șoferi vor lipi pe parbriz un colant special pentru a semnala tranzitul care li se va înmâna deInspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier și să păstreze formularul de tranzit al cărui model este stabilit de Ministerul Transporturilor.

S-a mai instituit controlul silvic de către Jandarmerie, Armată și Poliție. Oare de ce nu s-a făcut acest lucru până acum ? Poate ne mai rămânea și nouă ceva pădure ! Chiar aș vrea să văd că se aplică această ordonanță cu privire la păduri. Poate arestăm și niscaiva oameni politici și de afaceri care ne-au distrus pădurile. Mira-m-aș !

Gândiți profund înainte de a acționa, mai ales acum!

RÂDEM, GLUMIM, DAR NU PĂRĂSIM INCINTA! S.O.S

Sursa foto : abcnews.go.com