Frumusețe

Ce spune forma ochilor despre personalitatea ta?

Medicina chineză tradițională încearcă, folosind tehnici străvechi, să găsească informații despre cum influențează forma ochilor, personalitatea, sănătatea, chiar și relațiile cu partenerul.

Ochii nu sunt doar două bile colorate prin care se vede lumea, ci reflectă sufletul omului. Iată concluziile la care au ajuns cercetătorii chinezi:

Mărimea
Dacă ai ochii mari înseamnă că ești pasională, receptivă, deschisă și creativă. Sentimentele tale sunt foarte puternice. Preferi să treci prin viață luptându-te cu valurile decât să abordezi lucrurile într-o manieră logică. Ai încredere prea mare în oameni, așa că asigură-te înainte de a îți deschide inima total.

Dacă ai ochii mici, privești lumea logic, analitic. Crezi în concentrare, precizie, acuratețe și logică. Ai o inteligență crescută, iar oamenii vin la tine, tot timpul, pentru răspunsuri la întrebările complicate. Acorzi atenție, mai degrabă detaliilor decât imaginii de ansamblu. Deși poți fi percepută de ceilalți ca fiind rece și distantă, în realitate nu vrei să își facă griji pentru tine sau ești emoționată.

Forma

Dacă ochii tăi au forma alunei, cu siguranță ai un aer mistic și exotic. Manifești compasiune pentru ceilalți și ai capacitatea de a îți păstra calmul în  orice situație. Firea ta precaută te ține departe de distracțiile vieții, dar nu uita, câteodată să trăiești momentul și să nu te gândești prea mult la detalii. Ești atentă și ai o viziune echilibrată despre lume. Ești o persoană caldă, ceea ce îi face pe cei din jur dornici să te cunoască.

Ochii rotunzi exprimă creativitate și imaginație crescute. Evadezi deseori din realitate și te refugiezi în lumea creată în mintea ta. Te lași pradă emoțiilor cu ușurință și iei adesea decizii sub influența acestora. Ai o gândire idealistică, ceea ce îi face pe ceilalți să te vadă instabilă emoțional și ineficientă. Ai un șarm care îi atrage pe ceilalți, chiar dacă uneori pari lipsită de tact.

Distanța

Dacă ai ochii apropiați ești, cu siguranță, o persoană tradiționalistă, interesată de istorie și cultură. Ții foarte mult la normele morale și nu poți accepta cu ușurință când acestea sunt încălcate. Faci față cu greu schimbărilor care îți pot provoca stres și anxietate. Îți place disciplina, ai o extraordinară putere de concentrare, dar ești reticentă la nou.

Ochii aflați la distanță, unul de celălalt, exprimă exact contrariul: îți place să explorezi viața, cu tot ce îți oferă, nu te lași ancorată în trecut. Îți cunoști istoria dar nu te definește. Privești în perspectivă, ceea ce te face să descoperi teritorii necunoscute și să cunoști lumea mai mult decât ceilalți. Urăști rutina și lipsa de flexibilitate, umbli fără o țintă anume, doar de dragul aventurii. Ești spontană, inventivă și fără teamă.

Proeminenți sau profunzi

Ochii proeminenți înseamnă sensibilitate mare, fire prietenoasă dar grijulie. Dacă ești posesoarea unei astfel de perechi de ochi, înseamnă că preferi compania unui cerc restrâns de prieteni și a familiei. Firea ta caldă te ajută să păstrezi, cu ușurință, relații apropiate. Ai înclinații pesimiste, deși cei mai mulți te văd abordabilă și săritoare.

Dacă ai ochii profunzi, înseamnă că ești o persoană interiorizată. Ești misterioasă, stai mult pe gânduri, îți place să observi mediul înconjurător și de obicei, preferi să trăiești în lumea ta. Fire romantică, analitică, ceea ce îți permite să îi cunoști pe ceilalți la un nivel foarte profund.

Înclinare

ochiOchii de pisică (înclinați în sus) înseamnă ambiție mare. Nu permiți nimănui să te oprească din indeplinirea scopurilor. Ești o persoană deschisă la minte, iar cei din jur te consideră interesantă, distractivă și spirituală. Cauți oportunități oriunde te duci și îți place să mergi mai departe în viață, indiferent de obstacole. Alții s-ar putea să te considere egoistă dar tu nu faci decât ceea ce este cel mai bine pentru tine. Optimismul îți permite să îți atingi obiectivele și nu renunți niciodată fără să lupți.

O înclinare în jos a ochilor exprimă exact contrariul. Ești o persoană dependentă, îți place să stai aproape de cei pe care îi iubești și te bazezi pe ei în multe privințe. Ești timidă iar oamenii sunt tentați să profite de pe urma ta. Ești pesimistă, ceea ce îi împiedică, uneori, pe ceilalți să se distreze în compania ta. Cu toate acestea îți pasă de ceilalți și legi prietenii pe termen lung.

Sursa: www.powerofpositivity.com
Credit foto: tozalimagazine.blogspot.ro

Publicitate