banner marshal garden
Diverse Femei de 10

TVR de ieri și de azi. Episodul 15: “ “Iosif Sava cred că ar mai muri o dată, dacă ar ști că s-a pierdut retransmiterea Festivalului Enescu…” – interviu cu criticul de film Irina Margareta Nistor

Irina Margareta Nistor este, in primul rând, o VOCE. Cum este să te cunoască o țară întreagă, de îndată ce rostești un singur cuvânt?!? Irina Margareta Nistor sau, mai precis, vocea ei, avand acel timbru inconfundabil, a intrat în conștiința românilor într-o perioadă în care tot ce era “altfel”, atrăgea. Iar Irina, sub regimul comunist,  deși a lucrat pe atunci ca translator pentru TVR , a devenit cunoscută pentru dublarea în secret a peste 3000 de filme înregistrate pe casete video,  aduse din “decadentul Occident”. A le viziona, pe atunci, era ca un soi de “evadare” dintr-o temniță cruntă, iar Irina Margareta Nistor devenise un soi de călăuză prin acele interzise oaze de libertate. După Revoluția din decembrie 1989, lumea se aștepta ca Irina sa intre în anonimat : munca sa “în tranșee” nu mai avea mobil, filmele din Vest începuseră să pătrundă ușor și să se simtă confortabil pe piața romanească, la modul oficial, de această dată. Dar nu, strălucitul critic de film, dublat de un caracter de nota 10 și de o indiscutabilă charismă,  au păstrat-o pe Irina în atenția publicului său,  câștigat demult,  într-o manieră atât de specială. Irina este cât se poate de activă în domeniul care a consacrat-o. Nu există, practic, eveniment legat de cinematografie – festival internațional, premieră cinematografică, dezbatere televizată etc – fără ca numele Irinei Margareta Nistor să nu fie implicat, devenind o garanție a importanței acestora.

Nenumăratele sale contacte cu TVR, atât ca angajat, cât și ca și colaborator, fac din Irina, iată, un foarte interesant partener de dialog. Cu atât mai mult cu cât ceea ce se petrece astăzi în TVR este demn, zic unii,  de un adevărat scenariu horror…

Marina Almășan : – Ți-am citit fascinată o multime de interviuri despre cariera ta exemplară, despre începuturile ei complicate, dar și despre izbânzile ce au urmat. Te-ai gandit cumva să le aduni într-o carte? Ar fi, cu siguranță, un best-seller!

 

Irina Margareta Nistor : – Lumea are puțină răbdare de cărți. Eventual de citit cu glas tare in Gradina Botanică din Cluj,  in formidabilul proiect lizibil al lui Victor Miron! Poate doar una gata citită, dar cred că sunt suficiente interviurile. Mai ales cele video vorbite. Mama zicea ca eu sunt mai audio-vizuala;))

 

Marina Almășan : – Și totuși, insist, dacă ar apărea o astfel de carte – scrisă, “vorbită”, cum zici tu,care ar fi capitolele ei? Care ar fi personajele pozitive, dar cele negative?

 

Irina Margareta Nistor : – Păi, aș începe cu primele emisiuni TV, care m-au fascinat și despre care vorbesc adesea, respectiv „Daniela și Așchiuță” sau „Căpitanul Val Vârtej”. Mai apoi am fost înnebunită după poveștile cinematografice spuse cu farmec și enormă pasiune de D.I. Suchianu, dar și de cele două orfeline, cum le alinta Maestrul: Viorica Bucur și Doina Boeriu. Și neapărat „Vârstele peliculei” ale lui Tudor Caranfil, vinerea, când chiuleam de la școală ca să le prind și firește personajul care mi-a fost cel mai drag, vulcanicul Tudor Vornicu, la al cărui Sfârșit de săptămână (că nu l-au lăsat să-i zică Weekend ) mă uitam, sperând să pot cândva colabora la el, ceea ce mai târziu mi s-a întâmplat. Și fără a-l uita, firește, pe rafinatul și melomanul, prin excelență, Iosif Sava și Seratele sale muzicale. Cu ocazia asta am enumerat personajele pozitive. Pe cele negative întotdeauna le-am ignorat, așa fac, de obicei, cu ceea ce nu-mi convine și în nici un caz nu mi-am încărcat memoria și așa prea plină, cu nume antipatice. Ar fi însemnat să le dau prea multă atenție.

 

Marina Almășan : – Te invidiez pentru faptul că-ți reușește o astfel de “epurare” a minții! Și, revenind la posibila ta viitoare apariție editorială, ce ar trebui să înțelegem noi, din tot acel roman autobiografic?

 

Irina Margareta Nistor : – Din acest pseudo-roman? Că pasiunea fără margini e totul pe lumea asta , iar dacă vine la pachet cu zâmbete pe care le dăruiești și ți se întorc, cam asta ar fi rețeta unei fericiri realiste! Un jobby : Job+ Hobby!

 

Marina Almășan : – Ce drăguț termen! O să mi-l notez! Dar spune-mi, Irina, și-ar găsi loc în acest roman al vieții și Televiziunea Română?

 

Irina Margareta Nistor : –  Desigur. În mod bizar însă, Televiziunea de ieri era mai fascinantă, pe alocuri, decât cea de azi, dacă e nu băgam în seamă osanalele și telejurnalul. Fentatul cenzurii devenise un sport periculos, dar cu mari satisfacții. Mă emoționează, în continuare,  când trec pe lângă clădirea în care am fost și la Revoluție  (pe care o scriu cu majusculă ca pe Rege, și detest să fie socotită altceva! ). Cea de azi, din păcate, nu mai creează dependență. Nu mai aștepți cu nerăbdare lunea: foiletonul, sâmbăta: serialul polițist, miercurea: Telecinemateca, prezentată de cineva de talia și șarmul Ecaterinei Oproiu. Acum e un talmeș-balmeș, orele mereu se schimbă, când te aștepți mai puțin. dispare o emisiune sau apare câte una pentru scurtă vreme, (m-am entuziasmat când a fost importată Starea Nației de pe Digi, ca s-o pierdem pt Prima), dar fără să i se facă reclama necesară, cât să știi că există. De exemplu, concursul excelent, moderat cu har de Virgil Ianțu, am dat de el întâmplător, la reluarea din miez de noapte!

 

Marina Almășan : – Da…ai sesizat bine : promovarea emisiunilor  nu este capitolul nostru forte.. Aș mai insista puțin: cum apare, în amintirile tale, Televiziunea Română de atunci? Cum erau oamenii, care era atmosfera? Poți rememora niște amintiri concrete?

 

Irina Margareta Nistor : – Televiziunea Română de atunci, în mod din nou total paradoxal, avea niște profesioniști mult mai solidari, chiar dacă poate ne temeam, în fiecare clipă de posibilii turnători. Dar până la urmă nici măcar nu-i mai băgam în seamă!

Erau spectacolele de teatru TV, pentru care așteptai să vină mai repede ziua de marți, concertele simfonice, care se retransmiteau și mai cu seamă Revelioanele, care în afară de mesajul obligatoriu de la miezul nopții, al lui Nea Nicu, erau atât de așteptate și de talentat urzite, încât aproape că nu-ți mai doreai să ieși pe undeva în noaptea cu pricina, și te bucurai și de reluările de a doua zi. Cea mai bună dovadă că așa stăteau lucrurile este că și acum sunt scheciuri alb-negru, pe care aproape că le știm pe dinafară, o parte le găsim pe youtube, interpretate de monștri sacri, care reușeau, în ciuda impunerilor ideologice, să facă adevărate capodopere în filigran, cu șopârlițe, pe care si cei foarte tineri le gustă, fără să creadă ce dovadă de inteligență și curaj se ascunde în fiecare intonație în parte .

 

Marina Almășan : – A propos de curaj, care este cel mai curajos film, pe care l-ai tradus pentru TVR-ul anilor de tristă amintire? Ai povești legate de acesta?

Irina Margareta Nistor : – Pentru vremea aceea, destul de curajos era „Dallas”-ul, doar că Nea Nicu n-a înțeles nimic și a crezut că așa o să le demonstreze românilor ce cumpliți sunt bogătașii americani. Bulevardul Paulista, telenovela braziliană, care a dat numele unui cartier din Piatra Neamț și pe care a trebuit, spre final să-l scurtam masiv, comasând vreo 3 episoade, că era geloasă Coana Leana pe protagonista prea frumoasă ! În schimb de câte ori se mai schimba conducerea prin TVR, încercam să strecurăm „The Network”/„Rețeaua de televiziune” a lui Sidney Lumet și n-am reușit, oricât am fi ciopârțit din scenele de amor sau de revoltă. Cea mai mare izbândă rămâne „Sorrell și fiul”, unde în scena finală băiatul doctor își eutanasiază tatăl; după mai multe încercări am strecurat serialul, scoțând detaliul respectiv, mizând pe faptul că lumea știe probabil din roman, care era deznodământul. Ca să fie totul complet, atunci din Televiziune a

șters-o, în străinătate, un important ziarist economic, susținând că are copilul bolnav și toată lumea din redacții nu-i mai spunea decât Pamfil și fiul, o ironie care ne-ar fi putut costa scump.

 

Marina Almășan : – Ce amintiri picante! Iți multumesc pentru ele! Colaborarile tale cu TVR au fost numeroase și după Revoluție. S-a schimbat Televiziunea Română în timp?

Irina Margareta Nistor : – După Revoluție, întâi a fost o deschidere teribilă, s-au cumpărat filme mult mai noi, am recuperat titluri din anii ’60-’80, pe care nu le putusem difuza, ba chiar, în primele zile, s-au strecurat „Ferma animalelor”, „E.T.” sau „Un taxi mov”. Foarte curând, însă, au început serialele de duzină, filme franțuzești pe gratis de la CFI (Canal France International), scheciuri vulgare…În 1999, după Eclipsă, m-au eclipsat, m-au restructurat, ceea ce se cheamă, am devenit liber profesionistă, am mai avut prin 2004 FilmPuzzle, datorită Janei Gheorghiu, până mi s-a cerut să scriu texte citite de o tinerică…Culmea, acum, după 60 de ani, nu mai există “problema” care apăruse la 40 si ceva…

 

Marina Almășan : – Mda..din păcate cam așa se întâmplă lucrurile la TVR : dacă ai depășit o anumită vârstă, șefii nu te mai consideră valabil. Ce păcat! Ce pierdere – plecarea ta! …Hai să te provoc la niște comparații. Ești o persoana umblată prin lume și una care s-a uitat, cu sigurantă, la programele altor televiziuni publice. Cum stăm noi, in raport cu ei?

Irina Margareta Nistor : – Aproape că stăteam mai bine înainte de ’89, desigur nu spre finalul anilor ‘80. Existau de exemplu emisiunile „Învățarea limbilor străine”, Teleglobul, prin care reușeam să călătorim, Teleenciclopedia, care era un Discovery avant la lettre, cu texte citite de voci ultracelebre ca Florian Pitiș și Mariana Zaharescu…

Mă uit mult la televizor și în străinătate, cu precădere pe canalele publice. Sunt multe emisiuni culturale de cea mai bună calitate, emisiuni de dimineață cu tradiție de zeci de ani și reclame mult mai variate și mai des schimbate.

 

Marina Almășan : – Cu ochiul tău critic de… critic, care crezi că este hiba, la TVR-ul actual?

Irina Margareta Nistor : – Exact ce pomeneam, răspunzându-ți la prima întrebare. Că nu există un Tudor Vornicu, care să se zbată pentru filme și emisiuni de divertisment cu adevărat variate, ori un Iosif Sava, care cred că ar mai muri o dată, dacă ar ști că s-a pierdut retransmiterea Festivalului Enescu.

 

Marina Almășan : – Offf…răsucești cuțitul în rană! …Știu că, la fel ca și noi, iubești Televiziunea Română, care a fost, vreme îndelungată, parte a vieții tale. Poți da un sfat de “redresare”?

Irina Margareta Nistor : – Singura șansă ar fi un TVR Cultural, care lipsește de pe piață și de care ar fi mare nevoie, cu condiția să nu fie făcut superficial, ci cu interes, expertiză și profesionalism, cu un Cătalin Ștefănescu în frunte.

 

Marina Almășan : – Să-ți povesteasca mai întâi Cătălin cât de ușor îi este să facă emisiunea lui de acum!… Vorbește-ne un pic și despre tine, cea de astăzi. În ce proiecte ești implicată, ce provocări urmează,  ce planuri ai pentru viitor?

Irina Margareta Nistor : – Proiectele sunt foarte diverse. Sigur că cel mai mult țin la Festivalul de Psihanaliză și Film, Ecranul și Divanul, care inițial trebuia să fie o emisiune de televiziune și pe care între timp l-am importat de la Londra, și în 2019 se va desfășura la MȚR, între 12 și 15 decembrie, ediția a-8-a. E deja o tradiție, și abia am terminat una pilot, în paralel la Iași, care ne-a demonstrat încă odată ce public senzațional avem și care oricând ar putea deveni din spectator, telespectator, dacă am avea cu ce să-l ademenim. Mai nou sunt invitată la TedX-uri, ultimul, cel mai recent, de la Cluj, a fost în fața a 2200 de oameni, cărora am ales să le vorbesc despre poemul „If” al lui Kipling, tradus de seniorul Corneliu Coposu și „Cum ar fi fost dacă l-am fi ales pe el și revenirea Majestății Sale, încă din 1990”. Apoi sunt festivalurile de la Râșnov, unde voi pleca alături de Radu Rădescu și CelloFun cu „Femeia în Lună” a lui Fritz Lang, din 1929, la jumătate de secol de la aselenizare și mai apoi tot cu el și la ArtFestin, în Făgăraș, în august, și la Film4Fun la Sinaia, ideea Laurei Baron, la Timișoara cu Serile filmului românesc, de la Iași în Banat, în octombrie la Moinești cu comedii românești, dar și într-un periplu prin țară cu filmele de la Cannes, aduse de 10 ani încoace de Cristian Mungiu, în România, spectacole cu piesa de teatru „Colibri” cu Daniel Popa, unde sunt vocea lui interioară și „Big Brother” în variantă feminină… În noiembrie, la Londra, la British Library unde m-au invitat cu documentarul despre perioada când se vedeau filmele la video, semnat de Ilinca Călugăreanu și care a avut premiera la Sundance și continuă să fie pe HBO și Netflix, de aproape 5 ani… „Chuck Norris vs Comunism”. Am tradus și o carte despre „Cannes 1939. Festivalul care n-a mai avut loc” (pentru că a izbucnit războiul și prima ediție s-a mutat abia în 1946). Continui și proiectul cu „100 de orașe, 100 de filme, 100 de ani” la Odobești și Onești, după alte câteva zeci de locuri…Și am avut o întâlnire despre cinema cu tinerii de la Electric Castle, un Woodstock senzțional, cu răsfăț, la Taifasuri, unde mi-am retrait copilăria la un prânz, simțind că m-am întors în anii 70, cum ar fi fost dacă n-am fi avut ghinionul celor 50 de ani de comunism!…

 

Marina Almășan : – Wow, impresionant! Tocmai cred ca ai formulat definiția omului activ cu adevărat! Ca să te și “exploatez” puțin, pe profesie, la final, o să te rog să le recomanzi cititorilor noștri un film nou apărut și pe care n-ar trebui să-l rateze.

Irina Margareta  Nistor : – E foarte ușor să vă recomand un film. Mai bun decât orice alt antidepresiv. O comedie senzațională, ingenioasă, îi spune „Yesterday”, după titlul celebrei melodii a Beatles-ilor, pe care mai în glumă, mai în serios Danny Boyle încearcă să ne spună că i-am cam uitat și găsește un mod foarte original de a ne reîmprospăta memoria. Apare și Ed Sheeran, vedeta care abia a fost în concert, la București și în plus se vede că filmul e făcut de britanicul care ne-a luat mințile și cu „Vagabondul milionar”…

 

Marina Almășan : – Mulțumesc, Irina! A fost o încântare să stăm de vorbă!

 

Femei de 10 pe Facebook