Saream gardul Gradinii de Vara si vedeam filmul ” Satra ” alaturi de personajele de pe ecran , care ma asaltau din toate partile cu cantece , rasete, lacrimi , camasi inflorate , rochii cate zece suprapuse.
Le-am devenit medic mai tarziu , in acelasi cartier , pana dincolo de bariera.
Erau frumosi si eterni , dezinvolti si tineri.
De la ei am invatat sa traiesc si ei mi-au spus ca altul ca mine nu e , ca sunt un Zobar care va muri nu de glont , ci de pumnalul iubitei.
Am facut dragoste cu Rada , sub frunzele verzi ale merisorului salbatic , am cules impreuna , cu buzele , agrise de pe aceeasi tulpina , caii nostri , murg negru si iapa in spuma de lapte , au pascut Iarba – Lunii , cu care ea , Svetlana , m-a tamaduit noapte de noapte.
Emil Lotreanu i-a dat doar rolul ce i se potrivea , compozitorul Eugen Doga , de pe strazile pietruite ale burgului si din stepa Galitiei , i-a oferit cantecul.
Ea a stors strugurii mustosi ca sanii , a facut din ei licoare de descantec , a manat trasura departe de conac , a ales drumul fara sfarsit si iubirea fara inceput.
Rada a jucat rolul Svetlanei , fiindca invers nu se putea.
Daca acest film nu a luat ” Oscarul ” e datotita numarului prea mare de actori ce nu ar fi avut loc in sala de festivitati cu tot cu instrumentele si harnasament.
Ei reprezinta o lume in declin pe care o lasam sa piara sub ochii nostri in loc sa ne raliem ei , sa dansam aruncandu-ne vesmintele ca Zorba si Zobar , declinati din aceeasi radacina semantica , ii privim din balcoane.
Nu m-am mai intors in orasul in care am cunoscut-o pe Rada.
Ea insasi a parasit acele strazi pe care canta desculta.
Dar Ciudra , inteleptul ce aplecat din satra avea dreptate :
” Nu e bautura mai dulce decat libertatea.
Trezeste-te in zori fiindca nu stii cand iti va apune viata ! ”
Maxim Gorki , care a gandit acest indemn , a trait printre ei.
Eu doar mi-am dorit.
Comentează