Ea și El Ultimul romantic

Totuși, pentru ultima oară, cât primesc ca să-ți spun ce-au femeile în minte? (2)

Să ne înțelegem din start. Bine nu mi-a mers după primul articol! Nu m-am ales decât cu vreo câțiva lei, o droaie de animozități și ceva momente de abstinență voită. Dar asta îmi arată iar, ce să-i fac, că doamnele mele nu acceptă prea simplu criticile, mai ales cele constructive. Ce știu eu sigur despre ele este că sunt îmbrăcate în poezie. Cuvântul le hrănește orgoliul și-ar face orice pentru niscavaia vorbe frumoase. Nu lasă la o parte nici o ipoteză și construiesc castele de nisip pe care le dărâmă în permanență cu drobul de sare.

Cu femeile te-nțelegi de minune. În special cu cele de 10. Știu împărțirile și scot întotdeauna la iveală cea mai bună variantă a unui bărbat. Dar ce le definește cel mai bine este iubirea. Da, doamnele noastre iubesc mult. Orice. Sunt în stare să iubească și ce urăsc cel mai tare. Cu zâmbetul pe buze, declară dragoste veșnică, căci doar așa pot ieși învingătoare la capitolul sensibilitate. Se amorezează rapid de imagini și-ar lăsa oricând totul în urmă pentru o luptă cu viață. Războinice, plâng ușor, poate mult prea ușor și inutil, că doar emoțiile s-au născut din ele, nu? Personal, știu că episoadele acestea ascund în spatele lor dureri și lacrimi, frustrări și multă candoare neîmpărtășită, pentru că da, recunosc asta, unele doamne nu sunt prețuite pe măsură.
Cum sunt un ultim romantic, vă fac și-o mărturisire. N-am admirat niciodată generalizările. Le consider de prost gust, simboluri ale suficienței și căutări continue pentru frivoli. De aceea știu că, lăsând umorul la o parte, doamnele mele-s, după caz, mai bune și mai nebune. Au lumini și umbre și sunt mari căutătoare de fericire. O găsesc rar și greu și expediția asta la nesfârșit lasă urme adânci în fiecare. Se vor îngrijite, chiar și cele independente, pentru că oamenii în general, indiferent că-s femei sau bărbați, au nevoie de grijă, de atenție, de admirație.
Ce știu, deși nimic nu-i o certitudine în viață, este că lumea nu e împărțită, sau cel puțin n-ar trebui, între genuri. Tot ce suntem este pentru că vrem, pentru că măsluim, din propriile convingeri, fără aptitudini de femei sau bărbați. Cartea de vizită a oamenilor e caracterul, educația, bunul simț și libertatea, nicidecum orânduirile în categorii sau tradiții inepte!
Am primit întotdeauna doze în proporții inegale. Nu că eu n-aș fi altruist sau n-aș face dovadă de recunoștința-mi timidă, dar a naibii a fost treaba că ori am luat prea mult, ori am dat prea puțin, ori am rămas pe linia de plutire fără o finalizare efectivă. Acum povestea asta cu finalizările o știm cu toții – pe unii ne ține mai mult, pe alții mai puțin, după caz, coane. Și după bugetele fiecăruia. Și merge și la doamne. Întotdeuna m-a obsedat problema finalului. De orice natura. Am început o relație, mă gândeam la final, am început să scriu ceva, tot la final ajungeam. De altminteri, aceasta-i una dintre redutele de mare avangardă ale femeilor.
Dacă vrei să știi ce și cum gândește și vrea, uneltește și robotește, omoar-o c-un final pe măsură și sigur devii candidat pentru cel mai bun actor-păpușar în rol principal. Și nu te speria, nu tu o vei manevra pe ea, ci ea pe tine. C-așa-i în tenis! Săptămâna viitoare, vă scriu despre muzica doamnelor. Fascinant subiect, într-o lume dominată, fie că vrem, fie că nu, de domniile lor. Între timp vă aștept și pe Facebook – https://www.facebook.com/cucreionulpeunblog/?fref=ts
Parfumate nevoie mare, femeile sunt mistere, anotimpuri și continue enciclopedii. Sigur că nici cu noi, bărbații, nu mi-e rușine!

Sursa Foto: Kyle Thomson Fotografy

Publicitate