Cum vine asta? mă veți întreba. Când am citit Anul 1984 – și era chiar în anul 1984, în plin totalitarism comunist – am fost îngrozită, bine-nțeles, de perspectiva că nu mai e mult până vom trăi exact ca-n roman. Adică supravegheați de o superconștiință – Big Brother – care ne urmărește fiecare mișcare, fiecare intenție, fiecare gând. Oricum, departe nu eram, securitatea deja era cu ochii pe noi. Lucrând în comerțul exterior, eram și mai expusă supravegherii securității. Securistul nostru, Dănuț – ce nume drăguț pentru un securist – lucrase o vreme sub acoperire, dar pe la sfârșitul anilor 80 ieșise la suprafață ca păduchele pe frunte. Venea din când în când, ne lua pe fiecare în parte, ne chema într-o încăpere goală și ne teroriza periodic. 
Îmi amintesc cum o dată Dănuț m-a întrebat consternat cum de n-am făcut cerere să devin membru de partid. Probabil eram singura care n-o făcusem. Colegii mei intraseră, rând pe rând. Îi înțeleg. Nu erai membru de partid, nu puteai avansa în funcție, nu pupai o ieșire în străinătate. Ei, cum să-i explic eu lui Dănuț că mă rugam fierbinte lui Dumnezeu în care nici măcar nu credeam să nu-mi dea o pedeapsă așa de mare?! Eu vedeam această societate descrisă de Orwell ca pe o lume în care fiecare dintre noi aveam un Dănuț personal, care ne urmărea 24 de ore din 24 și raporta fiecare mișcare. Vă dați seama, ce efort pentru societate, să angajeze câte un securist pe cap de om? Și câte un securist pentru fiecare securist, că și ei trebuia să fie urmăriți. Ei bine, nici nu gândeam atunci cât de diabolică va fi rezolvarea. Pentru că între timp s-a inventat internetul, Facebook-ul și alte rețele de socializare. Așa că am luat povara de a ne urmări de pe umerii societății. Acum ne urmărim singuri. Ne mai facem câte-un selfie, îl postăm pe Instagram, mai dăm din casă într-o postare pe Facebook, ne mai tăguiesc prietenii… Cei interesați de soarta noastră n-au decât să ne caute pe internet. Să aveți parte de manipulare ușoară!
În roman, pentru un mai bun control al minții (celorlalți) până și limba este modificată, engleza (căci pe teritoriul Londrei este plasată acțiunea) fiind înlocuită cu Nouvorba. Da, Nouvorba. Vă gândiți la ce mă gândesc și eu? Vocabularul rețelelor de socializare nu e cumva un fel de Nouvorba? WTF, HBD, BRB, CF, LOL. Ce credeți că sunt astea? Avem oare acces la concepte în lipsa unor cuvinte care să le definească? Poziția lui Orwell este evidentă: nu poți gândi în lipsa cuvintelor corespunzătoare: „Nu vezi frumusețea desființării cuvintelor? Tu nu știai că Nouvorba este singura limbă din lume al cărei vocabular scade în fiecare an?! […] Nu înțelegi că singurul scop al Nouvorbei este de a limita aria de gândire?! Până la sfârșit, o să facem crimăgânditul literalmente imposibil, pentru că n-or să mai existe cuvinte în care să-l exprimi. Fiecare concept care ar putea fi necesar vreodată orișicui va fi exprimat printr-un singur cuvânt, cu sens strict definit și cu toate celelalte sensuri secundare șterse și uitate. […] Cum crezi tu c-ai mai putea avea o lozincă ‘Libertatea este sclavie’, când însuși conceptul de libertate va fi abolit?” (G. Orwell, O mie nouă sute optzeci și patru, pp. 74, 75).
OMG!
Comentează