Nutriție

STOP diete! Sistemul doctorului Steven Hawks, privind alimentația intuitivă

Sunt din ce în ce mai mulți cei care susțin că orice dietă ( chiar dacă noi am ajuns să numim “dietă” chiar și simpla alimentație sănătoasă!) reprezintă un mare rău pentru organismul nostru, fiind un mare stres pentru acesta.
Steven Hawks, profesor la Brigham Young University și specialist în viață sanătoasă, argumentează cât se poate de precis acest lucru.

Cine dintre noi nu a apelat , măcar o dată în viață, la diete? Unele vor să slăbească pentru a arăta trăznet la Revelion. Altele – de ziua lor. imageAltele – cu ocazia unei nunți sau a unui botez, unde vor să eclipseze întreaga asistență. Dietele la care apelăm sunt dintre cele mai diverse, multe dintre ele potrivnice unui stil de viață sănătos. Sistemul alimentației intuitive, propus de doctorul Hawks este o noutate. El nu numai că elimină toate restricțiile, dar ne și învață să ne alimentăm corect.

Care sunt, așadar, principiile de bază ale alimentației intuitive?

1.Un NU hotărât oricărui tip de dietă! Dieta nu este nimic altceva decât scenariul alimentației voastre, inventat de altcineva. Cine este de acord să-și subordoneze viața unor reguli străine? Răspunsul este NIMENI și este foarte bine că este așa! Primul principiu al alimentației intuitive imageelimină orice restricții. Steven Hawks critică dur orice tip de dietă, chiar și pe cele care, la o primă vedere, s-ar baza pe principii corecte. Orice restricții nu fac decât să suprasolicite sistemul nervos, conducând la stres, iar restricționările alimentare conduc obligatoriu la scăderea imunității, deci la deteriorarea sănătății. Sistemul doctorului Hawks permite consumul oricăror produse, incluzând dulciurile, produsele de panificație, ciocolata, adică a acelor produse interzise de toate celelalte diete. Totul se rezumă la calitatea alimentelor și la cantități. Tentația fructului oprit este mare, dar dacă restricțiile sunt eliminate, nu vei mai simți niciodată tenația de a mânca ceva peste măsură.

2.Nu vă chinuiți să înfruntați foamea! Respectați acest simțământ, propriu oricărei ființe vii. Chiar dacă tovmai v-ați ridicat de la masă și simțiți totuși nevoia să mai mâncați ceva, nu va refuzați acest lucru. Inseamnă că nu v-ați satisfăcut necesitățile organismului. Ascultați ceea ce vă șoptește acesta și mâncați ceea ce vă cere. Nu așteptați să vi se dezvolte o foame animalică, nu mâncați niciodată fără să vă fie foame, sau, doar așa, ca să vă omorâți timpul. Încercați să identificați foamea reală, atunci când ea apare și satisfaceți la timp cerințele organismului vostru.

3.Încetați să vă certați și să vă lăudați pe voi însevă! Controlul imagealimentației nu trebuie să fie preocuparea voastră. Dacă ați mâncat, după cină, o bucățică de ciocolată, foarte bine! În loc de 10 clătite, ați mâncat doar două – excelent! Nu mai fiți cerber în ceea ce vă privește, încercați să vă fiți prietenă! Până și înghețata ar putea trece “neobservată”, dacă este mâncată din dorință și fără remușcări, în timp ce un simplu biscuit se poate transforma în grame suplimentare, dacă este acompaniat de un cocktail pe care-l bei, într-un moment de nemulțumire la adresa propriei persoane.

4.Nu mai fiți în război cu propria persoană! De acum înainte aveți voie orice. Țineți minte: nu există alimente bune și alimente rele, toate sunt potrivite pentru dvs. Dacă organismul vostru are poftă de un sandwich cu somon, acordați-i această bucurie, fără să exagerați, iar el vă va recompensa cu o stare de spirit bună și cu o digestie activă. Dacă vă veți impune diferite restricții, legate de anumite alimente preferate, mai devreme sau mai târziu veți sucomba și, după o simplă clătită, veți fi chinuite de un sentiment de vinovăție, dar și de probleme legate de rinichi.

5.Alegeți numai alimente de calitate. Dacă aveți poftă de ciocolată – alegeți-o pe cea mai bună. Pâinea să fie obligatoriu proaspătă, mezelul – sută la sută natural. Pentru respectul pe care i-l aratați, organismul vă va recompensa cu o stare excelentă de sănătate, cu o digestie bună și un metabolism activ.

6.Încercați să vă identificați senzația de sațietate. Mâncați încet, mestecând foarte bine și încercând să pătrundeți gustul fiecărui aliment. Nu vă ocupați cu cititul în timpul mesei, cu privitul la televizor sau cu discuțiile cu ceilalți. Voi și mâncarea voastra – sunt singurele elemente care trebuie să existe în aceste momente. Acest lucru vă va ajuta să identificați exact momentul în care v-ați săturat, pentru a vă opri, sau a face o mică pauză. Dacă foamea va reapărea, înseamnă că masa trebuie continuată. Rețineți: regula ” nu lăsa nimic în farfurie” nu este pentru voi! Sarcina voastră este să va săturați, nu să mâncați tot din farfurie!

7.Invățați să simțiți satisfacția din timpul alimentației. Locuitorii imageOrientului susțin că mâncarea nu este destinată numai înlăturării foamei, ci mai ales obținerii satisfacției personale. Dacă veți savura fiecare îmbucătură, veți primi maximum de energie și forță și asta fără să mâncați mai mult decât aveți nevoie. Este foarte important ritualul însuși al alimentației, aspectul exterior al mâncărurilor, mirosul lor, emoțiile care însoțesc actul mâncării.

8.Învățați să mâncați frumos! Obișnuiți-vă să faceți deosebirea între foame și dorința de a primi satisfacție în timpul mesei. Dacă va apare din senin o poftă teribilă de mâncare, gândiți-vă dacă nu cumva este un efect al insatisfacțiilor dvs în plan sexual, la serviciu sau în viața de familie. Foarte adesea, oamenii dau buzna la frigider în timpul depresiilor și, ca atare, iau rapid în greutate. Slăbirea va avea loc, în acest caz, numai după ce Răul va fi exterminat de la radăcină.

image9.Faceți sport! Este singurul punct în care doctorul Hawks împărtășește punctul de vedere al tuturor dieteticienilor. Numai o alimentație intuitivă corectă, combinată cu o încărcătură fizică suficientă vă vor ajuta să înlăturați greutatea în exces. Nu este obligatoriu să vă pierdeți timpul și banii prin săli de sport. Sunt suficiente plimbările prelungite pe jos sau mersul pe bicicletă.

10.Încercați să vă iubiți corpul! Vă doriți o rochie nouă? Nu renunțați la ea, din cauza greutății. Spuneți-vă mereu că sunteți unică, apoi că arătați din ce în ce mai bine și veți fi, curând, perfectă. Găsiți plusurile din fizicul dvs și încercați să le scoateți în evidență, cu ajutorul hainelor. Trăiți intens și bucurați-vă de viață – acesta este principalul principiu al sistemului de alimentație intuitivă , elaborat de doctorul Steven Hawks.

 

Surse foto: specialfood.ru, liveinternet.ru, gurmania.ru, candynet.ru, petelnika.ru, izmenanet.ru