Expresia “din tată-n fiu” se transformă , în cazul interlocutorului meu de mai jos” , într-o o alta : “din bunică în nepot”. Povestea lui, este povestea unui drum frumos, început de la zero ( povestea aceea, cu “lingura de lemn”) si ajuns undeva sus, de unde continuă. L-am oprit, pentru o “clipă”, din acest drum pe designerul DANIEL IUSCO, pentru a-l “soma” să ne răspundă unor întrebări. Cu siguranță, răspunsurile de mai jos îl recomandă pe destoinicul maramureșean pentru galeria “Bărbaților de 10”. Citiți-i interviu, admirați-i cariera și , mai ales, purtați-i veșmintele! Veți fi frumoase dar, mai ales, speciale!
Marina Almășan : – De la Vișeul de Sus, până-n Bucureștiul de jos e cale lungă! Regreți că ai ajuns printre Mitici?
Daniel Iusco : – Nu, nu regret deloc, dimpotrivă; spre surprinderea mea, după niște ani de la mutarea în 
București, mi-am dat seama că, atunci la început, m-am adaptat foarte repede și foarte bine. Fără nici un efort din partea mea : cam după 3 luni nici nu am mai avut accentul specific din Ardeal! Singurul aspect cu care nu mă pot obișnui nici acum, după 27 ani, este neseriozitatea din partea multora de pe aici; în Ardeal cuvântul dat este lege.
Marina Almășan : – Mie-mi spui? Rămășița ardelenească din mine îmi reamintește mereu acest adevăr! Dacă te-ai întoarce acasă, de ce-ai face-o?
Daniel Iusco : – De când sunt în București nu am avut niciodată dorința și nici intenția de a mă întoarce acasă, pentru că din punct de vedere profesional, în primul rând, nu am ce face acolo. Și dacă nu-mi pot face profesia acolo, restul e cam degeaba…..
Marina Almășan : – Atunci noi, bucureștenii, nu putem fi decât încântați ca ne-ai ales pe noi, spre a-ți manifesta harul! Înțeleg că “mentorul” tău în ale modei a fost bunica. Poți detalia?
Daniel Iusco : – Vacanțele de vară mi le petreceam la bunicii materni. Bunica, le fel ca orice bunică, avea o mașină de cusut pentru uz casnic, ea nefiind vreo croitoreasă desăvârșită, știa doar să facă strictul necesar pentru casă și familie și bineînțeles reparații, foarte rar lucra pentru altcineva. Eu pe lângă ea……, curios de ce face acea mașinărie și cum dă bunica din picior pe o pedală și sus se învârte un ac cu ață, plus că mai vedeam 
încă o ață care ieșea dintr-o găurică de sub ac…… mai câte o întrebare, de ce așa și nu altfel ….., mai priveam pe toate părțile și oarecum fascinat de ceea ce rezultă. Eram prin clasele gimnaziale. Într-o zi, bunica lasă lucrul la mașina de cusut și merge să pregătească masa de prânz, eu ……, ca să nu mă vadă, m-am așezat la mașină și am început să studiez mai îndeaproape ce face fiecare bucată, buton, rotiță din mașină, care se mișcă, de ce dacă dau din picior se învârte sus o roată și roata mișcă un ac ……..; bunica a auzit dar m-a lăsat în pace; după ce am terminat cu masa de prânz, îmi zice bunica „acum hai să-ți arăt cum se folosește mașina de cusut și cum coși la ea”…….; cam așa a început….. Am început cu modificări la hainele personale, să mai repar…….
Marina Almășan : – Ce fascinante sunt aceste povești ale începuturilor în carieră! Am citit și eu mult despre tine și…știi ce mi s-a părut funny? Faptul că ești meșter în macrame-uri, dantele, și știi să și tricotezi! Nu-ți știrbește, oare, din masculinitate? Ce-o fi fost în mintea mamei și a bunicii să te inițieze în tainele acestor activități “feminine”?
Daniel Iusco : – Singur m-am inițiat în aceste meșteșuguri, furând îndeletnicirea de la ele, ulterior, ele doar m-au 
mai corectat și ghidat; ințiativa mereu a fost a mea, nu a mamei și a bunicii. De ce mi-ar știrbi masculinitatea? Niciodată nu am văzut și nici nu văd vreun motiv care să facă asta….., de exemplu, la liceu, în săptămânile de practică (cum era pe acea vreme), pe lângă ce aveam de făcut la strung sau mașina de extrudat mase plastice (fiind un liceu industrial), le făceam colegelor mănuși tricotate (se lucrează cu 5 andrele scurte). Da, colegii (băieți) se uitau mai ciudat la mine, sau mai făceau glume, dar nu m-a interesat, plus că colegele erau de partea mea și în final s-au obișnuit și colegii băieți. În familie, pe partea maternă, suntem doar 3 băieți (nepoți ai aceste bunici), așa că bunica maternă a fost foarte bucuroasă să vadă că-mi place și să mă ghideze în aceste meșteșuguri, mai ales cu dantela Flivolite, mama la fel cu tricotatul. Niciodată nu s-a pus problema de ce, sau că nu sunt meserii bărbătești……, chiar dacă pe partea paternă au mai existat comentarii contra. Dar, după niște ani, după ce au văzut realizările mele și ceea ce lucram, toți mă laudă și sunt mândrii. Consider că nu există meserii „feminine” sau „masculine”, sunt doar „meserii”. În aceste meserii, cei mai mulți dintre cei care dictează direcțiile sunt barbații și sunt cei mai buni……
Marina Almășan : – Și nu numai în modă! Hai să continuăm : de la matematică-fizică, ai ajuns la fabrica de confecții din Sighet. Cu ce ai plecat de acolo?
Daniel Iusco : – Presupun că te referi la, cu ce am plecat din fabrica de confecții……; din fabrica de confecții am 
plecat cu o curiozitate imensă și nerăbdare să mai descopăr această lume fascinantă a hainelor, a modei, a artei de la face, a scopului lor. Am lucrat cu, și pe lângă colegi care nu s-au supărat pe mine că-i tot bâzâiam cu întrebări, cu care țin și acum legătura. Mereu au fost amabili cu mine, mi-au satisfăcut curiozitățile din meserie și mi-au împărtășit cu drag din cunoștințele lor. În liceu mi-a plăcut geometria tridimensională, lucru care mă ajută foarte mult în muncă. M-a ajutat și mi-am dezvoltat abilitatea de a demonta o figură geometrică tridimensională în mai multe figuri geometrice plane, adică un model pe care-l creez (figura tridimensională) în mai multe piese (se numesc repere) pe care trebuie să le croiesc așa încât asamblate să rezulte modelul creat (mai multe figuri geometrice plane).
Marina Almășan : – Știi ce mi se pare nostim? Că și eu, ca economist, mi-am făcut stagiul într-o Filatură de lână. Pieptănată!😁😁 Tu cum ai ajuns în București? Care a fost impactul Capitalei asupra ta?
Daniel Iusco : – Inițial nu le spusesem păriților că vreau să mă mut în București, am vorbit doar cu fratele meu despre asta, el fiind deja aici. La început, părinților le-am spus că aș vrea să mai fac ceva cursuri în meserie, ceea ce la un moment dat am și făcut, doar că eu eram hotărât să nu mai ajung înapoi. La început capitala m-a impresionat, plăcut, mai fusesem în vizite prin București și înainte; îmi plăcea agitația, îmi plăceau clădirile înalte, bulevardele largi, nu prea-mi plăceau distanțele prea mari, dar cum am spus, m-am adaptat repede și totul a intrat destul de repede într-un normal firesc.
Marina Almășan : – Vorbește-mi despre Doina Levința ! (știm amândoi că întrebarea mea nu e “hodoronc-tronc”!😁)
Daniel Iusco : – Și acum consider că am avut mare noroc să o cunosc pe d-na Levintza și un privilegiu imens de a lucra în atelierul dumneai ca și confecționer îmbrăcăminte. Pe atunci nu știam foarte multe în meserie, de exemplu încă nu știam să croiesc, știam doar să cos, să asamblez repere croite, doar că dânsa, probabil, a văzut ceva la mine, care a determinat-o să mă angajeze. Ulterior am văzut că nu oricine ajunge să lucreze acolo, pentru că acolo nu e suficient să știi doar să coși, trebuie să înțelegi ceea ce coși și de ce coși acel obiect vestimentar. Este foarte posibil ca eu s-o fi impresionat pe d-na Levintza cu dantela Flivolite, pentru că la interviu am mers cu un catalog cu mostre de dantelă și am făcut și o prezentare practică; îmi aduc aminte că mi-a spus atunci că nu a mai văzut acea tehnică. În cei 3 ani jumate cât am lucrat la dânsa, am învățat ce înseamnă modă, ce este moda, ce sunt prezentările de modă, costume de teatru, cabaret și televiziune, costume de dans, am văzut pentru prima dată cum se brodează (eram cu ochii pe doamnele brodeuze). Faptul că m-a angajat, îi sunt recunoscător și acum și voi fi mereu. Am plecat de la dumneai, pentru că la un moment dat am avut șansa de a organiza o expoziție personală cu dantela pe care o lucrez (Flivolite), cu sprijinul Muzeului Municipal București și nu am vrut să fiu pus în umbra dumneaei. Într-o discuție cu d-na Levintza, în care i-am spus despre expoziție, m-a înțeles și a fost întru totul de acord cu mine. Acea expoziție a însemnat alte oportunități pentru mine și alte începuturi……
Marina Almășan : – “Desprinderea” a fost, până la urmă, șansa ta, Daniel. Spune-mi, din punctul tău de vedere, meseria asta se învață sau se fură? Cum a fost, în cazul tău?
Daniel Iusco : – Sunt de părere că orice meserie se fură și se redescoperă pe cont propriu. O meserie învățată 
strict din manuale și practicată ca atare (doar prin ce și cum se explică în manuale), consider că nu este meserie, este ceva făcut din obligație, de nevoie….. Pe unde am lucrat, cum am mai spus, mereu puneam întrebări la colegi, sau îmi puneam singur întrebări, de ce așa și nu altfel, de ce trebuie să fac că așa a zis cineva, am experimentat, am redescoperit, am învățat din greșeli, am căutat logica lucrurilor și a celor învățate de la alții, niciodată nu am făcut așa doar pentru că așa a zis cineva undeva, am făcut, am desfăcut și așa am tot învățat și mai învăț și voi mai învăța cât voi lucra, pentru că într-o meserie, mereu ai câte ceva de învățat și de descoperit.
Marina Almășan : – Așa să faci, nu te opri din învățat! Ca veni vorba, ce ai adăugat celor învățate de la Levința? În ce constau particularitățile tale?
Daniel Iusco : – Îmi e greu să enumăr particularitățile din munca mea. Asta cred că cel mai bine ar putea spune clientele mele. Eu nu fac niciodată comparația muncii mele cu a altora, pentru că nu judec ce fac alții, fac ce și cum consider că este mai bine și în beneficiul doamnelor. Nu știu ce aș putea spune….., poate ar fi faptul că știu să ascult clientul, atenția la amănunte și detalii, nu folosesc conceptul de „merge și așa”, mereu vreau ceva mai mult și mai bine de la produsele mele, aici cel mai bine pot cita ceea ce s-a spus despre mine……:
„Daniel Iusco este un designer atipic. Spre deosebire de alți designer exclusiviști, Daniel are îndrăzneala de a se adresa femeii de rând, femeii cu forme ieșite din tiparele idealului de frumusețe. Și spun îndrăzneală, pentru ca îți trebuie curaj să riști criticile celor care sunt obișnuiți cu haine care arată frumos pe “umerașe” ambulante. Provocarea vine însă când reușești să faci o femeie să arate frumos și elegant, potrivit vârstei, siluetei și personalității pe care o are.
El nu caută numai cliente pentru stilul său, ci își adaptează stilul după personalitatea clientei, dând dovată de o versatilitate și o capacitate de a se mula pe nevoile clientei, cum rar mai întâlnești.
Fiind o fire perfecționistă, pune un accent deosebit pe detalii și finisaje. Produsele care ies din atelier trebuie să arate impecabil nu numai pe exterior ci și în interior. Dosul unui produs ne vorbește adesea mai mult decat fața acesteia, pentru că acolo putem obseva măiestria acestei arte minunate numite croitorie.
Rigoarea executării operațiilor și acuratețea finisajelor executate în mare parte manual, fac din lucrările lui Daniel Iusco, adevărate opere de artă.
Broderiile, strassurile, mărgelele și alte decorațiuni aplicate și / sau create manual, oferă fiecarui produs, unicitate. Delicatețea executării broderiei manuale, aduc un plus de eleganță unei ținute de ocazie și o scot pe purtătoare din anonimat.
Pasiunea pentru muncă sa îl face sa se dăruiasca fiecărei lucrări în parte, străduindu-se să aducă pe chipul fiecărei cliente, acel zâmbet de satisfacție, în fața oglinzii.
Un lucru pe care îl apreciez și îl admir la Daniel Iusco este faptul că el nu îți selectează clientele, că este designerul “Femeii de toate vârstele”. Fie că ești în pragul banchetului de clasa a VIII-a sau cel de absolvire a facultății, fie ca ești în pragul zilei celei mai mari și vrei rochia de mireasă a visurilor tale, fie ca esti mamă, mătușă, bunică, fie că ai 15 ani sau 70 ani, că ai 50 kg sau 120 kg, Daniel Iusco este omul care nu va strâmba din nas că nu ai forme care să îi avantajeze creațiile, el va accepta cu entuziasm provocarea de a aduce la viață creații care să se potrivească stilului tău, vârstei tale și siluetei tale.” – C.G.
Marina Almășan : – Frumoasă caracterizare! În ce ești tare, Daniel? La ce nu te bagi?
Daniel Iusco : – Mi s-a spus că sunt un maestru al broderiei (pe o comunitate on-line, miresici.ro), mi s-a spus că
sunt un maestru al modelării vizuale al siluetei prin rochiile și ținutele făcute, am schimbat percepția unor doamne despre ele însele în ce privește frumusețea lor exterioară, când ele se credeau deformate și fără forme și se acopereau cu haine negre lungi și fără forme, până la glezne și închise până în gât…. Nu mă bag când cineva îmi spune scurt și strict „vreau așa” și eu văd că acel „vreau așa” nu are nimic în comun cu persoana în cauză. Dacă te referi strict dacă mă bag și la ce nu mă bag în făcutul hainelor, nu prea există așa ceva, mă bag la orice, chiar dacă nu am făcut ; îi spun clientului, dar mă documentez, citesc, experimentez și fac….. Și iese, nu are ce să nu iasă.
Marina Almășan : – Ai, așadar, stofă de învingător! Caracterizează-ți stilul. Prin ce ești “altfel” decât ceilalți?
Daniel Iusco : – Consider că am două direcții. Primul ar fi clasic, simplu, silueta conturată, eventual mă joc cu liniile de croială (cu care ascund „defecte” sau evidențiez ceea ce e necesar), șic și foarte elegant. Și al doilea ar fi cealaltă extremă, aș defini asta prin „spectacol”/ extravagant, dar cu bun gust și atât cât poate asimila piața românească (din păcate). Acel „altfel” decât alții, cred că tot clientele mele ar putea spune mai bine ce reprezintă. (a se vedea citatul de mai sus). Niciodată nu recomand și nici nu fac ceva, cuiva, pentru că este la modă sau în trend, dacă consider că aceste elemente nu au a face cu clienta în cauză. Pe de altă parte nici nu prea sunt de acord cu aceste sintagme de „trend” și „a fi la modă”, le consider concepte de marketing care nu fac altceva decât să crească vânzările prin a determina publicul să-și arunce hainele din sezonul trecut pentru a cumpăra cele din sezonul actual. Matketingul în modă este foarte diferit față de alte domenii, dar mai bine nu intrăm în detalii penrtu că e mult de dezbătut și multe aspecte pur și simplu mă supără și mă enervează…… Eu nu vând un produs (ca obiect fizic), eu vând un concept.
Marina Almășan : – Ai vreun model international, in “ale modei”? Motivează!
Daniel Iusco : – Casa Chanel, pentru țesăturile specifice și pentru aplicațiile sale, Karl Lagerfeld în mod special, Coco Chanel pentru îndrăzneala avută, Valentino pentru forme și delicatețea lor, Elie Saab pentru broderiile uluitoare. Dar mai sunt și alții pe care îi admir și uneori îi studiez, pentru că într-un final ei sunt cei care dictează moda, sunt creatorii de modă. Atât, nu fac alte comentarii pentru că nu îmi permit acest lucru, mai am mult până să ajung la nivelul lor (dacă voi ajunge vreodată!).
Marina Almășan : – Atenție ce-ți dorești, că se-ndeplinește! 😉 Spune-mi, ce personalitate feminină ți-ar plăcea să-ți poarte ținutele? ( să nu te prind că zici “Marina Almășan”! 😂😂😂)
Damiel Iusco: – Cu meseria pe care o știu acum și cu experiența pe care o am acum, mi-ar fi plăcut foarte mult 
să le lucrez Doamnelor muzicii românești Angela Similea, Corina Chiriac, Stela Enache, ….., pentru aparițiile lor pe scene din anii 80 și 90. Acum, cred că mi-ar plăcea să-i lucrez Monicăi Anghel, Paulei Seling,……
Marina Almășan : – Intuiesc că ți-ar purta cu bucurie ținutele! Spune-mi, concret, cum creezi? Caracterizează-te în atelier!
Daniel Iusco : – Când am de creat ceva, nu e ca și cum mă pun la birou cu foi albe în față și creion în mână, să
desenez, nici vorbă de așa ceva …… Ideile vin spontan, când nu mă aștept, sau inspirația vine din tot ce mă înconjoară, sau chiar când lucrez altceva, uneori chiar și în vis (fără glumă, problema e că uneori mi se întâmplă ca dimineața când mă trezesc să uit modelul). Totul pleacă de la faptul că am de făcut o lucrare, e o problemă care are nevoie de soluție, acea problemă e pusă într-un sertăraș al minții și mintea începe să lucreze….. Uneori ideile pentru un model vin când studiez materialul pe care trebuie să-l prelucrez, incep să-l drapez pe manechin, mă joc cu acel material, asta poate dura 10 minute poate dura chiar mai multe zile, depinde de inspirație și de starea mea. Sunt mai multe feluri de a crea: pe o temă dată (legat de orice), când am un material dat, când am scopul / evenimentul unde va fi purtat produsul, am doar clienta care își dorește o ținută pentru evenimentul x, etc….. Pentru mine a crea înseamnă a ține cont de persoană (statură, siluetă, dimensiuni, ten, păr, gesturi, felul cum stă pe scaun, cât gesticulează, naturalețe, personalitate, etc..), sau de material, sau de culoare/culori, sau de eveniment, sau de anotimp, sau de mediu, sau de multe altele…… Niciodată nu am făcut și nu recomandat ceva (produs, culoare sau ținută) pentru că este la modă sau că se poartă (cum am spus adineauri). Atelierul este sursa mea principală de inspirație și lumea mea de liniște și pace.
Marina Almășan : – Stau de vorbă cu un designer de succes, vreau să profit : Dă-ne niște reguli! Vrem să fim șic!
Daniel Iusco : – Reguli? Nu cred că e cazul de reguli. Fiți Voi, fiți naturale și unice, nu imitați pe altele; poate asta ar fi bună de o regulă. A fi șic nu ține doar de haine, dimpotrivă, chiar dacă v-ați îmbrăcat șic, dar atitudinea e alta și mintea e și mai departe, dispare acel șic al hainelor îmbrăcate. Îmbrăcați-vă cum vă simțiți, asta cred că e cea mai bună regulă de a fi șic.
Marina Almășan : – Hm…Oare e suficient?..Hai să schimbăm registrul, Daniel, vorbește-mi despre tine, cel din afara atelierului.
Daniel Iusco : – Iar ?!? din nou să vorbesc despre mine?!? O să încerc… dar nu-mi prea iese, căci nu-mi place să vorbesc, eu despre mine….; sunt timid și… mă tratez de când mă știu, sunt într-o lume a mea, recunosc asta după niște ani, mai ales când sunt la atelier, dar cred că și în afara lui, eu ca persoană nu-mi place să ies în evidență, dar chiar dacă o fac, o fac fără această intenție, de mă ține minte lumea; ca exemplu, mai demult la o 
nuntă în ardeal, ca nuntaș, m-am îmbrăcat cum am considerat eu că mă simt bine și elegant, dar, din păcate, am eclipsat mirele și mireasa, devenisem senzația nunții; mi-a fost jenă, dar ce era să fac, că nu puteam pleca de la nuntă….., în plus pe atunci aveam și părul lung și buclat (lung până pe la mijlocul spatelui). Sunt o fire calmă până la punctul în care explodez de-a dreptul (apropo de cele doua direcții ca stil), mă impresionează orice este frumos, sunt foarte emotiv, chiar și în atelier când termin un produs și până vine clienta am niște emoții (de fiecare dată) de-mi tremură genunchii, iar când vine și îmbracă ținuta, și fața începe să i se lumineze și să zâmbească, pentru mine aia este, sunt terminat de emoții până la lacrimi. Nu pot să vorbesc în fața unei mulțimi de oameni, ca vorbitor…., asta am constatat chiar din liceu. Mai sunt și destul de tăcut de felul meu, peste toate, prefer să vorbesc prin ceea ce fac, de multe ori spun „dați-mi ac și ață și mă exprim cu ele pănă obosiți”. Sunt visător, îmi place să visez cu ochii deschiși, niciodată nu pun răul sau negativul în față, mereu văd odată partea frumoasă a lucrurilor, după care restul dac-o fi dac-o păți….. E un vers eminescian: „Iar eu, în lumea mea, mă simt nemuritor și rece”, ei…. cam așa sunt! Sincer nu știu cu cine seamăn din familie cu aceste „defecte”, pentru că nimeni nu e chiar așa ca mine, mama este o persoană sensibilă și diplomată, de ex., tocmai de aceea destul de des sunt în contradictoriu cu unii membri din familie, sunt altfel…… și în general ce e altfel, e mai greu de acceptat.
Cred că dacă nu aș fi „altfel” decât ceilalți, nu aș putea lucra ceea ce lucrez la modul cum lucrez.
Marina Almășan : – …atunci nu pot decât să-ți doresc sa rămâi…ALTFEL!
Comentează