banner marshal garden
Ea și El Prietena mea, Narcisa

Tivul desprins al inimii mele

Stimată doamnă Narcisa Suciu!
Sunt mama unei tinere de 20 de ani și știind că aveți o fiică adolescentă ( greșesc?) profit de această rubrică pe care ați inaugurat-o în site-ul doamnei Almășan, pentru a vă cere o părere. Sunt o mamă severă, dar care își iubește foarte mult copilul și vrea să-l ferească de greșelile pe care ea însăși le-a făcut. Lucrul acesta naște deseori tensiuni de neimaginat între mine și fiica mea, care încă mai locuiește cu noi, fiind studentă. Tată el nu este cel natural, și ca atare nu este foarte implicat în toate frământările mele. Mai nou, fiica mea s-a hotărât să renunțe la facultate ( Drept) și să-și urmeze o pasiune pe care o are de mică : dansul. Niște prietene despre care nu vreau să comentez, au convins-o să le urmeze la Paris, unde au făcut rost de un contract recunosc, foarte avantajos, la un club de noapte. Un fel de „Moulin Rouge”. Eu mi-am crescut fiica cu foarte mare dificultate, multă vreme am fost o mamă singură și marea mea implinire a fost intrarea ei la o facultate serioasă, care i-ar fi oferit un viitor sigur. Vă dați seama ce dramă trăiesc acum, când Angela vrea să dea cu piciorul celor doi ani de studii și să o ia pe o cale care mie mi se pare a pierzaniei. Ce mă sfătuiți să fac, stimată doamnă Narcisa? Sunt, pur și simplu, disperată.
Vă multumesc. Cu speranță,
Magdalena Boiangiu, Cluj

Dragă Magdalena,

Iți propun să renunțăm la pronumele de politețe, dacă nu te superi. Suntem între prietene! 🙂
Ai dreptate, sunt mama unei fete care va împlini în curând 18 ani. Vârsta majoratului… Iți mai aduci aminte cum era? Câte planuri ne făceam? Cât de ușor părea totul? Sigur că nu s-a întâmplat totul așa cum ne-am propus, însă tot ce-am întâlnit în drumul nostru, tot ce am trait, ne-a ajutat să devenim ceea ce suntem azi. Dacă am sta față în față, la o cafea, te-aș întreba dacă-ți mai aduci aminte cum erai la douazeci de ani…
Spui că ți-ai dorit pentru fiica ta să intre la o facultate serioasă, care să-i ofere un viitor sigur. Dar ce mai e sigur în zilele noastre? 🙂 Cred că singurul lucru care ne asigură succesul e curajul nostru personal, curajul de a visa și de-a ne urma visele cu determinare și tenacitate, chiar dacă, câteodată, ele nu corespund cu visele celor mai dragi oameni de lângă noi. Uneori, în cele mai fericite situații, avem familia alături să ne susțină. Alteori, ne ascultăm vocea inimii fără susținerea lor și e un pic mai greu.
Cea mai mare realizare a noastră, ca părinți, aș zice eu, este să ne vedem copilul fericit, chiar dacă nu va merge pe drumul desenat de noi, iar cea mai mare încercare a unui părinte aș zice că e aceea de a-și susține copilul necondiționat, de a avea încredere în talentul, pasiunea și detreminarea sa și până la urmă, în ceea ce destinul i-a pus de-o parte.
Am observat de-a lungul timpului că cei care au fost susținuți de familie să-și urmeze pasiunea și talentul, au ajuns să-și răsplătească înzecit părinții. Pe de altă parte, am văzut copii care și-au urmat pasiunea în pofida greutăților sau opozițiilor și au ajuns în cele din urmă să-și bucure părinții cu succesele lor.
Aș zice că, încercând să ne ținem copiii departe de greșelile pe care și noi le-am făcut, îi tinem, de fapt, departe de experiența, de lecții importante ale vieții pe care altfel nu le-ar putea asimila.
E o vorbă care spune că nicio floare nu crește pe cărările prea bătătorite 🙂 Uneori, a urma un drum anevoios e singura cale de-a ne împlini menirea.
Iți doresc ca fiica ta să-ți aducă bucurii indiferent de drumul pe care-l va alege în viața și sper ca ea să aibă în tine cel mai mare susținător pe care și-l poate dori un artist.

Bună, Narcisa!
Nu știu cât de tare ești tu la sfaturi, dar hai să te încerc și eu : am doi tipi care se țin după mine. Unul e însurat, dar îmi face o curte nebună, altul e mai papagal, ma iubeste de moare, e singur si fara obligatii, dar eu ma simt atrasa de primul! Asa suntem noi, femeile, ne atrag pericolele!
Primul zice ca divorțează pentru mine ( iar nevastă-sa, care a aflat de noi și e o scorpie, s-a jurat că nu se lasă până nu mă distruge!) , dar eu nu sunt încă hotarâtă să mă mărit, mi-e tare bine singură. Al doilea e afacerist, are bani, nu e căsatorit, doar că arată ca dracu’ și stă toata ziua la firmă, nu reușesc să mă văd cu el decât seara, când oricum e rupt de oboseală. Până și cu celălalt, însuratul , mă văd mai des, chiar dacă nevastă-sa e cu ochii pe el ca pe butelie. Ce ar trebui să fac, pe care să-l aleg? Ce să aleg : dragostea sau siguranța?
Multumesc, Narcisa Suciu, să știi că întotdeauna mi-a plăcut de tine! Tu, pe acolo, prin Finlanda, mai apuci să cânți?
Cu drag,
Bianca, 26 ani

Draga mea Bianca!

Parcă-mi spui povestea ¨Mociriței¨, un cântec care mi-e foarte drag 🙂

Din experiență-ți spun că bărbații căsătoriți promit multe, însă majoritatea eșuează lamentabil la proba practica. Poate că tipul tău nu face parte din majoritate 🙂 și poate ar trebui să-i dai timp și spațiu să-ți demonstreze asta. Lasă-l să-și rezolve problemele singur, dacă le are, fără să fii tu prezentă și motivul care să-l împingă de la spate, și abia apoi să-l consideri un posibil partener.
De al doilea tip nici n-am motive să vorbesc: spui că arată ca dracu’ , e clar că n-ai pentru el niciun fel de afecțiune.
Dar pe urmă tu spui că ți-e bine singură 🙂
Sfatul meu, pentru oricine și întotdeauna, ar fi să aleagă dragostea, dar, din ce-mi scri tu, eu cred că tu nu-l iubești pe niciunul din cei doi pretendenți 🙂 , așa că, aș zice să alegi dragostea, atunci când va veni.
Până atunci bucură-te de independența ta și investește în tine timpul și energia pe care le risipești cu oameni care, de fapt, nu te interesează cu adevărat.
Când vei iubi cu adevărat, nu vei mai avea nicio dilema, inima te va duce acolo unde trebuie. 🙂

Cu drag, și Magdei, și Biancăi și celor ce le vor urma,

Narcisa

3 comentarii

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Buna, Narcisa! Fostul meu sot e un ticalos, de 4 ani ma lupt pin Trbunale sa obtin o biata pensie alimentara de 300 lei si totusi cea mica ( 8 aani) il iubeste pe ” tati” si to intreaba de el! Iar el nici macar nu vine s-o vada odata pe luna.. Cum sa i-l scot din cap?

  • Draga Narcisa, povestea mea e simplă, dar pentru mine e foarte complicata, pentru ca personajul principal sunt eu. Si, fiind in interiorul povestii, mi-e foarte greu sa fiu lucida, sa aleg solutia de rezolvare a situatiei in care ma aflu!
    Am o relație cu o persoana clar nepotrivită. Imi dau seama perfect de acest lucru, dar nu mă pot rupe, pentru ca persoana respectivă a devenit un soi de drog pentru mine : daca n- o zi, simt că intru in sevraj, că nu-mi mai găsesc locul, oxigenul.
    Am 37 de ani și deja două divorțuri la activ. E clar că nu prea mă pricep la capitolul ăsta, al sentimentelor! :))
    Ultimul divorț s-a pronunțat acum 4 ani, si de atunci am tot avut legături pasagere, pe care mi-a fost teamă să le duc mai departe. Teamă, fireste, de un nou esec.
    Acum doua luni , la compania unde lucrez a fost numit un nou șef. E cetătean strain, dintr-un evoluat stat european. Nu dau mai multe date, pt ca nu vreau sa se prinda cineva. Omul are 50 de ani, are o familie acolo, acasa la el, dar am fost atât de atrași, de la început, unul de celălalt, incât acest lucru a fost pur și simplu trecut cu vederea! In doua luni am trait lânga el de o mie de ori mai intens decât in toti ceilalti 12 ani de căsnicii, laolalta. Suntem atât de indragostiti unul de celălalt, incit deja nu mai concepem viata unul fără altul : semanam in modul de a gândi, ne completam reciproc, ridem la aceleasi glume, ne plac aceleasi mincaruri, plingem la aceleasi filme. Zilele trecute l-am prezentat alor mei, care „l-au adoptat” imediat. Fireste, le-am ascuns detaliul legat de căsnicia lui…
    Gluma s-a ingrosat, deci, insa astazi ….astăzi s-a rupt filmul : mi-a spus ca a aflat ca sotia lui este grav bolnava si ca n-o poate lasa singura in astfel de momente ( au doi copii impreuna) și ca a cerut la Companie sa fie rechemat in țară. Iar legat de mine…timpul le va rezolva pe toate : dacă va fi să fim impreună, vom fi…
    Sunt disperată, dragă Narcisa, nu stiu ce să fac. O voce lăuntrica imi spune că aici s-a sfârșit totul, ca nu mai are rost sa astept. O altă voce mă trage de mâneca si-mi sopteste : ” Te iubeste, ai răbdare, va fi al tău!…” Pe care din ele s-o ascult?
    Mulțumesc, Narcisa!
    Alina

  • Draga Narcisa, mi-ai atras atentia de mult cand erai o pustoaica cu un nimb auriu si o voce de maramureseanca puternica. Stilul tau muzical s-a pliat perfect pe gusturile mele dar si felul tau de a fi pe firea mea directa si dintr-o bucata. Ti-am simtit lipsa de pe micul meu ecran o buna perioada si atunci am pornit sa te caut in mediul on-line. Si te-am gasit… departe… si lipsa ta a capatat o explicatie nu prea convenabila pentru mine cea egoista. Ma bucur pentru tine din toata inima mea de admiratoare si visatoare la nordul salbatic si rece si inca o data in plus ma intristez pentru mine ca am ramas aici unde nu-mi place, si fara tine… De ani de zile, cam de cand am eu internet si mi-am putut deschide orizontul geografic, politic, social si cultural, m-am indragostit de Scandinavia si in general de Nord. Am trecut prim mai multe faze ale pasiunii mele si am ajuns sa ma resemnez ca nu voi avea niciodata parte de frumusetile naturii si vietii acolo dar ma plimb cu Google earth pe unde vreau, inclusiv pe strazile orasului tau, cautand crampeie din viata ta acolo. Imi imaginez ca esti fericita, iubita si respectata asa cum meriti, ai un copil destept si echilibrat asa cum ar trebui sa aiba o mama ca tine.
    Cred ca m-am intins prea mult si nu am spus nimic, de fapt nu stiu ce am vrut, sa-mi exprim doar admiratia sau sa ma plang de fetele mele? Raman la prima parte si vedem daca trec si la a doua cu o alta ocazie.
    Iti doresc o viata minunata si sa fii cat mai prezenta in viata noastra!
    Dana

Femei de 10 pe Facebook