Izolarea a mobilizat în artiștii noștri – în cei adevărați! – energii nebănuite! Imposibilitatea de a se afla fața-n față cu fanii lor, ei nu s-au pus pe tânjeală ci, dimpotrivă, au căutat cele mai diverse modalități de a-și exercita, chiar și în condițiile acestui “arest la domiciliu”, veleitățile artistice. Internetul a fost potopit de rezultatele acestor încercări de “păstrare a artiștilor în atenția publicului”, unele mai stângace, altele de-a dreptul remarcabile. Cum este și cea pe care v-o propunem mai jos.
Aflat în izolare, la țară, în gospodăria socrilor săi, aflată la 200 de km de Capitală, Dan Helciug nu a stat o clipă
locului. Și-a ținut fanii în priză, oferindu-le spumoase show-uri dintr-un garaj devenit sală de concerte, iar, mai nou, și-a pus întreaga familie la treabă și…au “copt” un super-videoclip, avand la bază superba sa melodie “Sunt bine”, în care Dan se referă la nimic altceva, decât condiția artistului. Regizor și director de imagine i-a fost însăși Elena, simpatica sa tovarășă de viață, micuța Ruxandra a dat o mână de ajutor ca si “regizor de platou”, îngrijindu-se ca artistului să nu-i lipseasca nimic în timpul filmărilor, iar editarea a fost realizată – veți vedea cât de profesionist! – de Luca, fiul de 13 ani al artistului. Putem să spunem că proiectul le-a reușit, iar Dan Helciug a fost la înălțime! …și nu numai pentru că videoclipul a fost filmat pe acoperiș, ci și pentru ca a reușit să gestioneze perfect “echipa din dotare”!
….Până la urmă a fost bună și izolarea asta la ceva!
Vă invitam, așadar, în bătătura lui Dan Helciug, pentru a vă bucura de cel mai proaspăt succes al său!








Comentează