În teatru există o vorbă celebră: actorul trebuie să treacă rampa. Oricât de talentat ar fi dacă nu are lipici la public, rămâne într-un con de umbră. Ei nici nu i-a fost greu să învețe lecția fiindcă prin naturalețea și spontaneitatea sa a știut să rupă bariera dintre scenă și spectatori. Oricât de mult ai vrea, nu ai cum să nu iubești această bombă de energie și căldură sufletească. Tania Popa, una dintre artistele care prin simpla prezență îți înseninează ziua. Născută și crescută în Republica Moldova, pașii au adus-o în România. Pașii sau… destinul care avea să-i pregătească o carieră de vis în țara noastră. Studentă fiind la Facultatea de Teatru din țara natală, a venit la București în 
urma unui schimb de experiență și nu a mai plecat. Deși pe scenă a dat viață multor personaje, cea mai aprigă pasiune a Taniei a fost și a rămas designul vestimentar. Așa că și-a deschis un atelier unde își creează ținutele. Și pentru că este o artistă complexă, muzica face parte din viața ei. Poate cânta orice gen, însă muzica rusească este cea mai dragă sufletului ei. Cu o voce caldă și un timbru special, te captează de la prima audiție. Așa cum ne-a cucerit și atunci când a acceptat provocările pregătite de ruleta celebrului concurs de transformări. Odată cu trecerea timpului, fizionomia unui om se schimbă, însă nu și în cazul Taniei care pe zi ce trece parcă întinerește. Între ea și o adolescentă, nu există diferență. Chiar dacă te bucuri de succes pe plan profesional, nu te simți împlinit fără familie. Acesta este și cazul artistei care, după o zi obositoare, abia așteaptă să ajungă acasă, acolo unde o așteaptă un soț care o respectă și o iubește și doi copii adorabili. De fiecare dată când vorbește despre ei, dragostea și fericirea i se revarsă pe chip. Întotdeauna zglobie, dezinvoltă și pozitivă, Tania Popa nu este doar o artistă de mare valoare, ci și o femeie de 10.
Alina Anghel: Adevărata pasiune a dumneavoastră, știu că este designul vestimentar și nu teatrul, așa cum poate mulți cred. Totuși, vă propun să vorbim puțin despre teatru fiindcă sunteți actriță de profesie. Ați intrat la Facultatea de Teatru din Republica Moldova, dar apoi ați venit în România la UNATC. De ce?
Tania Popa: Waw! Deja îmi place de tine pentru că eu tot timpul spun lucrul ăsta că de fapt pasiunea mea cea mai mare și ce mi-am dorit dintotdeauna să fac cu adevărat ca meserie este designul vestimentar. Dar, nimeni nu mă bagă în seamă. Toți spun: „Nu, tu ești actriță!”. A fost o nebunie. Nu am vrut să vin în România. Am fost luată pentru primul schimb de studenți româno-basarabeni, în 90. Efectiv, am nimerit în acel grup.
A.A.: Maestrul Florin Zamfirescu a fost cel care v-a adus…
T.P.: Florin Zamfirescu a zis că fără mine nu se întoarce în România. (râde) Nu știu. M-a plăcut. A văzut el ceva, acolo, deosebit. Și așa am ajuns. Sinceră să fiu nu m-am gândit să plec în străinătate să studiez.
A.A.: Și de ce ați ales teatrul?
T.P.: Pentru că în momentul acela mi s-a părut că trebuie să învăț cel 
mai puțin pentru examen. (râde) În acele vremuri, noi aveam un sistem. Nu exista liceul. Erau 10 clase obligatorii. Dacă terminai 10 clase cu medalie de aur sau argint, adică cu 5 pe linie, nota maximă cum era la noi sau cu un singur 4, atunci puteai să dai doar examenul de profesie și dacă luai notă mare nu mai dădeai niciun examen. Eu am terminat cu medalie și pentru examen mi s-a părut foarte simplu să învăț câteva poezii și o povestire. Asta era în capul meu că mai multe n-ar trebui și asta a fost. Într-adevăr am luat notă mare și nu am mai dat niciun alt examen. Și am intrat foarte ușor.
A.A.: Sunteți printre puțini actori, indiferent de sex, care aveți mereu cu zâmbetul pe buze, debordați de optimism și energie. Cum reușiți să fiți mereu atât de pozitivă?
T.P.: E o boală.( râde). E un defect de care nu pot să scap. Sincer, habar nu am. Cred că ține de felul meu de-a fi. Atât de mult îmi plac oamenii și îmi place viața… Și eu sunt tristă și îmi place singurătatea, ploaia, timpul urât, tristețea, muzica tristă. Este un paradox, dar de multe ori nu-mi dau seama. Aveam colegi care mă întrebau, până să mă cunoască mai bine, de ce râzi? Mă bucur. Dacă nu mă doare nimic și n-am nicio problemă gravă în familie, de ce să nu râd? Și dacă ar exista o problemă, mai ușor treci dacă ești optimist și pozitiv. De fapt, cred în chestia asta. Dacă faci bine sau ești pozitiv, exact asta ți se întoarce înapoi.
A.A.: Așa cum am spus la început, pasiunea dumneavoastră este designul vestimentar. V-ați dori să deschideți un magazin?
T.P.: Eu am un atelier în care nu intră nimeni. Doar eu și atât. Dar, 
fără atelier, soțul meu știe, nu s-ar înțelege nimeni cu mine. Aș face urât de tot. Acolo îmi fac toate ținutele de gală cu care apar și lucrez foarte multe comenzi pentru că fără asta nu pot. Ca să fac un atelier mare cu angajați, ar trebui categoric, să mă las de actorie.
A:A:: Dar, dacă vi s-ar propune vreodată să renunțați la actorie și să faceți design vestimentar, dar la modul serios?
T.P.: Categoric, aș face design. În actorie, am văzut cum e. Am făcut tot ce se putea face: am jucat tot ce am vrut, am filmat, m-am distrat, dar ăla e oful care mă ține așa încontinu.
A.A.: Ați spus că în actorie ați făcut tot ce ați vrut, ce v-ați dorit, dar totuși nu există vreun rol pe care vi l-ați dorit să-l interpretați și nu ați avut ocazia până acum?
T.P.: N-am avut niciodată un rol preferat. Adică, chiar n-am zis: „Ah! Ce mi-ar plăcea să joc Julieta sau altceva. Nu, niciodată. În schimb, de câțiva ani, cred că sunt foarte relaxată în meseria asta. Nu doresc să demonstrez nimănui nimic și să fac cu tot dinadinsul ceva, să fiu undeva sus. Îmi aleg rolurile. Înainte făceam tot. Tot ce mi se propunea. Acum, nu. Chiar îmi permit să aleg, să fac exact ce vreau, ce-mi place și îmi doresc ca rolurile să fie foarte diferite și să nu semene cu mine, dacă se poate. (râde)
A.A. : O altă pasiune a dumneavoastră este și muzica. Ați participat la celebrul show de transformări Te cunosc de undeva, unde ați dat viață diferitor personaje. Cum a fost acea experiență?
T.P. : Nu sunt mulțumită deloc de mine și tind să cred că într-adevăr ce
mi se potrivește și îmi iese cel mai bine este muzica rusească. Chiar nu știu de ce. Poate pentru că lumea nu înțelege ce cânt sau unii știu foarte bine și cântă alături de mine, cei care sunt la fel ca mine. Nu știu, poate că sângele meu slav mă chinuie și nu-mi dă pace. Tot timpul sunt mulțumită de mine, dar la Te cunosc de Undeva cred că aș fi putut să fac mult, mult mai multe.
A.A.: Dar, în primul rând ați făcut show. Și membrii juriului spun, deseori, că indiferent de experiența pe care o au, concurențiilor le este totuși teamă să se arunce în pielea personajului.
T.P.: Este un timp foarte scurt să te pregătești. Este foarte obositor. Sunt zile lungi de filmări. Dacă ai și un alt serviciu, familie, copii și alte treburi, nu ai când, cum, să te pregătești. Dar este o experiență într-adevăr fantastică. Fantastică este experiența și mi-a plăcut foarte tare, dar continui să cânt rusește pentru că asta îmi place și acolo mă simt atât de fericită. Deja e un defect. După fiecare concert de muzică rusească, eu îi mulțumesc publicului că m-a ascultat. Mie chiar îmi face plăcere să cânt.
A.A.: Dar, dacă ar fi să alegeți doi cântăreți din țara noastră cu care ați vrea să faceți duet, cine ar fi și de ce?
T.P.: Este foarte complicat, dar pot să spun a cărui voce îmi trezește 
fiori. Adică mi se pare o voce absolut incredibilă și greu de găsit în țara asta. Lumea nu cred că l-a ascultat atât de mult și atât de bine pe Temișan. Are niște bași cum la noi în țară nu există. Îmi place foarte tare și Bodo de la Proconsul. Îmi plac vocile voalate, un pic răgușite. Mi se par foarte senzuale și foarte speciale. Nu mă omor după perfecțiune.
A.A.: Site-ul nostru se numește femeide10.ro. Ce calități ar trebui să aibă, din punctul dumneavoastră de vedere, o femeie ca să fie de 10?
T.P.: Există o vorbă foarte bună și eu sincer îmi doresc să mă mențin la nivelul ăla: să fie bucătăreasă în bucătărie, amantă desăvârșită în pat și doamnă în societate. Cred că o femeie chiar trebuie să se priceapă la toate. Mie așa mi se pare. Bine, prost, dar trebuie să se desccurce. O femeie care nu știe să coase, să facă o ciorbă, să-și adore copilul și să-și respecte soțul pentru că e adevărat te combini cu el din mare dragoste, dar cu anii, dacă nu rămâne respectul și prietenia, la revedere. Cam astea, cred că ar trebui să fie lucrurile de care să se apropie o femeie de nota zece.
A.A.: Apropo de soț… Soțul dumneavoastră, cum v-a cucerit?
T.P.: Nu știu… Nu îmi aduc aminte cum m-a cucerit. Eram beznă amândoi. (râde) La noi este o nebunie care confirmă regula că nu există nicio regulă și nu există niciun model de-ați cunoaște soțul și de-al alege. Foarte pe scurt, noi ne-am cunoscut într-un club de basarabeni unde cocktail-urile pentru femei erau gratis. Atunci, eu și prietenele mele eram foarte vesele ca să nu zic altfel și în ceața aia din ochii mei s-a apropiat un domn de mine. Am crezut că e arab, așa părea. Era foarte frumos și foarte tânăr. M-a invitat la dans. După aia se rupe filmul în capul meu, dar a doua zi m-a sunat. Eu mă rugam să nu-i fi dat telefonul fiindcă îmi era rușine de cum m-am purtat și a trecut exact o săptămână după care mi-a zis: „Luni ne vedem la Starea Civilă, ne căsătorim în secret.” Și asta am făcut fără să am nicio ezitare, necunoscându-l, practic, deloc. M-am căsătorit cu el. Se fac în 
primăvară nouă ani de zile și suntem o familie foarte fericită, unită. Am descoperit pe parcurs că îmi seamănă foarte mult în pasiuni, în felul de-a gândi. Ne facem planuri, suntem ca două babe bârfitoare, adică vorbim foarte mult și e un echilibru în familie. El este omul serios cu picioarele pe pământ, eu sunt artista veselă și jucăușă.
A.A.: Acesta este și secretul unei căsătorii de durată.
T.P.: Categoric și încă odată repet să fie respect și prietenie. Arată-i soțului că e important pentru tine și că-l iubești și atunci totul va fi bine.
A.A.: Acum, la final, vă rog să le transmiteți un mesaj cititoarelor site-ului nostru femeide10.ro
T.P.: Doamnelor trăiți-vă viața așa cum vă duce capul. Nu vă țineți după reguli și după nimic altceva pentru că fiecare om este unic și fiecare are regulile lui, iar viața este atât de scurtă că este păcat să ne supărăm și să trăim în ranchiună și suferință. Bucurați-vă, bucurați-vă, pentru că se termină totul.
Comentează